țaglă¹ sf [At: ARHIVA R. II, 21/21 / V: țaclă, țagră (Pl: țagre, țăgre, țegre, țăgri), țig~, țiclă / Pl: ~le, (reg) țegle / E: ger Zagel] 1 Vârf ascuțit (al unei săgeți, al unei sulițe, al unui par etc.). 2 (Îe) Cu ochii ~ Cu privirea ațintită. 3 (Îe) A se uita ~ (sau țiclă) A se uita fix, atent. 4 (Îe) A rămâne ~ A rămâne cu privirea ațintită la ceva. 5 (Îae) A rămâne nemișcat. 6 (Reg; îe) A sta cu ochii ~ (pe ceva sau pe cineva) A nu slăbi din ochi. 7 (Reg; îae) A urmări de aproape (ceva sau pe cineva). 8 (Reg; îe) A sta ~ pe (cineva) A cicăli pe cineva. 9 (Reg; îae) A certa pe cineva. 10 (Îf țiglă) Vergea de lemn (sau, mai rar, de fier) ascuțită la un capăt, în care se înfige carnea pentru a o frige Si: frigare. 11 (Îf țiglă) La țiglă Fript în țiglă (10) deasupra jeraticului. 12 (Bot; reg; îf țiglă; îc) Țigla-gâștei Păpădie (Taraxacum officinale). 13 (Rar; îf țiglă; cu determinări introduse prin prep „de” care arată felul cărnii) Păsări sau bucăți de carne înfipte într-o frigare. 14 (Rar; îf țiglă; cu determinări introduse prin prep „de” care arată felul cărnii) Frigarea împreună cu carnea înfiptă în ea. 15 (Reg; îf țiglă) Lăstar. 16 (Îf țiclă, țiglă) Băț folosit la prinderea racilor, având la unul dintre capete o despicătură în care se pune momeală. 17 (Mun; îf țiglă; mpl) Fiecare dintre țepușele care se fixează în cele două rame ale pătulului de porumb, pentru a ține știuleții să nu cadă. 18 (Mun; îaf; mpl) Țepușe care se înfig în talpa (sau în ramele) pătulului de cărat snopi. 19 (Reg) Vergea de lemn folosită la făcutul gardurilor. 20 (Trs) Zăbrea (de lemn). 21 (Trs; pex) Obiect (portiță, suport etc.) făcut din zăbrele. 22 (Trs; Ban) Fiecare dintre cele două prăjini pe care se așază coșciugul pentru a fi dus la groapă. 23 (Reg) Carâmb la loitră. 24 (Reg) Surcea cu diferite întrebuințări. 25 (Reg) Zăvor la ușă. 26 (Ban; îf țagră) Pirostrie. 27 (Teh) Semifabricat de oțel cu secțiunea dreptunghiulară sau circulară, din care se laminează bare, sârme etc. și din care se forjează sau se ștanțează diferite piese Si: biletă.

ȚAGLĂ (pl. -le) sf. 1 ‡Vîrf de săgeată ¶ 2 Trans. Fie-care din prăjinile pe care se poartă coșciugul mortului (VIC.) ¶ 3 F A rămînea ~, a rămînea cu ochii pironiți, încremenit: am rămas încremenit, cu ochii ~ (DLVR.).

ȚAGLĂ, țagle, s. f. 1. Semifabricat de oțel cu secțiunea pătrată din care se laminează bare, sîrmă etc. sau din care se forjează și se ștanțează diferite piese. 2. Partea ascuțită a unui par, care intră în pămînt. ◊ Expr. A rămîne cu ochii țaglă = a rămîne cu ochii țintă, pironiți, încremeniți, ficși. Tudose rămîne cu ochii țaglă în căciula cerșetorului. DELAVRANCEA, O. II 280.

ȚAGLĂ s.f. Semifabricat de oțel, cu secțiunea pătrată, obținut din blumuri; biletă. [< germ. Zaggel].

ȚAGLĂ ~e f. Semifabricat de oțel din care se laminează bare, sârme etc. ori se forjează piese. /<germ. Zageal

țaglă f. țintă: cu ochii țaglă. [Origină necunoscută].

țáglă, V. țaclă.

țaclă sf vz țaglă¹

țagră¹ sf vz țaglă¹

țiclă³ sf vz țaglă¹

țiglă² sf vz țaglă¹

zagele sfp vz țaglă

țáclă și țáglă f., pl. e (cp. cu germ. zacke, țepușă, și ung. csák, vîrf. V. țăcălie, înțăglat, țiglă 2 și cĭoaclă). Vechĭ (țaglă). Vîrf de săgeată. Azĭ. Munt. A te uĭta țaglă (saŭ țaclă), a te uĭta țintă, fix, atent: cu ochiĭ țaclă (Oltenița, VR. 1912, 10, 53). Trans. (țaglă). Manelă (doŭă la număr) pe care se poartă secriu la țară. V. ațintesc.

țaglă (desp. ța-glă) s. f., g.-d. art. țaglei; pl. țagle

țaglă (ța-glă) s. f., g.-d. art. țaglei; pl. țagle

țaglă s. f. (sil. -glă), g.-d. art. țaglei; pl. țagle

cu ochii în patru / în țaglă expr. atent, vigilent.

ȚAGLĂ s. (TEHN.) biletă. (~ pentru bare, sârme.)

ȚAGLĂ s. v. năsălie.

țaglă s. v. NĂSĂLIE.

ȚAGLĂ s. (TEHN.) biletă. (~ pentru bare, sîrme.)

țaglă, țagle, s.f. (reg.) 1. țepușă, vergea, zăbrea, prăjină, așchie. 2. zăvor. 3. pirostrie.

țáglă, țagle, s.f. (reg.) Zăvor de la ușă; vârtej, riglu, batcă. – Din germ. Zaggel (DEX, MDA).

țaglă, țagle, s.f. – (reg.) Zăvor de la ușă; vârtej, riglu, batcă (ALRRM, 1971: 265). – Din germ. Zaggel (DEX, MDA).

țaglă, -e, s.f. – Zăvor de la ușă; vârtej, riglu, batcă (ALR 1971: 265). – Probabil din germ. Zaggel „partea ascuțită a unui par, care intră în pământ”.