2 intrări

11 definiții

Acrópole (nume de loc) (A-cro-) s. propriu f., g.-d. Acrópolei

Acropole f. cetățuia Atenei zidită pe o stâncă înaltă și al căreia vârf era acoperit cu temple și statue.

acrópolă sf [At: DA ms / V: -le / A: (rar) -pólă / Pl: ~le / E: fr acropole, ngr ᾶϰροπολις] 1 Partea cea mai înaltă a orașelor grecești, care servea de citadelă și în care se găseau principalele edificii. 2 (Pex) Oraș vechi fortificat, situat pe o înălțime.

ACRÓPOLĂ, acropole, s. f. Citadelă în orașele din vechea Grecie, așezată pe o înălțime și adăpostind principalele edificii publice. – Din fr. acropole.

ACRÓPOLĂ, acropole, s. f. Citadelă în orașele din vechea Grecie, așezată pe o înălțime și adăpostind principalele edificii publice. – Din fr. acropole.

ACRÓPOLĂ, acropole, s. f. Citadelă în orașele din vechea Grecie, așezată pe o înălțime și adăpostind principalele edificii. – Fr. acropole (< gr.).

acrópolă (citadelă) (a-cro-) s. f., g.-d. art. acrópolei; pl. acrópole

acrópolă s. f. (sil. -cro-), g.-d. art. acrópolei; pl. acrópole

ACRÓPOLĂ s.f. Cetățuie înăuntrul orașelor antice grecești (întărite), așezată de obicei pe o înălțime. [< fr. acropole, cf. gr. akropolis < akros – ridicat, polis – oraș].

ACRÓPOLĂ s. f. cetățuie înăuntrul orașelor antice grecești, pe o înălțime și adăpostind palate, temple. (< fr. acropole, gr. akropolis)

*acrópolă și -ólă f., pl. e (vgr. akrópolis, d. ákros, cel maĭ înalt, și pólis, oraș). Partea cea mai înaltă a orașelor grecești, care servea ca cetățuĭe.

Intrare: Acropole
Acropole
substantiv propriu (SPF103S) nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular Acropole
plural
genitiv-dativ singular Acropole Acropolei
plural
vocativ singular
plural
Intrare: acropolă
acropolă substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular acropolă acropola
plural acropole acropolele
genitiv-dativ singular acropole acropolei
plural acropole acropolelor
vocativ singular
plural