13 definiții pentru știutor


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȘTIUTÓR, -OÁRE, știutori, -oare, adj. Care știe, care cunoaște, care este informat; care posedă cunoștințe (într-un domeniu oarecare). ◊ (Substantivat) Știutor de carte = persoană care știe să citească și să scrie. [Pr.: ști-u-] – Ști + suf. -tor.

ȘTIUTÓR, -OÁRE, știutori, -oare, adj. Care știe, care cunoaște, care este informat; care posedă cunoștințe (într-un domeniu oarecare). ◊ (Substantivat) Știutor de carte = persoană care știe să citească și să scrie. [Pr.: ști-u-] – Ști + suf. -tor.

ȘTIUTÓR, -OÁRE, știutori, -oare, adj. (Învechit) Care știe, care cunoaște (ceva); care posedă cunoștințe (într-un domeniu oarecare). Jupîn ghicitor! Eu te văz prea bine că ești știutor. PANN, P. V. I 37. Să fim... știutori, cunoscători și înțelepți. DRĂGHICI, R. 37. ◊ (Astăzi substantivat, în expr.) Știutor de carte = persoană care posedă cunoștințe elementare de citit, și de scris. Școala contribuie la înmulțirea numărului știutorilor de carte. L. ROM. 1953, nr. 4, 51. Procentul știutorilor de carte din Romînia. C. PETRESCU, A. 464.

ȘTIUTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) Care știe; care cunoaște. ◊ ~ de carte persoană care știe să citească și să scrie. [Sil. ști-u-] /a ști + suf. ~tor

știutor m. cel ce știe, învățat: știutor de limbi.

știutór, -oáre adj. Care știe, învățat: știutor de limbĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

știutór (ști-u-) adj. m., pl. știutóri; f. sg. și pl. știutoáre

știutór adj. m. (sil. ști-u-), pl. știutóri; f. sg. și pl. știutoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ȘTIUTÓR adj., s. v. cunoscător.

ȘTIUTÓR adj. v. citit, erudit, învățat, savant.

știutor adj., s. v. CUNOSCĂTOR.

știutor adj. v. CITIT. ERUDIT. ÎNVĂȚAT. SAVANT.

Intrare: știutor
știutor adjectiv
  • silabație: ști-u-
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • știutor
  • știutorul
  • știutoru‑
  • știutoare
  • știutoarea
plural
  • știutori
  • știutorii
  • știutoare
  • știutoarele
genitiv-dativ singular
  • știutor
  • știutorului
  • știutoare
  • știutoarei
plural
  • știutori
  • știutorilor
  • știutoare
  • știutoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

știutor

  • 1. Care știe, care cunoaște, care este informat; care posedă cunoștințe (într-un domeniu oarecare).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC antonime: neștiutor 2 exemple
    exemple
    • Jupîn ghicitor! Eu te văz prea bine că ești știutor. PANN, P. V. I 37.
      surse: DLRLC
    • Să fim... știutori, cunoscători și înțelepți. DRĂGHICI, R. 37.
      surse: DLRLC
    • 1.1. (și) substantivat Știutor de carte = persoană care știe să citească și să scrie.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
      exemple
      • Școala contribuie la înmulțirea numărului știutorilor de carte. L. ROM. 1953, nr. 4, 51.
        surse: DLRLC
      • Procentul știutorilor de carte din Romînia. C. PETRESCU, A. 464.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • Ști + sufix -tor.
    surse: DEX '09 DEX '98