7 definiții pentru șperțară


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȘPERȚÁR, -Ă, șperțari, -e, s. m. și f. Persoană care obișnuiește să primească sau să pretindă șperț. – Șperț + suf. -ar.

ȘPERȚÁR, -Ă, șperțari, -e, s. m. și f. Persoană care obișnuiește să primească sau să pretindă șperț. – Șperț + suf. -ar.

șperțar, ~ă smf [At: IORDAN, STIL. 373 / Pl: ~i, ~e / E: șperț + -ar] (Fam) Persoană care obișnuiește să primească sau să pretindă șperț (1) Vz (fam) șpagagiu.

șperțár, -ă s. Acela care primește șperț.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

șperțáră (rar) s. f., g.-d. art. șperțárei; pl. șperțáre

șperțáră s. f., g.-d. art. șperțárei; pl. șperțáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ȘPERȚÁR s. (fam. și peior.) ciubucar.

*ȘPERȚAR s. (fam. și peior.) ciubucar.

Intrare: șperțară
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • șperța
  • șperțara
plural
  • șperțare
  • șperțarele
genitiv-dativ singular
  • șperțare
  • șperțarei
plural
  • șperțare
  • șperțarelor
vocativ singular
  • șperța
  • șperțaro
plural
  • șperțarelor

șperțar, -ă șperțară

  • 1. Persoană care obișnuiește să primească sau să pretindă șperț.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: ciubucar (unealtă)

etimologie:

  • Șperț + sufix -ar.
    surse: DEX '09 DEX '98