ȘUȘTAC, șuștaci, s. m. Monedă poloneză (de argint) care a circulat în trecut și în Țările Române. – Din pol. szóstak.

șuștac sm [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 25/25 / V: (înv) șaș~, șăș~, șest~, șut~ sm, ~ă (Pl: ~tăci) sfi / Pl: ~aci / E: pn szostak cf mg susták] (Înv) Monedă poloneză (de argint), care a circulat și în țările românești.

ȘUȘTAC, șuștaci, s. m. Monedă poloneză (de argint) care a circulat în trecut și în țările române. – Din pol. szóstak.

ȘUȘTAC, șuștaci, s. m. Monedă poloneză de aramă, care a circulat în trecut și în țara noastră. Bătrîna trei șuștaci i-a dat Și-un corn de pîne ca merinde. COȘBUC, P. II 244.

șuștác, V. șaștac.

șaștac sm vz șuștac

șăștac sm vz șuștac

șestac sm vz șuștac

șuștacă sf vz șuștac

șutac¹ sm vz șuștac

ȘESTAC s.m. v. șăștac.

șaștác m. (din *sestac, *șăstac [ca sertar, săltar, saltur], d. sîrb. bg. šesták, rus. šesták, d. šestĭ, șase; ung. susták. V. pitac 1). Vechĭ. Mold. Pĭesă de șase banĭ la început. – În Munt. șuștac (ung.), o monetă care valora doĭ groșĭ (Iorga, Negoț. 222): pagubă de un șuștac (P. P.).

șuștac s. m., pl. șuștaci

șuștac s. m., pl. șuștaci

șuștac s. m., pl. șuștaci

șuștac, s.n. – (reg.; înv.) Instrument de măsurat, în lungime totală de 1 metru, confecționat de obicei din 5 segmente, gradate, de 20 cm fiecare; segmentele sunt rabatabile, prinse între ele cu nituri de fier (Nistor, 1977). – Et. nec.

șuștac, s.n. – Instrument de măsurat, în lungime totală de 1 metru, confecționat de obicei din 5 segmente, gradate, de 20 cm. fiecare; segmentele sunt rabatabile, prinse între ele cu nituri de fier (Nistor 1977). – Et. nec.