șirincă sf [At: (a. 1588) CUV. D. BĂTR. I, 199/11 / V: (reg) șâringă, șer~, șili~, șiningă, ~ngă, șur~, ~rinc s / Pl: ~nci, ~nce / E: rs, ucr ширина] 1 (Mar; înv) Basma (1) (mare) Si: năframă. 2 (Trs) Fâșie de țesătură. 3 (Trs; îf șurincă) Brâu (1) (de lână). 4 (Reg) Fâșie îngustă de pământ arabil Si: (reg) șirghie. 5 (Reg) Hat¹ (3). 6 (Trs) Dungă (1).

ȘIRINCĂ, șirinci, s. f. (Regional) 1. Țesătură în fîșie; bandă, panglică (cu dungi). ♦ Cingătoare. 2. Fîșie îngustă de pămînt nearat, care desparte două ogoare; hat, răzor. Tot hat se numește și cînd nu e brazdă, ci o «fășie», șirincă îngustă de pămînt. PAMFILE, A. R. 24. – Variantă: (1) șurincă (La TDRG) s. f.

șiríncă f., pl. ĭ și e (rut. rus. širinka, basma). Dos. ș. a. Azĭ Maram. Maramă, basma de îmbrobodit: șirince de taftă atîrnă la colțu icoanelor (Ĭorga, Negoț, 61). Șirincă de pămînt, șurină. – Și -ngă. În Bihor și Mold. nord șurincă, șușăniță.

șâringă sf vz șirincă

șerincă sf vz șirincă

șilincă sf vz șirincă

șiningă sf vz șirincă

șirinc s vz șirincă

șiringă sf vz șirincă

șurincă sf vz șirincă

ȘURINCĂ s. f. v. șirincă.

șuríncă, V. șirincă.

șirincă (reg.) s. f., g.-d. art. șirincii; pl. șirinci

șirincă (reg.) s. f., g.-d. art. șirincii; pl. șirinci

șirincă s. f., g.-d. art. șirincii; pl. șirinci

ȘIRINCĂ s. v. basma, legătură, maramă, năframă, tulpan.

șirincă s. v. BASMA. LEGĂTURĂ. MARAMĂ. NĂFRAMĂ. TULPAN.

șiríncă, șirinci, (șerincă, șârincă), s.f. (reg.) 1. Fâșie îngustă de pământ arabil; hat. 2. Basma, năframă, batic; pândzătură: „Nu ți-i ruptă șerinca / Că ți-i ruptă inima” (Memoria, 2001: 106). (Maram.). – Din ucr. šyrynka, rus. șirinka „basma”(Scriban, DEX, MDA).

șirincă, șirinci, (șerincă, șârincă), s.f. – (reg.) 1. Fâșie îngustă de pământ arabil; hat (comun în Trans.). 2. Basma, năframă, batic (Săpânța, Rona); pândzătură (ALRRM, 1973: 640): „Nu ți-i ruptă șerinca / Că ți-i ruptă inima” (Memoria, 2001: 106). (Maram.). 3. Batistă; năfrămucă, jeșcăndău (ALRRM, 1969: 60). – Din ucr. šyrynka, rus. șirinka „basma”(Scriban, DEX, MDA).

șirincă, șirinci, (șerincă, șârincă), s.f. – 1. Fâșie îngustă de pământ arabil (comun în Trans.). 2. Basma, năframă, batic (Săpânța, Rona); pândzătură (ALR 1973: 640): „Nu ți-i ruptă șerinca / Că ți-i ruptă inima” (Memoria 2001: 106). Sens exclusiv în Maramureș. 3. Batistă; năfrămucă, jeșcăndău (ALR 1969: 60). – Din ucr. šyrynka, rus. șirinka (DEX).

ȘlRINCĂ s. f. (Mold.) Basma, năframă. Înfățișîndu-le în năfrămi șirince cu mirosuri, cu unsori scumpe. DOSOFTEI, VS. Etimologie: ucr. šyrynka, rus. širinka.