3 intrări

13 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȚUȚ, țuțuri, s. n. (Reg.) 1. Proeminență sau excrescență cărnoasă. 2. (Adverbial; în expr.) A rămâne țuț = a rămâne uluit, mirat peste măsură. – Et. nec.

ȚUȚ, țuțuri, s. n. (Reg.) 1. Proeminență sau excrescență cărnoasă. 2. (Adverbial; în expr.) A rămâne țuț = a rămâne uluit, mirat peste măsură. – Et. nec.

țuț [At: ȘEZ. VI, 84 / V: (reg) (Pl: ~e), țoță, țoață sf, țoț (Pl: țoți) sm / Pl: ~uri / E: nct] 1 sn (Reg) Excrescență cărnoasă. 2 sn (Reg; d. arșice; îe) A sta ~ A sta vertical. 3 sn (Reg; îe) A lăsa (pe cineva) ~ A înșela pe cineva în așteptări. 4 sn (Reg; îae) A lăsa pe cineva uluit. 5 sn (Reg; îae) A-i lua cuiva totul, sărăcindu-l. 6 sn (Reg; îe) A rămâne ~ A rămâne foarte mirat. 7 sn (Reg; îae) A rămâne foarte sărac. 8 sn (Reg; îae) A rămâne foarte singur. 9 sfm (Olt; îf țuță, țoță, țoț) Grămadă de strujeni Si: (reg) ciuclă (4), surlă. 10 sf (Olt; îf țoță) Grămadă mare de coceni de porumb. 11 smf (Pop; îf țoț, țoață; csnp) Grămadă. 12 sf (Reg; îf țuță, țoță, țoață) Adăpost mobil (din scânduri, paie, stuf etc.) la câmp. 13 sf (Reg; îaf) Colibă mică, de formă conică, în care se adăpostesc ciobanii.

ȚUȚ, țuțuri, s. n. (Regional) Proeminență cărnoasă. Ia puiul și-i arde țuțul (moțul) acela de carne în vîrf. ȘEZ. VI 84.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

țuț (reg.) s. n., pl. țúțuri


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

țuț adv. – Păcălit, tras pe sfoară. Creație expresivă, care se bazează pe ideea de „ascuțit”. Imaginea trebuie să fie aceea de bot, ca în expresia cu buzele umflate, sau a pune cioc „a înșela”. Cf. toate cuvintele cu aceeași consonanță care traduce aceeași idee de „vîrf”, țiglă, țîță, țugu, țurcă.Der. țuță (var. Olt. țoță), s. f. (stog, claie, morman); țuțui(a), vb. ( a face vîrf, a vîrfui; refl., a se cățăra, a se cocoța); țuțui, s. n. (vîrf, pisc), cf. țugui; țuțul, s. n. (Arg., penis); țuțuian, s. m. (muntean, nume care se dă în Munt. transilvănenilor; cioban, țăran; mitocan); țuțuiancă, s. f. (transilvăneancă; un anumit dans popular); țuțuienesc, adj. (transilvan; muntean); țuțura, vb. (Trans., a se lua de ciuf, a se părui); țuțuroi (var. țuțur), s. n. (țurțur; robinet), cf. țurțur; țunțurliu, adj. (încîlcit, mîzgălit).


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

ȚUȚ, țuță și țuțu (vîrf, moț). 1. Țuții, (Cat gr I); Țuțul (Weig); -ești s.; -ea (Î Div). 2. Țuțea, Ion act.; – Banu munt. (RA I 275). 3. Țuțui (Sd XVI); Țuțuianu, act. < subst. țuțuian „cioban ardelean”. 4. Țuțoiu, St. (Î Div). 5. Cf. Țuțcani s.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

țuț adj. invar. bun; frumos; de calitate superioară; excelent.

a lăsa țuț (pe cineva) expr. (intl.) 1. a-i fura (cuiva) totul. 2. a lăsa (pe cineva) fără un ban. 3. a înșela (pe cineva), a păcăli (pe cineva). 4. a uimi (pe cineva), a ului (pe cineva).

Intrare: Țuț
Țuț nume propriu
nume propriu (I3)
  • Țuț
Intrare: țuț
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țuț
  • țuțul
  • țuțu‑
plural
  • țuțuri
  • țuțurile
genitiv-dativ singular
  • țuț
  • țuțului
plural
  • țuțuri
  • țuțurilor
vocativ singular
plural
Intrare: țuț
țuț
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
țuță
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

țuț regional

  • 1. Proeminență sau excrescență cărnoasă.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
    exemple
    • Ia puiul și-i arde țuțul (moțul) acela de carne în vîrf. ȘEZ. VI 84.
      surse: DLRLC
  • 2. (și) adverbial expresie A rămâne țuț = a rămâne uluit, mirat peste măsură.
    surse: DEX '98 DEX '09

etimologie: