șop³ sn [At: (a. 1796) IORGA, S. D. XII, 120 / Pl: ~uri / E: săs šōp, ger Schopf] 1-3 (Reg) Șopron (1-3). 4 (Reg; prc) Podul șurii¹ (1), în care se păstrează fânul Si: (reg) șopeacă, șopeci. 5 (Olt) Umbrar.

șop² sm [At: TDRG / Pl: ~i / E: ger Schupp] (Reg; rar) 1 (Zlg) Urs-spălător (Procyon lotor). 2 Blană (prelucrată) de șop² (1).

șop¹ i vz șopa

șop⁴ s [At: H II, 283 / Pl: ? / E: nct] (Reg) Boală a vitelor nedefinită mai îndeaproape.

ȘOP, șopuri, s. n. (Regional) Șopron. Mergînd pe la șop, N-am aflat fîn nici un strop. MARIAN, NA. 203. D-alei, moș călugăraș, Calu sub șop să-l băgăm Și fîn și ovăz să-i dăm. ȘEZ. XII 69.

ȘOP, șopuri, s. n. (Reg.) Șopron. – Germ. Schoppen.

șop n. Mold. șopron. [V. șopron].

2) șop n., pl. urĭ (germ. schoppen, șopron. V. șopron). Trans. Olt. Șopron saŭ alt fel de adăpost, chear un umbrar: șura, casa și șopu (VR. 2, 13), supt un șop de frunză (GrN. 35).

1) șop m. (pol. szop, germ. schupp). Rar. Un fel de mamifer american care trăĭește pe malu apelor și are obiceĭ să moaĭe alimentele în apă în ainte de a le mînca (prócyon lotor): pĭeĭ de șop. – Fr. raton.

ȘÓPA interj. (Numai repetat) Onomatopee care redă șoptitul cuiva. Neghiniță intră în urechea dreaptă a împăratului și șopa, șopa, șopa... DELAVRANCEA, la TDRG.

ȘÓPA interj. pop. (se folosește, de obicei repetat, pentru a reda zgomotul produs de vorbirea în șoaptă). /Onomat.

șópa-șópa interj. care arată șoapta: ĭa culcați-vă, măĭ, și nu maĭ tot șopa-șopa la capu meŭ!

șópa-șópa/șópa, șópa interj.

șópa-șópa (șópa, șópa) interj.

ȘOP s. v. șopron, umbrar.

șop s. v. ȘOPRON. UMBRAR.

șop (-puri), s. n. – Șopron, adăpost. Germ. Schoppen (Cihac, II, 392). În Trans. și Olt. Var. șopru (probabil formație regresivă, pornind de la pl. șopruri cu r propagat), Mold. șopreț, Trans. șopruț, Trans. de S. șopran, și în forma sa acceptată în general șopron (probabil din pl. de la forma anterioară, șoprane, cu asimilația șoproane). Din rom. provine rut. šopra (Miklosich, Wander., 19).

șop interj. – Indică ideea de șușoteală. Creație expresivă, se folosește mai ales în forma șopa-șopa, uneori și șopîc(-șopîc). – Der. șopăi (var. șopoi, șopocăi, șopăcăi), vb. (a șușoti); șopăit (var. șopocăit), s. n. (șușotit); șopăială (var. șopîcăială), s. f. (șușotit); șopîrcăi, vb. (Mold., a fraieri, a linguși); șopîrcăială, s. f. (lingușeală); șopoti, vb. (a șușoti), probabil contaminat cu sl. šiputati, slov. šepetati, rut. šepotaty, šopotity, bg. šupotja, deși unele din aceste forme ar putea proveni din rom.; șopot, s. n. (susur, murmur), mr. șoput „șiroi”, megl. șopit, cf. sl. šapŭtŭ, šopotŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 53; Cihac, II, 387; Tiktin; Rosetti, III, 52), bg. šepot, sb. šopot; șipot, s. n. (șovoi, izvor), var. de la cuvîntul anterior; șopti, vb. (a șușoti, a murmura), var. de la șopoti care se întilnește cu sl. šop(s)ti „a sufla în flaut”, sb. šaptati „a șușoti”, rus. šeptati; șoaptă, s. f. (murmur), deverbal; șopteală, s. f. (șușoteală); șoptit, s. n. (murmur); șoptitor, adj. (murmurător); șoroboti, vb. (Mold., a șușoti), de la șopoti, cu r infix (după Scriban, legat de rus. šorošiti „a gîfîi”); șoroboteală, s. f. (șușotit).

șop¹, șopi, s.m. (reg.) 1. urs spălător. 2. blană de urs spălător prelucrată.