AFTĂ, afte, s. f. Bășicuță plină cu lichid opalescent, care apare pe mucoasa gurii sau a faringelui și care, prin spargere, lasă în loc o mică ulcerație. – Din fr. aphte, lat. aphtae.

*áftă f., pl. e (lat. aphta, d. vgr. áphta, aftă, d. apto, prind, inflamez). Med. Mică ulcerațiune (pușchea) care se face pe membranele mucoase ale guriĭ orĭ ale faringeluĭ. V. mărgăritar.

AFTĂ s. (MED.) (pop.) acrum, pleasnă. (~ a mucoasei.)

aftă, afte s. f. gură

aftă s. f., g.-d. art. aftei, pl. afte

aftă s. f., g.-d. art. aftei; pl. afte

aftă s. f., g.-d. art. aftei; pl. afte

afte f. pl. Med. bubulițe sau bășicuțe în gură și gâtlej.

aftă sf [At: DA / Pl: ~te / E: fr aphte, lat aphtae] 1-2 Bășicuță plină cu lichid opalescent, care apare pe mucoasa gurii sau a faringelui și care, prin spargere, lasă în loc o mică ulcerație.

AFTĂ ~e f. Ulcerație dureroasă pe mucoasa gurii sau a faringelui. /<fr. aphte, lat. aphtae

AFTĂ s. f. ulcerație superficială, dureroasă, pe mucoasa bucală. (< fr., gr. aphte)

AFTĂ s.f. (Med.) Ulcerație superficială, dureroasă, localizată pe mucoasa gurii sau a faringelui. [< fr. aphte, cf. gr. aphta].

AFTĂ, afte, s. f. Ulcerație superficială și dureroasă, care apare pe mucoasa gurii sau a faringelui. – Fr. aphte (lat. lit. aphtae).

AFTĂ, afte, s. f. (Mai ales la pl.) Ulcerație superficială, dar dureroasă, care apare pe mucoasa gurii sau a faringelui.

*AFTE sf. pl. 🩺 Bubulițe, sgrăbunțe, bășicuțe care se fac pe buze, pe gingii, în gîtlej, etc. [fr. aphte < lat.].

AFTĂ s. (MED.) (pop.) acrum, pleasnă. (~ a mucoasei.)