17 definiții pentru știulete


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȘTIULÉTE, știuleți, s. m. Fructul matur al porumbului, cu (sau fără) pănușele care îl învelesc. – Et. nec.

știulete [At: GOLESCU, î. 88 / V: (reg) stu~, stuleț, ~et, ștu~ sm, ~eț sm, a / Pl: ~eți sm / E: nct] 1 sm (Reg; îf stulete) Con2 (9) (de brad). 2 sm (Mol) Floarea papurei1 Si: (reg) știulic. 3 sm Fructul matur al porumbului, cu sau fără pănușile care-l învelesc Si: (reg) cucuruz (21), drugă (4), păpușoi, porumb, știuleag, tuleu. 4 sm (Reg; prc) Partea lemnoasă a știuletelui (3) Si: cocean (2), (reg) ciocan (27), ciocălău (1), știulean, știulei, știuleu, ștremeleag (6), ștulău. 5 sm (Reg) Rodul tânăr al porumbului (înainte de a se forma mătasea și boabele). 6 sm (Reg) Tulpină de porumb. 7 a (Reg; fig; d. oameni; îf știuleț) Gol1 (1). 8 a (Reg; fig; d. oameni; îaf) Sărac.

ȘTIULÉTE, știuleți, s. m. Fructul matur al porumbului, cu (sau fără) pănușile care îl învelesc. – Et. nec.

ȘTIULÉTE, știuleți, s. m. Cocean de porumb, cu boabele bine dezvoltate, cu (sau fără) pănușele care îl învelesc. Seara a fost clacă la Duță Căciulămare, ca să curețe porumb de pe știuleți. CAMIL PETRESCU, O. I 40. Nu mai avea nici un știulete în pătul: vînduse tot porumbul SANDU-ALDEA, D. N. 244.

ȘTIULÉTE ~ți m. Fructul porumbului. /Orig. nec.

ștuléte (Munt.), ștĭuléte (Mold.) m. și ștuléŭ (Trans.) n., pl. eĭe (var. din tuleŭ. Cp. și cu germ. stiel, id.). Fruct de popușoĭ (porumb), adică cĭocălăŭ cu grăunțele pe el și învălit în pănușĭ orĭ și curățat de pănușĭ: Pe la noĭ pe la Heleu E daru lu Dumnezeŭ: Patru boabe pe-un ștuleŭ (J. B. 391)! V. drugă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

știuléte s. m., pl. știuléți

știuléte s. m., pl. știuléți


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ȘTIULÉTE s. (BOT.) 1. (pop.) păpușă, (reg.) ciocan, ciocălău, cotolan, cucuruz, drugă, drugălău, păpușoi, porumb, știuleag, tiulihău, tuleu, (prin Ban.) tofleac. (A fiert doi ~ți.) 2. v. cocean.

ȘTIULETE s. (BOT.) 1. (pop.) păpușă, (reg.) ciocan, ciocălău, cotolan, cucuruz, drugă, drugălău, păpușoi, porumb, știuleag, tiulihău, tuleu, (prin Ban.) tofleac. (A fiert doi ~.) 2. cocean, (reg.) ciocan, ciocălău, drugă, drugălău, știulean, știuleu, (Ban. și Olt.) cioclod. (A mîncat un porumb fiert și a aruncat ~.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

știuléte (-ți), s. m. – Fructul matur al porumbului. Slov. štulec (Tiktin), cf. bg. stulec (Conev 51). Forma normală știuleț, a căpătat un nou sing. analogic (Byck-Graur 26).


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

știulete, știuleți s. m. (pop.) penis.

Intrare: știulete
substantiv masculin (M46)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • știulete
  • știuletele
plural
  • știuleți
  • știuleții
genitiv-dativ singular
  • știulete
  • știuletelui
plural
  • știuleți
  • știuleților
vocativ singular
plural

știulete

  • 1. Fructul matur al porumbului, cu (sau fără) pănușile care îl învelesc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 2 exemple
    exemple
    • Seara a fost clacă la Duță Căciulămare, ca să curețe porumb de pe știuleți. CAMIL PETRESCU, O. I 40.
      surse: DLRLC
    • Nu mai avea nici un știulete în pătul: vînduse tot porumbul. SANDU-ALDEA, D. N. 244.
      surse: DLRLC

etimologie: