2 intrări

12 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȘOÁCĂȚ, șoacăți, s. m. (Reg. și fam.) Calificativ injurios dat străinilor, în special nemților. – Din sb. šokac.

șoacăț1, ~ă smf [At: ALECSANDRI, T. 361 / V: (îrg) ~achiț, soachită (Pl: ~te) sf / Pl: ~i, ~e / E: ns cf srb šokac „sârb catolic”] 1 (Îrg; prt) Persoană de origine străină, în special de origine germană Si: (îrg) șonț1, ștronț1 (1). 2 (Mun; dep) Persoană leneșă.

șoacăț2 sm [At: CIHAC II, 391 / V: (reg) șoc~, șocât, șocâte, șocâț, șochete, șochieț, șocot, șocoț (A și: ~coț) sm, șocâ sf / Pl: ~i / E: nct] (Zlg; reg) 1-5 Șobolan (1-5). 6-11 Șoarece (1-6).

ȘOÁCĂȚ, șoacăți, s. m. (Fam.) Calificativ injurios dat străinilor, în special nemților. – Din scr. šokac.

ȘOÁCĂȚ, șoacăți, s. m. 1. (Regional) Șobolan. 2. Nume de ocară dat străinilor și în special nemților. V. liftă (1). Decît să-și bată capul cu toți șoacății Bucureștilor, mai bine asculta la Turnu de sfaturile coanei Aglaia Surduc. BASSARABESCU, S. N. 177. – Variantă: (2, rar) șoácăță, șoacățe (HOGAȘ, DR. II 174, ALECSANDRI, T. 71), s. f.

șoácăț, -ă (oa dift.). s. (sîrb. šokac, Sîrb catolic). Iron. Catolic, maĭ ales Neamț saŭ Ungur: măĭ șoacățule! – Și șoacăță f. (vorbind chear de bărbat, ca și baragladină). Munt. și șoachiț. V. boanghin.

șoacăță f. 1. șobolan; 2. fam. neamț, ungurean, catolic în genere: s’au adunat vr’o trei șoacățe AL. [Origină necunoscută].


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

șoácăț (reg., fam.) s. m., pl. șoácăți

șoácăț s. m., pl. șoácăți


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ȘOÁCĂȚ s. v. guzgan, șoarece, șobolan.

șoacăț s. v. GUZGAN. ȘOARECE. ȘOBOLAN.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

șoácăț (-ți), s. m.1. Șoarece. – 2. German, neamț (nume injurios, dat și altor străini din Europa de V.). – Var. șoacăță, (1) socîț. Origine incertă, poate expresivă cf. sb. šokac „sîrb catolic”, pe care Candrea îl propune ca etimon al rom., dar care nu poate explica primul sens din rom. Legătura cu slov. štakor „șoarece” (Cihac, II, 391) este îndoielnică. Pentru var., cf. Byck-Graur 26. – Der. șocățesc, adj. (nemțesc; occidental; ciudat); șocăție, s. f. (limbă pocită). Cf. șogan, șonț.

Intrare: șoacăț (persoană)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • șoacăț
  • șoacățul
  • șoacățu‑
plural
  • șoacăți
  • șoacății
genitiv-dativ singular
  • șoacăț
  • șoacățului
plural
  • șoacăți
  • șoacăților
vocativ singular
  • șoacățule
  • șoacățe
plural
  • șoacăților
Intrare: șoacăț (șobolan)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • șoacăț
  • șoacățul
  • șoacățu‑
plural
  • șoacăți
  • șoacății
genitiv-dativ singular
  • șoacăț
  • șoacățului
plural
  • șoacăți
  • șoacăților
vocativ singular
  • șoacățule
  • șoacățe
plural
  • șoacăților
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

șoacăț, -ă șoacăță admite vocativul

  • 1. regional familiar Calificativ injurios dat străinilor, în special nemților.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
    exemple
    • Decît să-și bată capul cu toți șoacății Bucureștilor, mai bine asculta la Turnu de sfaturile coanei Aglaia Surduc. BASSARABESCU, S. N. 177.
      surse: DLRLC

etimologie:

șoacăț (șobolan)

etimologie: