3 intrări

29 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȘPIȚ1, șpiți, s. m. Numele unei rase de câini de talie mică, cu păr alb și pufos, cu urechi drepte și bot ascuțit; câine din această rasă. – Din germ. Spitz.

ȘPIȚ2, șpițuri, s. n. 1. (Tehn.) Unealtă formată dintr-o bară de oțel cu vârful ascuțit, folosită la găurirea pietrelor naturale și artificiale sau la prelucrarea suprafeței lor. 2. (Tipogr.) Linie simplă sau înflorată, care se pune ca ornament la sfârșitul articolelor sau al capitolelor. 3. Nume dat extremității ascuțite sau muchiei unor obiecte, construcții etc. 4. (Reg.) Țigaret scurt. – Din germ. Spitze.

ȘPIȚ2, șpițuri, s. n. 1. (Tehn.) Unealtă formată dintr-o bară de oțel cu vârful ascuțit, folosită la găurirea pietrelor naturale și artificiale sau la prelucrarea suprafeței lor. 2. (Tipogr.) Linie simplă sau înflorată, care se pune ca ornament la sfârșitul articolelor sau al capitolelor. 3. Nume dat extremității ascuțite sau muchiei unor obiecte, construcții etc. 4. (Reg.) Țigaret scurt. – Din germ. Spitze.

șpiț3 [At: IORGA, S. D. XII, 297 / V: (reg) sp~, șpriț, ~it, șpriț sn, spițu sf / Pl: ~uri / E: ger Spitze] 1 sn (Reg) Vârful pantofului. 2 sn (Buc) Vârful țapinei. 3 sn (Buc; îe) A lua (sau a da) la ~ A rostogoli buștenii cu țapinele. 4 i (Buc) Cuvânt prin care se anunță începerea acțiunii de rostogolire a buștenilor cu țapinele. 5 sn (Reg) Vârful unui stâlp, țăruș etc. care se înfige în pământ. 6 sn (Reg) Par1 ascuțit folosit la încărcatul lemnelor. 7 sn (Buc) Colțul toporului. 8 sn (Reg) Colțul vinciului. 9 sn (Reg) Fiecare dintre muchiile verticale formate de pereții unei case. 10 sn (Reg) Clin de pământ. 11 sn (Min; Trs) Porțiune de formă alungită și ascuțită dintr-un strat de cărbune rămasă neexploatată. 12 sn (Trs) Clin (la îmbrăcăminte). 13 sn (Trs) Petic de piele cu care se cârpește talpa la încălțăminte. 14 sn (Buc) Blacheu. 15 sn (Min; reg) Loc unde se ramifică o galerie. 16 sn (Reg) Dantelă (croșetată) care se folosește ca garnitură. 17 sn (Pfm; îe) A pune (sau a fi pus) la ~ A se dichisi (sau a fi dichisit).

șpiț1 sm [At: ARGHEZI, C. J. 96 / V: sp~ / Pl: ~i / E: ger Spitz] 1 Rasă de câini de talie mică, cu păr1 pufos, urechi drepte și bot ascuțit. 2 Câine din rasa șpiț1 (1).

șpiț4 sn [At: CV 1950, nr. 11-12, 41 / V: (reg) șp~, șpriț / Pl: -uri / E: ns cf ger (Zigarren-, Zigarretten) spitze] (Reg) Țigaret.

șpiț5 sn [At: CV 1950, nr. 11-12, 417 Pl: ~uri / E: ns cf șpiț2] (Buc) Trior.

șpiț2 sn [At: V. MOLIN, V. T. 79 / Pl: -uri / E: ger Spitz (eisen, -hacke, -haue, -krampe etc.)] 1 (Teh) Unealtă formată dintr-o bară de oțel cu vârful ascuțit, folosită la găurirea pietrelor naturale și artificiale sau la prelucrarea suprafeței lor. 2 (Min; Trs) Picon. 3 (Min; reg) Târnăcop cu două brațe în formă de tăiș, ale căror planuri formează o cruce Si: (reg) șpițer2. 4 (Reg) Ciocan cu care se ferecă pietrele de moară. 5 (Min; reg) Dinte la roata mașinii de havat. 6 (Tip) Linie simplă sau înflorată, în fonnă de ornament, care marchează sfârșitul unui articol sau al capitolelor.

ȘPIȚ1, șpiți, s. m. Numele unei rase de câini de talie mică, cu păr pufos, cu urechi drepte și bot ascuțit; câine din această rasă. – Din germ. Spitz.

ȘPIȚ2, șpițuri, s. n. (Familiar) 1. Vîrf ascuțit al unui obiect. 2. Țigaret scurt.

ȘPIȚ1, șpiți, s. m. Numele unei rase de cîini de talie mică, cu părul pufos și cu urechile drepte; cîine din această rasă.,

ȘPIȚ s.m. Rasă de câini cu păr pufos și urechi drepte. [< germ. Spitz].

ȘPIȚ s.n. 1. (Poligr.) Linie simplă sau înflorată, ornament etc. așezat la sfârșitul unui articol, al unui capitol etc. 2. Unealtă formată dintr-o bară de oțel ascuțită, care servește la prelucrarea pietrei de construcție, la spargerea betoanelor. 3. (Fam.) Vârf ascuțit al unui obiect. 4. Țigaret scurt. [Pl. -țuri. / < germ. Spitze].

ȘPIȚ1 s. m. rasă de câini cu păr pufos și urechi drepte. (< germ. spitz)

ȘPIȚ2 s. n. 1. (poligr.) linie simplă sau înflorată, ornament la sfârșitul unui articol, capitol etc. 2. bară de oțel cu vârf ascuțit care servește la prelucrarea pietrei de construcție, la spargerea betoanelor. 3. (fam.) vârf ascuțit al unui obiect. 4. țigaret scurt. (< germ. Spitze)

ȘPIȚ1 ~uri n. 1) Unealtă formată dintr-o bară de oțel, ascuțită la vârf, cu ajutorul căreia se prelucrează piatra. 2) Vârf sau muchie ascuțită a unui obiect. /<germ. Spitze

ȘPIȚ3 ~i m. 1) Rasă de câini de talie mică, cu bot ascuțit, cu urechi drepte și cu păr moale și lung. 2) Câine din această rasă. /<germ. Spitz

ȘPIȚ2 ~uri n. poligr. Semn tipografic în formă de linie, care se pune ca ornament între compartimente sau la sfârșitul unui text. /<germ. Spitz

șpiț n. dantelă lucrată cu iglița: șpițuri și garnituri. [Nemț. SPITZE].

șpiț n., pl. urĭ (germ. spitze). Vechĭ. Dial. Dantelă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

șpiț1 (câine) s. m., pl. șpiți

arată toate definițiile

Intrare: șpiț
șpiț
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: șpiț (câine)
șpiț1 (s.m.) substantiv masculin
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • șpiț
  • șpițul
  • șpițu‑
plural
  • șpiți
  • șpiții
genitiv-dativ singular
  • șpiț
  • șpițului
plural
  • șpiți
  • șpiților
vocativ singular
plural
Intrare: șpiț (tehn., tipogr.)
șpiț2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • șpiț
  • șpițul
  • șpițu‑
plural
  • șpițuri
  • șpițurile
genitiv-dativ singular
  • șpiț
  • șpițului
plural
  • șpițuri
  • șpițurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

șpiț (câine)

  • 1. Numele unei rase de câini de talie mică, cu păr alb și pufos, cu urechi drepte și bot ascuțit; câine din această rasă.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN

etimologie:

șpiț (tehn., tipogr.)

  • 1. tehnică Unealtă formată dintr-o bară de oțel cu vârful ascuțit, folosită la găurirea pietrelor naturale și artificiale sau la prelucrarea suprafeței lor.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN
  • 2. tipografie Linie simplă sau înflorată, care se pune ca ornament la sfârșitul articolelor sau al capitolelor.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN
  • 3. Nume dat extremității ascuțite sau muchiei unor obiecte, construcții etc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • 3.1. Vârful pantofului.
      surse: Argou
  • 4. regional Țigaret scurt.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN

etimologie: