2 intrări

13 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

Adam m. sat în județul Tutova cu o mânăstire de maici și un ospiciu de alienați.

Adam m. numele celui dintâiu om, părintele lui Abel, Cain și Set, figurează în locuțiunea muntenească: de când cu moș Adam, spre a desemna o vechime foarte înaltă, corespunzând celei moldovenești: dela Adam Babadam. V. Babadam.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Adam, primul om, creat de Dumnezeu, părintele neamului omenesc, plăsmuit din pământ în ziua a șasea, ca încoronare a creației Sale, și însuflețit cu viață nemuritoare prin Duhul lui Dumnezeu. ♦ Cel dintâi cuvânt adresat de Dumnezeu, sub formă de nume, primului om: „Adame, unde ești?” (Fac., 3.9).

ADAM (în „Vechiul Testament”), primul om; creat de Dumnezeu din lut, după chipul și asemănarea lui, în a șasea zi a Creației. Tatăl lui Cain, Abel și Set. Perechea lui este Eva.

ADAM [ædəm], Robert (1727-1792), arhitect și decorator englez. Împreună cu fratele său James (1730-1794), a creat un stil nou, care-i poartă numele, îmbinare a clasicismului cu tradiția engleză („Fitzroy Square” la Londra).

ADAM [ḁdá], Adolphe (1803-1856), compozitor și critic muzical francez. Autor de opere („De-aș fi rege”) și balete („Giselle”, „Corsarul”).

ADAM, Ioan (1875-1911, n. Vaslui), scriitor român. Proză semănătoristă idealizînd satul („Flori de cîmp”, „Rătăcire”, „Sibaris”). Un memorial („Constanța pitorească”).

ADAM ebr. „humă” (?) nume frecv. în folclor. 1. -escu, -achi (Arh), -iu, -oiu, -uț. 2. Adămul, Neagoe (BCI IV 114). 3. -an: Adăman, Mircea olt. (Sd. VII 49); – Oprea (16 B VI 381) zis și Oprea Dama (ib 377) din Pitești; cu afer.: Dăman, Ion (17 A V 56) 4. Adama f. (C Ștef). Derivate cu afer.: Dama, pren. (PI1 verso fila 14); Damu. ar. (Cara 268; Cat. gr, I) cf. ngr. Δάμος (But); Damciu, Costa (Cat gr I) și Damcea fam. act. (Jiul ard). 5. Damșa, I., băn. (LB); Dămiș s.; Dămici t. (Dm). 6. Adămilă: Dămil/a, -ești ss. (Vr.; Ur XXII 178); -eni s.; cu o < ă: Domilescu (An Corn). 7. + -oc: Dămocu s. 8. + -uț: Adămuț, -e ss. 9. Adămóiu (Paș); Adămon băn. (Cand 80). 10. Dămțeni s. < Adămut cu sinc. lui u. 11. Din forma magh. Adamus: Adămuș s. ard. și Dămușița s. (C Bog). 12. Adamia eg. (TC V 164), nume acomodat cu term. -ie, după Avramie < Avram.

Adam Prenume nu prea frecvent în onomastica românească contemporană, Adam reproduce un vechi nume biblic ebraic ’Adām. Nume, potrivit mitului biblic, al primului om, creat de Dumnezeu din lut, „după chipul și asemănarea sa”, ebr. ’Adām a dus la serioase dispute etimologice, soluțiile propuse pentru a-i explica originea și semnificația fiind multe și diferite. Una din cele mai vechi explicații, sugerată chiar în Geneză, apropie numele pers. de ebr. ’ādhāmah „sol, pămînt”, derivat din radicalul verbal ’dm „a fi roșu, roșu-brun”. Deși această etimologie a fost respinsă de o mare parte dintre specialiști, este interesant de amintit că în multe limbi omul este numit „cel născut din pămînt” (în Atharva-Veda se spune: „tu care ești pămînt, te pun în pămînt”, iar la ceremoniile funerare chineze este tradițională fraza „carnea și oasele să se întoarcă din nou în pămînt”); semnificația „pămînt roșu” este cu siguranță corectă în explicarea numelui unei așezări de pe malul Iordanului, ’Adām (astăzi Tell addamije), perfect identic cu numele personal. O altă etimologie propusă pornește de la ebr. ’adham, care desemna specia umană în general sau omul, în particular (în mod excepțional cuvîntul avea și sensul „bărbat”). Alte încercări etimologice recurg la explicarea lui ’Adām prin etiopiană (prin apropiere de un cuvînt cu sensul de „a fi frumos”), arabă (pe baza unui cuvînt cu semnificația „a se uni, a fi sociabil”) sau asiriană (adamu „a face, a produce”). Ca o curiozitate, menționăm și explicația simbolică a numelui Adam, considerat un acronim din cuv. gr. Anatole „răsărit”, Disir „apus”, Arctos „nord” și Mesembria „sud” (așa este interpretat numele în Pravila lui Matei Basarab). Răspîndit în Europa, Adam este mult mai frecvent la catolici decît la ortodocși (mai frecvent este la macedoneni și bieloruși, probabil tot sub influența catolică). Intrat la noi printr-un intermediar slav, destul de vechi, dar rar și cu puține derivate (Adămuț, Adămuș, Adamachi), Adam are o prezență interesantă în folclorul românesc: în expresii („De cînd cu moș Adam”, „Iaca și Adam ”, „A fi neam după Adam”, „de la Adam Babadam” etc.), în ghicitori („Cine la moartea lui a intrat în pîntecele maică-si ?” face aluzie la originea biblică a lui Adam), în colinde, cîntece de nuntă, descîntece („cărarea lui Adam” pentru „calea laptelui” sau „drumul de lapte” ne amintește de cîteva denumiri italiene, spaniole și franceze formate tot ca un nume de persoană; it.: via sancti Iacobi; sp.: camino de Santiago; fr.: chemin de Saint-Jacques etc.). Foarte puțin deosebite de forma general europeană Adam, sînt it. Adamo și sp. Adăn. □ Simbol al originilor umanității și al perioadei edenice în mitologia iudaică (identică cu „vîrsta de aur” greco-romană), mitul lui Adam apare în literatura profană încă din sec. 12 în drama anglo-normandă Repraesentatio Adae. Din 1300 datează poemul armean al patriarhului Arakhel din Siunik, Cartea lui Adam. în general în literatura evului mediu, Adam reprezintă tipul omului care păcătuiește, al celui supus greșelii. Începînd cu sec. 17, personajul capătă noi semnificații, reprezentînd pe cel care decide să-și asume răul și acceptă infinitul suferinței viitoare (ca Adam de Giovanbattista Andreini, din 1613). Un Adam liber și conștient creează John Milton în Paradisul pierdut, o ultimă apariție importantă a personajului fiind cea din Tragedia omului, de Imre Madách, ca un simbol al vieții spirituale a umanității.

BĂLȚATU, Adam (1899-1981, n. Huși), pictor român. Prof. univ. la București. Scene de gen, naturi statice și, mai ales, peisaje, în tradiția coloristică interberlică („Peisaj din Huși”, „Case vechi din București”).

Adăm/an, -oiu, -ul -uș, -uț v. Adam 2, 3, 8.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

în costumul lui Adam și Eva expr. (glum.d. un cuplu) nud; complet dezbrăcat.

Intrare: Adam
nume propriu (I3)
  • Adam
Intrare: Adăm
Adăm nume propriu
nume propriu (I3)
  • Adăm