țârfă sf [At: KLEIN D. 442 / V: țir~, țâfră, țâfă, țifă / Pl: ~fe / E: nct] (Reg) 1 Nisip. 2 Țărână (2). 3 Nisip amestecat cu apă folosit în zidărie Si: tencuială. 4 Tencuială făcută din lut amestecat cu paie pentru lipitul pereților, al vetrei etc.

țâfă² sf vz țârfă

țâfră sf vz țârfă

țifă² sf vz țârfă

țirfă sf vz țârfă

ȚÎ́FĂ s. f. v. țîrfă.

ȚÎ́RFĂ s. f. (Regional) 1. (Și în forma țîfă) Țărînă. Găinele umblă grămadă pe ogor, de cu dimineață «se spală în țîfă» ori se suie în pătul și se ciugulesc. PAMFILE, VĂZD. 100. 2. Un fel de tencuială făcută din lut amestecat cu paie, pentru lipitul pereților. – Variantă: (1) țî́fă s. f.

ȚẤFĂ s. f. v. țârfă.

țârfă (țărână) (reg.) s. f., g.-d. art. țârfei

țârfă (reg.) s. f., g.-d. art. țârfei

țârfă s. f., g.-d. art. țârfei

țấrfă, țấrfe, s.f. (reg.) 1. nisip; țărână. 2. tencuială.

țấrfă, țârfe, s.f. – (reg.) Țărână, nisip. – Et. nec. (MDA).