AGĂȚA, agăț, vb. I. 1. Tranz. A atârna, a suspenda ceva de un cârlig, de un cui etc; a spânzura. ♦ A prinde fără voie o țesătură într-un obiect ascuțit, care o găurește sau o rupe. ♦ Refl. (Despre țesături) A se rupe, prinzându-se într-un obiect ascuțit. ♦ (Fam.) A acosta o persoană (de sex opus). 2. Refl. A se apuca, a se prinde de ceva sau de cineva; fig. a se crampona. [Var.: acăța vb. I] – Lat. *accaptiare (< captiare „a prinde”).

acaț sm [At: POLIZU / V: (reg) ~ău, ~ie, acățiu, arcăț / Pl: ~i / E: mg akác] (Bot; reg) Salcâm (Robinia pseudoacacia). corectat(ă)

acațău sm vz acaț

acație^[1] sm^[2] vz acaț

acăța vi vz agăța

acățiu sn vz acaț^[1]

agăța [At: ISPIRESCU, L. 212 / V: (înv) acă- / Pzi: agăț / E: ml *accaptiare] 1 vt A suspenda ceva de un cârlig, de un cui etc. Si: a atârna, a spânzura. 2 vt A prinde fără voie o țesătură într-un obiect ascuțit, care o găurește sau o rupe. 3 vt (Fam) A acosta o persoană (de sex opus). 4 vr A se prinde de ceva sau de cineva. 5 vr (Fig) A se crampona.

arcaț sm vz acaț

arcăț sm vz acaț corectat(ă)

argați smp vz acaț

vacație² sf vz acaț

❍ ACAȚ sm. Trans. 🌿 = SALCÎM [ung. a k á c < germ.].

AGĂȚA, agăț, vb. I. 1. Tranz. A atârna, a suspenda ceva de un cârlig, de un cui etc.; a spânzura. ♦ A prinde fără voie o țesătură într-un obiect ascuțit, care o găurește sau o rupe. ♦ Refl. (Despre țesături) A se rupe, prinzându-se într-un obiect ascuțit. ◊ (Fam.) A acosta o persoană (de sex opus). 2. Refl. A se apuca, a se prinde de ceva sau de cineva; fig. a se crampona. [Var.: acăța vb. I] – Lat. *accaptiare (< captiare „a prinde”).

ACAȚ, acați, s. m. (Regional; și în forma acațiu) Salcîm. Seamănă la frunze, floare și păstăi foarte mult cu acațiul. MARIAN, O. I 170. – Variantă: acațiu s. m.

AGĂȚA, agăț, vb. I. 1. Tranz. A atîrna, a suspenda, a anina (ceva) de un cîrlig, de un cui etc. Agățat pe-un vîrf de pai, Sta un bob rotund bălai. CASSIAN, în POEZ. N. 114. Agățăm felinarele de stîncă. BOGZA, Ț. 63. ♦ A prinde din greșeală o țesătură într-un obiect ascuțit, care o găurește sau o rupe. Mi-am agățat ciorapul. ♦ (Familiar; cu privire la persoane) A acosta. 2. Refl. A se apuca, a se prinde de ceva. Mă agăț bine de coama calului. STANCU, D. 237. Muma zmeului roase din copaci, se agăță de ramuri, sări din vîrf în vîrf, se strecură și tot după dînșii. ISPIRESCU, L. 25. ◊ Fig. A se crampona. Se agață de teorii vechi. – Variantă: acăța (RETEGANUL, P. I 59, EMINESCU, O. I 76, ALECSANDRI, P. P. 141) vb, I.

ACAȚ, acați, s. m. (Reg.) Salcîm. [Var.: acațiu s. m.] – Magh. akác.

ACĂȚA vb. I. v. agăța.

AGĂȚA, agăț, vb. I. 1. Tranz. A atîrna, a suspenda, a anina ceva de un cîrlig, de un cui etc. ♦ Refl. și tranz. (Pop.) A (se) spînzura. ♦ A prinde fără voie o țesătură într-un obiect ascuțit, care o găurește, o rupe. ♦ (Fam.) A acosta o persoană. 2. Refl. A se apuca, a se prinde de ceva; fig. a se crampona. [Var.: acăța vb. I] – Lat. *accaptiare (< captiare „a prinde”).

ACAȚ ~i m. reg. Arbore cu tulpina înaltă, cu coroană rară și ramuri spinoase, cu frunze compuse și flori albe sau galbene grupate în ciorchine; salcâm. /<ung. akác

A SE AGĂȚA mă agăț intranz. 1) (despre ființe) A se apuca strâns; a se anina; a se prinde. 2) (mai ales despre obiecte de îmbrăcăminte) A se rupe prinzându-se într-un obiect ascuțit. Mi s-au agățat ciorapii. /<lat. accaptiare

A AGĂȚA agăț tranz. 1) (obiecte) A prinde în/sau de ceva, lăsând să cadă liber în jos; a anina; a suspenda; a spânzura; a atârna. ~ paltonul în cui. 2) (obiecte de îmbrăcăminte, țesături etc.) A prinde întâmplător într-un obiect ascuțit, rupând sau găurind; a anina; a prinde. 3) fig. fam. (persoane, de obicei, necunoscute) A opri (în mod brutal) pentru a i se adresa; a acosta. /<lat. accaptiare

acaț m. Tr. V. acacia. [Ung. AKÁTZ].

acățà v.(Mold.), agățà (Munt.) 1. a prinde de un cuiu: agăț haina să se usuce; 2. a (se) apuca cu unghiile de ceva (spre a se urca): mulțimea s’acață greu pe ziduri AL.; 3. fig. a se lega de cineva: se agață de mine ca scaiul. [Lat. *ACCAPTIARE (V. cață, cațăr)].

agățà v. V. acățà.

acáț, acăț și (ob.) agăț, a -ăța v. tr. (lat. ad-captiáre d. cáptio, -ónis, prindere, cápere, captum, o prinde; it. cacciáre, a vîna [d. lat. captiáre], fr. chasser, sp. cazar pg. ca ar. V. cață, cațăr, descaț). Atîrn, spînzur: acăț haĭna’n cuĭ. V. refl. Mă atîrn: mă agăț cu mînile de un copac. Fig. Mă agăț de cineva, mă țin de el p. un interes; mă aleg (mă leg de el, îĭ caut ceartă). – Și ațăg (Munt. vest) V. acolisesc.

acăț, V. acaț.

agăț, V. acaț.

acaț (reg.) s. m., pl. acați

agăța (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. agăț, 3 agață; conj. prez. 1 sg. să agăț, 3 să agațe, imper. 2 sg. afirm. agață

acaț (reg.) s. m., pl. acați

agăța (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. agăț, 3 agață; conj. prez. 3 să agațe

acaț s. m., pl. acați

agăța vb., ind. prez. 1 sg. agăț, 3 sg. și pl. agață; conj. prez. 3 sg. și pl. agațe

agăța (ind. prez. 1 sg. agăț)

acăț, -căți 2, -cață 3, -cațe 3 conj.

acăța (acăț, at), vb. – 1. A prinde. – 2. A atîrna. – 3. (Fam.) A acosta o femeie pe stradă. – 4. (Arg.) A obține, a dobîndi. – Var. agăța (și der. săi). Mr. acaț, cățari „a prinde”, istr. (a)coț „prind”. Origine incertă. Se consideră în general ca fiind reprezentant al lat. accaptiāre, din captiāre (Philippide, Principii, 43; Pușcariu, Lat. ti, 12; Pușcariu 7; Candrea-Dens. 6; REW 1663; DAR); cf. it. cacciare, v. prov. cassar, fr. chasser, sp. cazar, port. caçar. Toate cuvintele romanice au păstrat sensul primitiv, „a prinde cerbul”, ca în mr. și istr. Semantismul nu pare să ridice nici o problemă deosebită; însă fonetismul este dificil, datorită reducerii inexplicabile a grupului pt › t. Este posibil să se fi produs o contaminare cu vreo formă balcanică, de ex. bg. kacjă „a agăța” (Meyer, Alb. St., IV, 81), cf. cățăra. Candrea, Elementele, 403, și Pușcariu 7 presupun o contaminare cu cață „toiag, bîtă”; Cihac, II, 475 pleacă de la mag. akasztani (cf. Schuchardt, ZRPh., XXVIII, 41; Candrea-Dens., 6). Acăța pierde treptat teren față de agăța, în pofida strădaniei gramaticienilor și puriștilor. – Der. acățăcios, adj. (lipicios); acățătoare, s. f. (șiret, atîrnătoare); acățături, s. f. pl. (cîrcei la vița de vie). Cf. cață.

a agăța remorca expr. (friz.) a încerca să oprească sângele dintr-o tăietură cu un creion de alaun

agăța, agăț v. t. 1. a fura 2. a aresta 3. a acosta o persoană de sex opus

ACAȚ s. v. salcâm.

AGĂȚA vb. v. acosta, crampona.

AGĂȚA vb. 1. a (se) atârna, a (se) prinde, a (se) spânzura, a (se) suspenda, (livr.) a (se) acroșa, (pop.) a (se) anina, a (se) zgrepțăna, (reg.) a (se) tăgârța, (prin Munt.) a (se) atăgârța, (Transilv.) a (se) împrinde. (~ ceva în cui.) 2. a se apuca, a se atârna, (reg.) a se tagârța. (Se ~ de crengi ca să nu cadă.) 3. v. fixa.

acaț s. v. SALCÎM.

agăța vb. v. ACOSTA. CRAMPONA.

AGĂȚA vb. 1. a (se) atîrna, a (se) prinde, a (se) spînzura, a (se) suspenda, (livr.) a (se) acroșa, (pop.) a (se) anina, a (se) zgrepțăna, (reg.) a (se) tăgîrța, (prin Munt.) a (se) atăgîrța, (Transilv.) a (se) împrinde. (~ ceva în cui.) 2. a se apuca, a se atîrna, a se prinde, a se ține, (pop.) a se anina, (reg.) a se tăgîrța. (Se ~ de crengi ca să nu cadă.) 3. a se fixa, a se prinde. (Vița de vie se ~ de araci.)

A agăța ≠ a desprinde, a deznina

acaț, acați, s.m. (acăț, arcaț, alțar) (reg.) Arbore cu flori albe, mirositoare, dispuse în ciorchine; salcâm (Robinia pseudacacia): „Până-ncalță celălalt / Floare de acaț / Soarele-i la scăpătat, / Floare de acaț” (Bilțiu, 2015: 93). ■ (med. pop.) Florile uscate și sfărâmate se puneau pe rănile provocate de _arsuri. Ceaiul din flori de salcâm se folosea contra tusei, nădușelii și durerilor de piept. Mierea de salcâm era folosită pentru calmarea tusei, în afecțiuni gastrice și în tratamentul nevrozelor. – Din magh. akác „salcâm” (DEX).

acaț, acați, s.m. (acăț) – (reg.; bot.) Arbore cu flori albe, mirositoare, dispuse în ciorchine; salcâm (Robinia pseudacacia). A fost introdus în România după 1750. Lemnul e utilizat în construcții și pentru foc. Util ca și gard viu. ♦ (med. pop.) Florile uscate și sfărâmate se puneau pe rănile provocate de arsuri. Ceaiul din flori de salcâm se folosea contra tusei, nădușelii și durerilor de piept (Butură, 1979). Mierea de salcâm este folosită pentru calmarea tusei, în afecțiuni gastrice și în tratamentul nevrozelor. – Din magh. akác „salcâm” (DEX) < germ. Akazie < lat. accacia.

acăța, acăț, vb. tranz., refl. – A (se) agăța; a suspenda, a atârna, a spânzura. – Lat. *accaptiare < captiare „a prinde” (Philippide, Pușcariu, cf. DER; MDA); cuvânt autohton (Russu; fără corespondent în albaneză).

acaț, -i, s.m. (acăț) – (bot.) Salcâm (Robinia pseudacacia). Arbore originar din America de Nord. Este cultivat în scop decorativ. (Med. pop.) Florile uscate și sfărâmate se puneau pe rănile provocate de arsuri. Ceaiul din flori de salcâm se folosea contra tusei, nădușelii și durerilor de piept (Butură 1979). – Din magh. akac (DEX), cf. germ. Akazie (< lat. accacia).

acăța, acăț, vb. tranz. – (înv.) A agăța; a suspenda, a atârna. – Lat. *accaptiare < captiare „a prinde” (Philippide, Pușcariu, cf. DER); Cuvânt autohton (Russu 1981).