ciștoare sf vz șiștoare

hiștor sm vz șiștor

sistor sm vz șiștor

suștori ssp vz șiștor

șâștoli smp vz șiștor

șistoare² sf vz șiștor

șistor sm vz șiștor

șiștoare¹ sf [At: ALR II, 6681/791 / Pl: ? / E: ns cf șiștar²] (Reg) Șiștar².

șiștoare³ sf vz șiștor

șiștor [At: CIHAC II, 389 / V: (reg) sist~, șist~, șit~, șușt~ sm, hiștori, suștori, șâștoli, șustori smp, șistoare, ~oare, șitoare, șuștoare sf / Pl: ~i / E: ns cf ucr шестірня „roată dințată”, rom sucitor] 1 sm (Pop) Fiecare dintre bucățile de lemn (sau de fier) prinse la capete în târcoalele prâsnelului de la moară și care se angrenează cu măselele roții. 2 smp (Reg; îf șustori) Fiecare dintre bucățile de lemn prinse în jurai roții sau al carului, care pune în mișcare joagărul. 3 sf (Trs; îf șiștoare) Fuscel (la loitră). 4 sf (Trs; îf șuștoare) Spetează (la grapă). 5 sf (Trs; îf șiștoare) Fofelniță (la vârtelniță). 6 smp (Reg; îf suștori) Fălcea (la meliță). 7 smp (Reg; îf șâștoli, șustori) Fiecare dintre chingile de fier orizontale care întăresc ușa unei case. 8 smp (Reg; îaf) Fiecare dintre grinzile între care se fixează fereastra. 9 smp (Reg; îaf) Fiecare dintre stâlpii verticali care sprijină streașină casei. 10 smp (Reg; îaf) Fiecare dintre bârnele care mărginesc intrările strungii. 11 sm (Reg) Par¹ ascuțit care se pune în vârful caselor țărănești.

șitoare² sf vz șiștor

șitor sm vz șiștor

șustori smp vz șiștor

șuștoare² sf vz șiștor

șuștor sm vz șiștor

SISTOR s. m. v. șiștor.

ȘIȘTOARE, șiștori, s. f. (Regional) Fiecare dintre fușteii loitrelor de la car; spetează.

ȘIȘTOR, șiștori, s. m. (Regional) 1. Par ascuțit care se pune în vîrful caselor țărănești; bold (5). 2. Fiecare dintre cei șapte drugi de lemn, prinși la capete în tîrcoalele prisnelului morii. – Variantă: (1) sistor (PAMFILE, I. C. 422) s. m.

șiștoare f. Mold. 1. bandă mărginașă la stofe; 2. mâner la crângul morii: prâsnelul este alcătuit din șapte șiștori. [Origină necunoscută].

șiștoáre și șitoáre f., pl. orĭ (cp. cu vsl. šiti, a coase). Nord. Fîșie, petică cu care se strînge fusta saŭ pantaloniĭ.

șitoáre, V. șiștoare.

șiștor (pop.) s. m., pl. șiștori

șiștor (pop.) s. m., pl. șiștori

șiștor s. m., pl. șiștori

șiștoare (-ori), s. f. – 1. Centură, bandă, fașă. – 2. Una din cele șapte tije dispuse în cerc care formează volantul roții de moară. – Var. șitoare, șîștoare, șuștoare. Sb. šestar „cerc”. Legătura cu lat. cinctorium (Crețu 338) sau cu sl. šiti „a coase” (Scriban) este improbabilă. După Cihac, II, 389, din sl. šiška „con”.

ȘIȘTOARE s. v. fuscel, măsea.

ȘIȘTOR s. (TEHN.) (prin Mold. și Transilv.) spiță. (~ la prâsnelul morii.)

șiștoare s. v. FUSCEL. MĂSEA.

ȘIȘTOR s. (TEHN.) (prin Mold. și Transilv.) spiță. (~ la prîsnelul morii.)

șiștoare, șiștori, s.f. (reg.) 1. tiv mărginaș la o stofă. 2. mâner la crângul unei mori de apă. 3. unealtă asemănătoare cu compasul, folosită în rotărie; șișteală, șiștar.

șiștor, -oare, s.m. și f. 1. (pop.; s.m. și f.) fiecare dintre bucățile de lemn (sau de fier) prinse la capete în târcoalele prâsnelului de la moară și care se angrenează cu măselele roții. 2. (reg.; s.m.; la pl. cu forma: șuștori) fiecare dintre bucățile de lemn prinse în jurul roții sau al carului, care pune în mișcare joagărul. 3. (reg.; s.f.) fuscel la loitră. 4. (reg.; s.f.; în forma: șuștoare) spetează (la grapă). 5. (reg.; s.f.) fofelnița vârtelniței. 6. (reg.; s.m. pl.; în forma: șuștori) fălceaua meliței. 7. (reg.; s.f. pl.) fiecare dintre chingile de fier orizontale care întăresc ușa unei case. 8. (reg.; s.f. pl.) fiecare dintre grinzile între care se fixează fereastra. 9. (reg.; s.m. pl.) fiecare dintre stâlpii verticali care sprijină ștreașina casei. 10. (reg.; s.f. pl.) fiecare dintre bârnele care mărginesc intrările strungii la o stână. 11. (reg.; s.m.) par ascuțit care se pune în vârful caselor țărănești.

șíștor, șiștori, (șuștor), s.m. Brațul de lemn de pe crângul morii, între care intră măselele de la moară. – Et. nec. (DEX).

șiștor, șiștori, (șuștor), s.m. – Brațul de lemn de pe crângul morii, între care intră măselele de la moară (ALR, 1956: 163; Felecan, 1983). – Et. nec. (DEX).

șiștor, -i, (șuștor), s.m. – Bucăți de lemn care se îmbucă cu măselele roții, la morile de apă (Felecan 1983). – Sb. šestar „cerc” (DER).