2 intrări

16 definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȚINGẮU, țingăi, s. m. (Reg.) Flăcăiaș, băietan. [Var.: țângắu s. m.] – Țânc + suf. -ău.

țingău1 sm [At: DLR / Pl: ~ăi / E: ns cf ținc1] (Orn; reg) Căldăraș (Pyrrhula pyrrhula).

ȚINGẮU, țingăi, s. m. (De obicei depreciativ) Tînăr abia trecut de vîrsta copilăriei; flăcăiaș. O urma un fel de țingău adus din spate și cam deșelat, cu ochi încercănați și sticloși. M. I. CARAGIALE, C. 20. Tu nu ai un țingău de flăcău de însurat? ȘEZ. I 149. (Cu pronunțare regională) Pe drum s-a prefăcut în chip de om, nici matuf, dar nici prea țîngău; om tocmai în puterea vîrstei, frumos și arătos. CARAGIALE, S. N. 13.

țingău m. Mold. 1. băietandru; 2. fig. tânăr fără experiență: pe drum s’a prefăcut în chip de om, nici matuf, dar nici prea țingău CAR. [V. ținc].

țingắŭ m. (d. țînc saŭ ung. cinkó, fetișcană). Vest. Iron. Băĭetan, mucos, tînăr (care pretinde lucrurĭ marĭ): cum să îndrăznească asta un țingăŭ? – Și țincăŭ (Br.). V. țincar.

ȚÂNGĂU, țângăi, s. m. (Pop. peior.) Flăcăiaș, băietan. [Var.: țingău s. m.] – Țânc + suf. -ău.

ȚÂNGẮU ~i m. Băiat ajuns la vârsta adolescenței; băiețan; puștan. /țânc + suf. ~ău

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

țingău (reg.) s. m., art. țingăul; pl. țingăi, art. țingăii

țingău (reg.) s. m., art. țingăul; pl. țingăi, art. țingăii

țingău s. m., art. țingăul; pl. țingăi, art. țingăii

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ȚÂNGĂU s. v. băietan, băiețandru, copilandru, flăcăiandru.

țîngău s. v. BĂIETAN. BĂIEȚANDRU. COPILANDRU. FLĂCĂIANDRU.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

țângắu, țângắi, s.m. (pop.; peior.) 1. băietan, flăcăiaș, țingău, băiețandru. 2. (fig.) tânăr fără experiență.

Intrare: țingău
țingău
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: țângău
substantiv masculin (M69)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țingău
  • țingăul
  • țingău‑
plural
  • țingăi
  • țingăii
genitiv-dativ singular
  • țingău
  • țingăului
plural
  • țingăi
  • țingăilor
vocativ singular
  • țingăule
plural
  • țingăilor
substantiv masculin (M69)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țângău
  • țângăul
  • țângău‑
plural
  • țângăi
  • țângăii
genitiv-dativ singular
  • țângău
  • țângăului
plural
  • țângăi
  • țângăilor
vocativ singular
  • țângăule
plural
  • țângăilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

țingău, țingăisubstantiv masculin

  • 1. regional Tânăr abia trecut de vârsta copilăriei. DEX '09 DLRLC
    • format_quote O urma un fel de țingău adus din spate și cam deșelat, cu ochi încercănați și sticloși. M. I. CARAGIALE, C. 20. DLRLC
    • format_quote Tu nu ai un țingău de flăcău de însurat? ȘEZ. I 149. DLRLC
    • format_quote cu pronunțare regională Pe drum s-a prefăcut în chip de om, nici matuf, dar nici prea țîngău; om tocmai în puterea vîrstei, frumos și arătos. CARAGIALE, S. N. 13. DLRLC
etimologie:
  • Țânc + sufix -ău. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.