țe^2[1] i vz țigă¹

țe¹ i vz ța¹ corectat(ă)

ța¹ i [At: CARAGIALE, O. I, 144 / V: ță, țe, țea / P și: țaaa / E: fo] (Adesea repetat sau în combinație cu alte interjecții) Strigăt cu care: 1 Se cheamă caprele și oile. 2-3 Se alungă sau se mână caprele și oile.

ță² i vz ța¹

țăgă i vz țigă¹

țâc³ i vz țigă¹

țea i vz ța¹

țica i vz țigă¹

țică¹ i vz țigă¹

țiga i vz țigă¹

țigă¹ i [At: CHEST. V, 77/25 / V: țăgă, țâc, țe, țica, țică, țiga, țighe, țighi, țogă / E: ger Ziege „capră”] (Reg; are, în combinație cu prima parte a cuvântului sau cu alte interjecții) Strigăt cu care: 1 Se mână caprele și oile. 2 Se cheamă caprele și oile. 3 Se alungă caprele și oile.

țighe i vz țigă¹

țighi i vz țigă¹

țogă i vz țigă¹

ȚA interj. (De obicei repetat) Strigăt cu care se cheamă sau se alungă caprele și oile. Mă aplec pe vine-n jos: «Ța-ța!», și chem căprița cu mîna, parcă aș vrea să-i dau tărîțe. CARAGIALE, M. 8.

ȚA interj. (se folosește, de obicei repetat, pentru a chema sau a alunga caprele sau oile). /Onomat.

ța! Mold. int. de mânat boul (din stânga): ța! măi Prian! AL. [Onomatopee].

2) cea (ea dift.), strigăt adresat bouluĭ din stînga ca s’apuce la dreapta (Cp. cu ung. csá csálé, csáli, cselö, pol. chale. V. ceală. – Se zice și ța. V. hăĭs.

ța interj. V. cea 2.

ța/ța-ța interj.

ța/ța-ța interj.