acvilin, ~ă a [At: DA / Pl: ~i, ~e / E: lat aquilinus, fr aquilin] 1 (Îs) Nas ~ Nas coroiat. 2 (Îs) Privire ~ Privire ageră, pătrunzătoare.

*ACUILIN, *ACVILIN adj. Încovoiat ca ciocul vulturului, coroiat, cocîrjat: nas ~ [fr. < lat.].

ACVILIN, -Ă, acvilini, -e, adj. (Numai în expr.) Nas acvilin = nas coroiat, curbat (ca ciocul vulturului).

ACVILIN, -Ă, acviline, adj. n. și f. (În expr.) Nas acvilin = nas coroiat (ca ciocul acvilei). Privire acvilină = privire aspră, pătrunzătoare (caracteristică acvilelor). – Lat. lit. aquilinus (fr. aquilin).

ACVILIN, -Ă adj. De vultur, vulturesc. ◊ Nas acvilin = nas coroiat; privire acvilină = privire pătrunzătoare. [Cf. fr. aquilin, lat. aquilinus].

ACVILIN, -Ă adj. ca de acvilă o nas ~ = nas coroiat; privire ~ă = privire pătrunzătoare. (< fr. aquilin, lat. aquilinus)

ACVILIN ~ă (~i, ~e) Care amintește de acvilă. ◊ Nas ~ nas coroiat. Privire ~ă privire ageră. /<lat. aquilinus, fr. aquilin

acvilin a. încovoiat ca ciocul acvilei: nas acvilin.

acvilin adj. m., pl. acvilini; f. acvilină, pl. acviline

acvilin adj. m., pl. acvilini; f. acvilină, pl. acviline

acvilin adj. m., pl. acvilini; f. sg. acvilină, pl. acviline

acvilin

acvilin.

ACVILIN adj. v. coroiat.

ACVILIN adj. adus, cocîrjat, coroiat, curbat, încovoiat, (reg.) coroietic. (Nas ~.)

Acvilina Prenumele Acvilin și Acvilina, foarte puțin frecvente în onomastica noastră contemporană (forma de masculin poate fi considerată chiar o raritate), corespunde numelui pers. lat. Aquilinus, Aquilina, atestate frecvent în epoca imperială ca nume de servi sau de liberți. Alături de acestea, la origine forme adjectivale derivate cu sufixele -inus, -ina, romanii foloseau și un cognomen Aquila sau un mai vechi nume gentilic Aquil(l)ius, care au la bază substantivul comun aquila „acvilă, vultur”. Ceea ce a contribuit la folosirea lui aquila ca nume personal este cu siguranță valoarea simbolică a vulturului, considerat în antichitate drept pasăre sacră și folosit ca simbol al lui Iupiter (și zeii din Babilon erau adesea simbolizați prin vulturi). Folosite și de creștinii din primele secole ale erei noastre, Aquilinus, Aquilina devin calendaristice și se răspîndesc în Europa. Printr-un intermediar grecesc, forma feminină pătrunde în onomastica popoarelor slave vecine (în ucraineană, de ex. Akilina este atestat din 1484) și de aici, la români. Formele mai vechi folosite la noi, Aehilina, Achila, Aculina Și Culina, sînt concurate astăzi de Acvilina, formă savantă și modernă, de origine apuseană. • It., sp. Aquilino, Aquilina, bg. Akulina, rus. Akilina, Akulina, Kulina.