3 intrări

29 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȚICUÍ, pers. 3 țicuiește, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre undiță) A face o mișcare bruscă atunci când peștele mușcă din momeală; a zvâcni. – Et. nec.

ȚICUÍ, pers. 3 țicuiește, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre undiță) A face o mișcare bruscă atunci când peștele mușcă din momeală; a zvâcni. – Et. nec.

țicui sn [At: COMAN, GL. / Pl: ~e, ~uri / E: țic4 + -ui] (Trs) 1 Țiclău1 (1). 2 Muchie de deal. 3 Dâmb înalt.

ȚICUÍ, pers. 3 țicuiește, vb. IV. Intranz. (Despre undițe) A se mișca atunci cînd peștele mușcă din momeală; a zvîcni. Cînd peștele mușcă din nadă, atunci bucățica de papură care plutește la suprafață se mișcăse zice că undița țicuieșteși pescarul, observînd, o smuncește repede afară. ANTIPA, P. 299.

A ȚICUÍ pers.3 ~iéște intranz. reg. (despre pluta undiței) A se mișca brusc, când peștele apucă nada. /Orig. nec.

ȚICLẮU, țiclăuri, s. n. (Reg.) Stâncă foarte ascuțită și înaltă; vârf de munte sau de deal; pisc. – Din magh. szikla.

ȚICLẮU, țiclăuri, s. n. (Reg.) Stâncă foarte ascuțită și înaltă; vârf de munte sau de deal; pisc. – Din magh. szikla.

țăclău2[1] sm vz țiclău2

  1. În definiția principală, varianta de față este tipărită: țaclău LauraGellner

țiclaură[1] sf vz țiclău1

  1. În definiția principală, această variantă este accentuată (posibil greșit): țiclau LauraGellner

țiclău1 [At: (a. 1759) URICARIUL VIII, 7 / V: (reg) țigl~ (Pl: țiglăi), ~cleu, țichileu (Pl: țichileie, țichileuri), țighileu sn, ~lau[1] (Pl: țiclăuri) sf, țuc~, cic~ sn / Pl: ~ri / E: țiclă1 + -ău] 1 sn (Mol; Trs) Vârf de deal, de munte, ascuțit și înalt Si: cucă5 (3), pisc2, titilă, țanc3 (1), țăcălie (6), țicău (1), țiclă1 (1), țiclet, țiclie (4), țicloi3 (2), ticlui (1), țicmă (1), țicmău (1), țicui (1), țifereie, țiflan (1), țiflă1 (1), țifleică (1), țifleu1 (1), țiflic (1), țigmandău (1), țiu3 (1), țucudan, țuculeu (2), țugui1 (1), țuhan2, țuhă (1), țuhău (1), țuțudan1 (1), țuțui1 (1), țuțulă (1), țuțur2 (1). 2 sn (Mol; Trs) Creastă ascuțită a unui munte, a unui deal. 3 sn (Mol; Trs) Vârf ușor rotunjit de deal sau de munte Si: țanc3 (2), țic4 (2). 4 sn (Mol; Trs) Deal mai înalt decât cele din împrejurimi. 5 sn (Mol; Trs) Stâncă ascuțită și înaltă Si: țicmă (4), țiflan (3), țigmandău (3), țiu3 (2), țugui1 (9). 6 sf (Reg; îe; îf țâclaură) A se duce la țâclaură A se duce undeva foarte departe. 7 sn (Reg; fam; îae) A se duce la dracu-n praznic. 8 smp (Glg; îf țiglăi) Alunecări de teren de mari dimensiuni, în formă de movile. 9 smp (Glg; îaf) Martor de eroziune diferențiată cu aspect de turn de cetate.

  1. Referința încrucișată recomandă această variantă accentuată: țiclaură LauraGellner

țiclău2 sm [At: BĂCESCU, PĂS. 167 / V: (reg) țigl~, țacl~ / Pl: ~ăi / E: ns cf țic1, țiclă2, țiclean] (Orn) 1 (Trs) Țiclean (1) (Sitta europaea). 2 (Trs) Pițigoi (Parus maior). 3 (Trs) Vrabie (Passer domesticus). 4 (Reg; îc) ~-mic Sticlete (Carduelis carduelis). 5 (Reg; îc) ~-verde Nume dat unei păsări nedefinite mai îndeaproape. 6 (Reg; îc) -de-munte Nume dat unei păsări nedefinite mai îndeaproape.

ȚICLẮU, țiclăuri, s. n. Stîncă ascuțită și înaltă; vîrf de munte sau de deal; pisc. Spuneau bătrînii că în țiclăul de lîngă comuna Tătăruși, demult a fost un balaur. ȘEZ. III 111.

ȚICLẮU ~ri n. reg. Stâncă ascuțită pe vârful unui munte sau deal. /<ung. szikla

țiclău n. pisc de munte. [Cf. țucluiu].

țiclắŭ n., pl. ăĭe (ung. szikla, stîncă, care e înrudit cu sas. zickle. Cp. și cu Ceahlăŭ, un pisc în Mold., cu Țicăŭ, o mahala pe o rîpă a Ĭașilor, cu țigăŭ, și cu cĭocălăŭ). Nord (Dac. 3, 747). Pisc de munte. Momic, holm mic. – În Trans. țiglăŭ (BSG. 1928, 130 și 136). Și țigmăŭ (Nț.).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

țicuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. țicuiéște, imperf. 3 sg. țicuiá; conj. prez. 3 să țicuiáscă

arată toate definițiile

Intrare: țicui
țicui
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: țicui (vb.)
verb (V408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • țicui
  • țicuire
  • țicuit
  • țicuitu‑
  • țicuind
  • țicuindu‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • țicuiește
(să)
  • țicuiască
  • țicuia
  • țicui
  • țicuise
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • țicuiesc
(să)
  • țicuiască
  • țicuiau
  • țicui
  • țicuiseră
Intrare: țiclău
  • silabație: ți-clău info
substantiv neutru (N52)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țiclău
  • țiclăul
  • țiclău‑
plural
  • țiclăuri
  • țiclăurile
genitiv-dativ singular
  • țiclău
  • țiclăului
plural
  • țiclăuri
  • țiclăurilor
vocativ singular
plural
țicui2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N65)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țicui
  • țicuiul
  • țicuiu‑
plural
  • țicuie
  • țicuiele
genitiv-dativ singular
  • țicui
  • țicuiului
plural
  • țicuie
  • țicuielor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

țicui

  • 1. regional (Despre undiță) A face o mișcare bruscă atunci când peștele mușcă din momeală.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: mișca zvâcni attach_file un exemplu
    exemple
    • Cînd peștele mușcă din nadă, atunci bucățica de papură care plutește la suprafață se mișcă – se zice că undița țicuiește – și pescarul, observînd, o smuncește repede afară. ANTIPA, P. 299.
      surse: DLRLC

etimologie:

țiclău țicui

  • 1. regional Stâncă foarte ascuțită și înaltă; vârf de munte sau de deal.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: pisc (s.n.) attach_file un exemplu
    exemple
    • Spuneau bătrînii că în țiclăul de lîngă comuna Tătăruși, demult a fost un balaur. ȘEZ. III 111.
      surse: DLRLC

etimologie: