ȘIPCĂ, șipci, s. f. Fiecare dintre bucățile de lemn subțiri și lungi (de formă paralelipipedică) folosite în lucrări de tâmplărie sau de dulgherie. – Din bg., sb. šipka.

șipcă² sf [At: CADE / Pl: șipci / E: ns cf șip²] (Iht; rar) Șip² (Acipenser sturio).

șipcă¹ sf [At: POLIZU / V: (reg) șipc sm / Pl: șipci / E: bg шипка, srb šipka] 1 (Pop) Bucată de lemn subțire și lungă, de obicei de formă paralelipipedică, folosită mai ales în lucrări de tâmplărie sau de dulgherie Si: leaț. 2 (Reg; îe) A scoate (pe cineva) din șipci A enerva (6).

ȘIPCĂ, șipci, s. f. Fiecare dintre bucățile de lemn subțiri și lungi (de formă paralelipipedică) folosite în lucrări de tâmplărie sau de dulgherie. – Din bg., scr. šipka.

ȘIPCĂ, șipci, s. f. Bucată de lemn lungă și subțire, de obicei paralelipipedică, folosită la diverse lucrări de tîmplărie sau de dulgherie. Atît de mult noroi era, că oamenii făceau o foarte complicată echilibristică spînzurîndu-se de șipcile gardurilor, ca să înainteze cu un pas și cu încă unul. PAS, Z. I 107. Șipcile se pot înlocui ușor. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 127.

șipcă f. șindrilă. [Serb. ȘIBKA].

șípcă f., pl. ĭ (bg. sîrb. šipka, vargă). Sud. Bucată de scîndură tăĭată în lung, lată de vre-o 2-3 centimetri și lungă de cîțĭ-va metri și care se întrebuințează la tavane tencuite ș. a.

șipc sm vz șipcă¹

șipcă s. f., g.-d. art. șipcii; pl. șipci

șipcă s. f., g.-d. art. șipcii; pl. șipci

șipcă s. f., g.-d. art. șipcii; pl. șipci

ȘIPCĂ s. v. șip.

ȘIPCĂ s. leaț, (pop.) ostreț, (reg.) zăvor, (prin Bucov.) șarampoi, (Olt. și Munt.) ștachetă, (prin Olt. și Ban.) ștează, (Bucov.) șulumachi, (Mold.) taban, (prin Ban.) tiplu. (~ la un gard.)

ȘIPCĂ s. leaț, (pop.) ostreț, (reg.) zăvor, (prin Bucov.) șarampoi, (Olt. și Munt.) ștachetă, (prin Olt. și Ban.) ștează, (Bucov.) șulumachi, (Mold.) taban, (prin Ban.) tiplu. (~ la un gard.)

șipcă s. v. ȘIP.

șipcă (-ci), s. f. – Varietate de sturion (Acipenser sturio). – Var. șip. Rus. šip (Candrea).

șipcă (-ci), s. f. – Lemn subțire și lung de formă paralelipipedică. Bg., sb., slov. šipka, šibka (Tiktin; Candrea), din sl. šiba. – Der. șipcui, vb. (a scoate șipci dintr-un trunchi; a umple cu șipci spațiile libere ale unei armături).