2 intrări

11 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȘPĂLTUÍRE, șpăltuiri, s. f. Acțiunea de a șpăltui și rezultatul ei; șpăltuit. – V. șpăltui.

ȘPĂLTUÍRE, șpăltuiri, s. f. Acțiunea de a șpăltui și rezultatul ei; șpăltuit. – V. șpăltui.

șpăltuire sf [At: DT / V: ~Ițu~ / Pl: ~ri / E: șpăltui] (Tăb) Operație de despicare în grosime a pieilor, în procesul de prelucrare Si: șpăltuit.

ȘPĂLTUÍ, șpăltuiesc, vb. IV. Tranz. A despica în grosime pieile de tăbăcărie, în cursul procesului de prelucrare. – Din germ. spalten.

ȘPĂLTUÍ, șpăltuiesc, vb. IV. Tranz. A despica în grosime pieile de tăbăcărie, în cursul procesului de prelucrare. – Din germ. spalten.

șpăltui vt [At: NOM. MIN. I, 382 / V: sp~, ~Ițui / Pzi: ~esc / E: ger spalten] (Tăb;i. piei) A supune șpăltuirii.

ȘPĂLTUÍ, șpăltuiesc, vb. IV. Tranz. A despica în grosime pieile de tăbăcărie, în cursul procesului de prelucrare. Mașină de șpăltuit.

A ȘPĂLTUÍ ~iésc tranz. (piei) A despica în grosime în procesul prelucrării. /<germ. spalten


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

șpăltuíre s. f., g.-d. art. șpăltuírii; pl. șpăltuíri corectată

șpăltuíre s. f., g.-d. art. șpăltuírii; pl. șpăltuíri

șpăltuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șpăltuiésc, imperf. 3 sg. șpăltuiá; conj. prez. 3 să șpăltuiáscă

șpăltuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șpăltuiésc, imperf. 3 sg. șpăltuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. șpăltuiáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ȘPĂLTUÍRE s. despicare. (ă pieilor.)

Intrare: șpăltuire
șpăltuire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • șpăltuire
  • șpăltuirea
plural
  • șpăltuiri
  • șpăltuirile
genitiv-dativ singular
  • șpăltuiri
  • șpăltuirii
plural
  • șpăltuiri
  • șpăltuirilor
vocativ singular
plural
Intrare: șpăltui
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • șpăltui
  • șpăltuire
  • șpăltuit
  • șpăltuitu‑
  • șpăltuind
  • șpăltuindu‑
singular plural
  • șpăltuiește
  • șpăltuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • șpăltuiesc
(să)
  • șpăltuiesc
  • șpăltuiam
  • șpăltuii
  • șpăltuisem
a II-a (tu)
  • șpăltuiești
(să)
  • șpăltuiești
  • șpăltuiai
  • șpăltuiși
  • șpăltuiseși
a III-a (el, ea)
  • șpăltuiește
(să)
  • șpăltuiască
  • șpăltuia
  • șpăltui
  • șpăltuise
plural I (noi)
  • șpăltuim
(să)
  • șpăltuim
  • șpăltuiam
  • șpăltuirăm
  • șpăltuiserăm
  • șpăltuisem
a II-a (voi)
  • șpăltuiți
(să)
  • șpăltuiți
  • șpăltuiați
  • șpăltuirăți
  • șpăltuiserăți
  • șpăltuiseți
a III-a (ei, ele)
  • șpăltuiesc
(să)
  • șpăltuiască
  • șpăltuiau
  • șpăltui
  • șpăltuiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

șpăltuire

etimologie:

  • vezi șpăltui
    surse: DEX '09 DEX '98

șpăltui

  • 1. A despica în grosime pieile de tăbăcărie, în cursul procesului de prelucrare.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
    exemple
    • Mașină de șpăltuit.
      surse: DLRLC

etimologie: