10 definiții pentru știrbitură


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȘTIRBITÚRĂ, știrbituri, s. f. 1. Loc gol lăsat de căderea unuia sau a mai multor dinți; știrbenie. 2. Loc unde marginea unui obiect este ruptă, ciocnită; p. ext. ruptură, gaură. 3. Fig. Diminuare a valorii, a însemnătății etc. (cuiva sau a ceva); încălcare, nesocotire (a unei legi, a unui drept etc.). – Știrbi + suf. -tură.

ȘTIRBITÚRĂ, știrbituri, s. f. 1. Loc gol lăsat de căderea unuia sau a mai multor dinți; știrbenie. 2. Loc unde marginea unui obiect este ruptă, ciocnită; p. ext. ruptură, gaură. 3. Fig. Diminuare a valorii, a însemnătății etc. (cuiva sau a ceva); încălcare, nesocotire (a unei legi, a unui drept etc.). – Știrbi + suf. -tură.

știrbitu sf [At: LB / V: (îvp) ~băt~ / Pl: ~ri, (înv) ~re / E: știrbi + -tură] 1 (La oameni și animale) Loc gol rezultat prin căderea unuia sau a mai multor dinți Si: (rar) știrbenie, (reg) știrbeală (1), (îrg) știrbină (1). 2 (Pop; dep) Om știrb (2). 3 Loc unde marginea unui obiect este ruptă, ciocnită Si: (reg) ciumblitură, știrbeală, (îrg) știrbină (2). 4 (Pex; șfg) Trunchiere (2). 5 (Pex) Gaură (1). 6-7 (Fig) Știrbire (6-7). 8 (Îrg) Fragment de dinte rupt, rămas în gingie Si: (îrg) știrbină (3).

ȘTIRBITÚRĂ, știrbituri, s. f. 1. Loc gol în șirul de dinți, format prin căderea unuia sau a mai multor dinți. 2. Loc unde marginea unui obiect este ruptă; ruptură, spărtură. Zidurile cu știrbituri adînci stau încă în picioare, semn al războiului care a stăruit aici. STANCU, U.R.S.S. 148.

ȘTIRBITÚRĂ ~i f. 1) Loc gol format în dantură prin căderea dinților. 2) Margine deformată a unui obiect (formata prin rupere, frângere, ciocnire etc.). /a știrbi + suf. ~tură

știrbitură f. 1. ceva știrbit, gaură de dinte; 2. împuținare: plătesc întreg și fără nicio știrbitură; 3. fig. om știrb, femeie știrbă.

știrbătúră și știrbitúră f., pl. ĭ. Locu de unde lipsește un dinte. V. strungăreață.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

știrbitúră s. f., g.-d. art. știrbitúrii; pl. știrbitúri

știrbitúră s. f., g.-d. art. știrbitúrii; pl. știrbitúri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ȘTIRBITÚRĂ s. 1. (rar) știrbenie, (înv. și reg.) știrbină, (reg.) știrbeală. (~ la dinți.) 2. ciobitură, ciocnitură, (înv. și reg.) știrbină, (reg.) ciumblitură, știrbeală. (~ a unui pahar.)

ȘTIRBITU s. 1. (rar) știrbenie, (înv. și reg.) știrbină, (reg.) știrbeală. (~ la dinți.) 2. ciobitură, ciocnitură, (înv. și reg.) știrbină, (reg.) ciumblitură, știrbeală. (~ a unui pahar.)

Intrare: știrbitură
știrbitură substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • știrbitu
  • știrbitura
plural
  • știrbituri
  • știrbiturile
genitiv-dativ singular
  • știrbituri
  • știrbiturii
plural
  • știrbituri
  • știrbiturilor
vocativ singular
plural

știrbitură

  • 1. Loc gol lăsat de căderea unuia sau a mai multor dinți.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: știrbenie
  • 2. Loc unde marginea unui obiect este ruptă, ciocnită.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
    exemple
    • Zidurile cu știrbituri adînci stau încă în picioare, semn al războiului care a stăruit aici. STANCU, U.R.S.S. 148.
      surse: DLRLC
  • 3. figurat Diminuare a valorii, a însemnătății etc. (cuiva sau a ceva); încălcare, nesocotire (a unei legi, a unui drept etc.).
    surse: DEX '09 DEX '98

etimologie:

  • Știrbi + sufix -tură.
    surse: DEX '09 DEX '98