18 definiții pentru țeastă


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȚEÁSTĂ, țeste, s. f. (Pop.) 1. Cutie craniană, craniu, scăfârlie, hârcă; p. ext. cap1. 2. Carapace. – Lat. testa.

ȚEÁSTĂ, țeste, s. f. (Pop.) 1. Cutie craniană, craniu, scăfârlie, hârcă; p. ext. cap1. 2. Carapace. – Lat. testa.

țeastă sf [At: KRETZULESCU, A. 123/2 / V: (înv) țis~, țes~, (reg) ~scă, țiscă / Pl: țeste, (reg) ~te / E: ml testa] 1 (Pop; șîs ~ta capului, ~ta craniului) Cutie craniană Si: craniu (1), (îrg) scafă, țest (24). 2 (Pex) Cap. 3 (Îe) A-i veni (cuiva ceva) prin ~ A gândi (ceva) 4 (Îae) A-și imagina ceva. 5 Craniu descărnat Si: hârcă (3), scăfârlie, tigvă. 6 (Pop; șîs ~ta broaștei) Carapace1 (1). 7 (Reg) Oblânc.

ȚEÁSTĂ, țeste, s. f. (Popular) Cutie craniană, craniu, p. ext. cap. Era amiază, ceas mort, de zăpușeală, care-ți fierbe creierii sub țeastă. DUMITRIU, N. 254. Dacă nu fugeam, îmi crăpa țeasta. STANCU, D. 28. Bătrînul Miron Iuga, fără cunoștință, cu țeasta zdrobită, rămase în picioare. REBREANU, R. II 197. ♦ Craniu descărnat de om mort; hîrcă, scăfîrlie. Toarnă-n țestele mărețe vin, și peste el otravă. EMINESCU, O. IV 139.

ȚEÁSTĂ țéste f. pop. 1) (la om și la animalele vertebrate) Totalitate a oaselor capului; craniu. 2) (la broaștele-țestoase, raci etc.). Înveliș tare format din tegumente osoase, care protejează corpul; carapace; țest. [G.-D. țestei] /<lat. testa

țeastă f. 1. bolta craniului; 2. țest de broască. [Lat. TESTA, ciob].

țeástă f., pl. țeste (lat. *tĕsta, cl. tésta, oală de lut, hîrb, craniŭ; it. pv. cat. pg. testa, fr. tête, sp. tiesta. V. țest). Craniŭ. Țest de broască țestoasă. – În est țastă, pl. tot țeste. V. căpățînă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

țeástă (pop.) s. f., g.-d. art. țéstei; pl. țéste

țeástă s. f., g.-d. art. țéstei; pl. țéste


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ȚEÁSTĂ s. v. carapace, țest.

ȚEASTĂ s. (ANAT.) căpățînă, craniu, hîrcă, scăfîrlie, tigvă, cutie craniană, (pop. și fam.) devlă, (înv. și reg.) scafă, (înv.) glavă, glăvățînă. (~ unui mort deshumat.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

țeástă (-éste), s. f.1. Hîrcă, craniu. – 2. Carapace. Lat. tĕsta (REW 8682), cf. it., prov., cat., sp. testa, fr. tête. Tiktin se îndoiește că ar fi moștenit; dar apare în vorbirea populară, chiar dacă circulația lui este în prezent redusă (ALR, I, 7). S-a păstrat mai bine sub forma țest, s. n. (înv., craniu; înv., carapace; înv., capitel; castron sau vas de pămînt folosit drept cuptor, se ține cald peste aluatul care se pune la copt), din lat. tĕstum (Pușcariu, 1728; REW 8686), cf. mr. țest, megl. țost.Der. țestos, adj. (care are carapace, încăpățînat, îndărătnic).

Intrare: țeastă
substantiv feminin (F12)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țeastă
  • țeasta
plural
  • țeste
  • țestele
genitiv-dativ singular
  • țeste
  • țestei
plural
  • țeste
  • țestelor
vocativ singular
plural

țeastă popular

etimologie: