19 definiții pentru țintaură centaură


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȚINTÁURĂ, țintaure, s. f. (Reg.) Plantă erbacee medicinală cu flori roșii sau albe, cu fructul o capsulă (Centarium umbellatum). [Pr.: -ta-u-.Var.: centáură s. f.] – Din lat. centaurea, fr. centaurée.

țintaură sf [At: MUMULEANU, C. 158/18 / P: ~ta-u~ / V: ~ulă, ~ur sm, țentaur sm, ~torie, cin~, cen~, cintaulă, centaulă, cintaur sm, cintorie, centorie, cintoare / Pl: ~re / E: lat centaurea (sub influența pronunției germane)] (Bot; reg) 1 (Șîc centaură măruntă, centaură râioasă) Fierea-pământului (Centarium umbellatum). 2 Frigurică (Centarium pulchellum). 3 Albăstriță (Centaurea cyanus).

ȚINTÁURĂ, țintaure, s. f. Plantă erbacee medicinală cu flori roșii sau albe, cu fructul o capsulă (Centarium umbellatum). [Pr.: -ta-u-.Var.: centáură s. f.] – Din lat. centaurea, fr. centaurée.

ȚINTÁURĂ, țintaure, s. f. Plantă erbacee cu flori roz, dispuse în umbelă; crește prin pajiști puternic însorite și se întrebuințează ca plantă medicinală, extrăgîndu-se din ea un surogat al chininei (Erythraea Centaurium); potroacă. Mai bună e țintaura pentru friguri. DELAVRANCEA, S. 265. – Variantă: centáură s. f.

ȚINTÁURĂ ~e f. Plantă erbacee medicinală, cu tulpina erectă, cu frunze alungite și cu flori divers colorate, dispuse în buchete terminale, având fructul o capsulă; fierea-pământului. [G.-D. țintaurei; Sil. -ta-u-] /<lat. centaurea

CENTÁURĂ s. f. v. țintaură.

cintáur m. (lat. centaurium, d. vgr. kentaúrion. V. centauree). O buruĭană din familia gențianeĭ (erythraea centaurium și erythraea pulchella). – Vulg. și țintaur, țintaură și țintaulă (după latina farmaciștilor Germanĭ).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

țintáură (reg.) (-ta-u-) s. f., g.-d. art. țintáurei; pl. țintáure

țintáură s. f. (sil. -ta-u-), g.-d. art. țintáurei; pl. țintáure


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ȚINTÁURĂ s. v. fierea-pământului.

ȚINTAURĂ s. (BOT.; Centaurium umbellatum sau minus) potroacă, fierea-pămîntului, (reg.) cintoaie, frigor, frigurică, ghințură, ghințurea, potrocea, potrocuță, scăunel, scînteiuță, taulă, buruiană-de-friguri, cocoșei-de-grădină (pl.), crucea-pămîntului, floare-de-friguri, fumurică-bășicoasă, iarbă-de-curcă, iarbă-de-friguri, săfindei-de-cîmp (pl.).


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

țintáură (-re), s. f. – Fierea-pămîntului (Erythraea centaurium). – Var. centaură. De la numele științific, după cum se pare cu pronunțare germ.

Intrare: țintaură
țintaură substantiv feminin
  • silabație: țin-ta-u-ră info
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țintaură
  • țintaura
plural
  • țintaure
  • țintaurele
genitiv-dativ singular
  • țintaure
  • țintaurei
plural
  • țintaure
  • țintaurelor
vocativ singular
plural
centaură substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • centaură
  • centaura
plural
  • centaure
  • centaurele
genitiv-dativ singular
  • centaure
  • centaurei
plural
  • centaure
  • centaurelor
vocativ singular
plural

țintaură centaură

etimologie: