2 intrări

8 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȚUICĂRÍ, țuicăresc, vb. IV. Refl. (Fam.) A bea țuică, a se cinsti cu țuică; a se țuicui. – Țuică + suf. -ări.

țuicări vr [At: I. CR. V, 152 / Pzi: ~resc / E: țuică1 + -ări] 1 (Fam) A bea țuică1 (1) împreună cu cineva Si: (fam) a se țuicui, a se țuiculi. 2 (Reg) A se îmbăta.

ȚUICĂRÍ, țuicăresc, vb. IV. Refl. A bea țuică, a se cinsti cu țuică; a se țuicui. – Țuică + suf. -ări.

ȚUICĂRÍ, țuicăresc, vb. IV. Refl. reciproc. A se cinsti cu țuică; a se țuicui.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!țuicărí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă țuicărésc, imperf. 3 sg. se țuicăreá; conj. prez. 3 să se țuicăreáscă

țuicărí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țuicărésc, imperf. 3 sg. țuicăreá; conj. prez. 3 sg. și pl. țuicăreáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ȚUICĂRÍ vb. a se țuicui. (Se ~ toată ziua.)

ȚUICĂRI vb. a se țuicui. (Se ~ toată ziua.)

Intrare: țuicărire
țuicărire infinitiv lung
infinitiv lung (IL107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țuicărire
  • țuicărirea
plural
  • țuicăriri
  • țuicăririle
genitiv-dativ singular
  • țuicăriri
  • țuicăririi
plural
  • țuicăriri
  • țuicăririlor
vocativ singular
plural
Intrare: țuicări
verb (V401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • țuicări
  • țuicărire
  • țuicărit
  • țuicăritu‑
  • țuicărind
  • țuicărindu‑
singular plural
  • țuicărește
  • țuicăriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • țuicăresc
(să)
  • țuicăresc
  • țuicăream
  • țuicării
  • țuicărisem
a II-a (tu)
  • țuicărești
(să)
  • țuicărești
  • țuicăreai
  • țuicăriși
  • țuicăriseși
a III-a (el, ea)
  • țuicărește
(să)
  • țuicărească
  • țuicărea
  • țuicări
  • țuicărise
plural I (noi)
  • țuicărim
(să)
  • țuicărim
  • țuicăream
  • țuicărirăm
  • țuicăriserăm
  • țuicărisem
a II-a (voi)
  • țuicăriți
(să)
  • țuicăriți
  • țuicăreați
  • țuicărirăți
  • țuicăriserăți
  • țuicăriseți
a III-a (ei, ele)
  • țuicăresc
(să)
  • țuicărească
  • țuicăreau
  • țuicări
  • țuicăriseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

țuicări

  • 1. familiar A bea țuică, a se cinsti cu țuică; a se țuicui.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: țuicui

etimologie:

  • Țuică + sufix -ări.
    surse: DEX '98 DEX '09