2 intrări

13 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

țintare sf vz țintire

ȚINTÁR, (1) țintare, s. n., (2) țintari, s. m. 1. S. n. Joc de societate la care se folosește un carton cu un desen special pe care jucătorii mișcă piese după anumite reguli; moară. 2. S. m. (Ornit.) Inăriță. – Țintă + suf. -ar.

țintar [At: ISER / V: (reg) ~nțar / Pl: ~i sm, ~e sn / E: țintă1 + -ar] 1 sn (Șîcs de-a ~ul, la ~, în țințari) Joc la care se folosește un carton (sau o scândură etc.) cu un desen alcătuit de obicei din trei dreptunghiuri concentrice, pe care jucătorii mișcă niște piese sau nasturi, boabe etc., după anumite reguli Si: (reg) car3 (14), moară, trișc, țanc2 (14), țăncușă (27). 2 sn (Reg; îcs ) În țințari Joc care constă în completarea prin linii a laturilor unor pătrățele. 3 sn (Reg; șîcs de-a țințarul) Joc în care se trag două linii orizontale și două verticale, iar spațiile obținute astfel sunt completate de către participanți prin semne (cifre) distincte pentru fiecare dintre ei. 4 sn (Reg; îcs) De-a ~ul cu nasturi De-a nasturii. 5 sn (Reg; îcs) În țințar Joc în care un participant trebuie să ghicească una dintre cifrele de până la zece, cifră pe care alt jucător a scris-o pe hârtie și a acoperit-o cu palma. 6 sn (Înv) Joc de zaruri. 7 sn Planșa pe care se joacă țintarul (1). 8 sm Pasăre migratoare cu spatele cenușiu și pântecele albicios, cu capul și gâtul roșii sau roșietice, având în frunte o mică pată albă Si: inăriță, (reg) pasărea-inului, scăiecior (Carduelis flammea). 9 sm (Reg) Cal cu țintă1 (10) în frunte. 10 sm (Înv; Trs; Mar) Lucrător angajat pentru paza și întreținerea drumurilor, care purta pe piept o țintă1 (8) ca insignă Si: (înv) țintaș (3). 11 sn (Olt) Haină de lână strânsă pe corp. 12 sm (Înv) Meșter fabricant de ținte1 (1-3). 13 sn Unealtă de fierărie cu ajutorul căreia se fac ținte1 (1-3).

ȚINTÁR, (1) țintare, s. n. (2) țintari, s. m. 1. S. n. Joc de societate la care se folosește un carton cu un desen special pe care jucătorii mișcă piese după anumite reguli; moară. 2. S. m. (Ornit.) Inăriță. – Țintă + suf. -ar.

ȚINTÁR2, țintare, s. n. Joc de societate la care se folosește un carton cu un desen special, pe care jucătorii mișcă niște piese după anumite reguli; moară. Soldații... jucau țintar, barbut. PAS, Z. III 109. La aceste cuvinte se scoală unul din jucătorii de țintar. GHICA, S. 503. Pe cealaltă [masă] erau table pentru jocul de șatrange și pentru țintar. FILIMON, C. 153.

ȚINTÁR1 ~e n. Joc de societate în care participanții mută piese conform unor reguli speciale pe un carton cu un anumit desen. /țintă + suf. ~ar

țintar n. 1. unealta fierarului; 2. joc între doi constând în permutări de bobi într’un pătrat divizat în linii și diagonale. [V. țintă].

țintár n., pl. e (d. țintă, pin aluz. la boabe). Munt. Un joc în doĭ care consistă în mutarea unor bobĭ orĭ discurĭ de lemn orĭ monete pe laturile și liniile diagonale și perpendiculare a treĭ pătrate saŭ dreptunghĭularĭ desemnate unu într’altu. (Cînd reușeștĭ să așezĭ treĭ bobĭ pe o linie, cîștigĭ un punct și mănîncĭ (ĭeĭ) un bob al adversaruluĭ, ĭar cînd reușeștĭ să aĭ doŭă asemenea liniĭ paralele cu cincĭ bobĭ așa în cît mutînd bobu cînd pe una, cînd pe alta, și decĭ așezînd mereŭ cîte treĭ pe o linie, atuncĭ se numește morișcă, și adversaru e perdut, că-ĭ mănîncĭ toțĭ bobiĭ). – Se numește și car și coțcă (Mold.) și țăncușă (Mold. nord).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

țintár2 (joc) s. n., pl. țintáre

țintár (joc) s. n., pl. țintáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ȚINTÁR s. moară, (Mold.) car. (Jocul distractív numit ~.)

ȚINTAR s. moară, (Mold.) car. (Jocul numit ~.)

Intrare: țintare
țintare
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: țintar (joc)
țintar2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țintar
  • țintarul
  • țintaru‑
plural
  • țintare
  • țintarele
genitiv-dativ singular
  • țintar
  • țintarului
plural
  • țintare
  • țintarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

țintar (joc)

  • 1. Joc de societate la care se folosește un carton cu un desen special pe care jucătorii mișcă piese după anumite reguli.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX sinonime: car (vehicul) moară attach_file 3 exemple
    exemple
    • Soldații... jucau țintar, barbut. PAS, Z. III 109.
      surse: DLRLC
    • La aceste cuvinte se scoală unul din jucătorii de țintar. GHICA, S. 503.
      surse: DLRLC
    • Pe cealaltă [masă] erau table pentru jocul de șatrange și pentru țintar. FILIMON, C. 153.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Țintă + sufix -ar.
    surse: DEX '09 DEX '98 NODEX