2 intrări

school Articole pe această temă:

20 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNVOLBURÁRE, învolburări, s. f. Acțiunea de a (se) învolbura; rotire, mișcare în vârtej. – V. învolbura.

ÎNVOLBURÁRE, învolburări, s. f. Acțiunea de a (se) învolbura; rotire, mișcare în vârtej. – V. învolbura.

învolburare sf [At: SADOVEANU, SĂM. 1065/ Pl: ~rări / E: învolbura] 1 Învârtejire (2). 2 Provocare a unor vârtejuri. 3 (Fig) Cuprindere din toate părțile. 4 (Fig) Tulburare.

ÎNVOLBURÁRE, învolburări, s. f. Acțiunea de a (se) învolbura; rotire, mișcare în vîrtej. Alte învolburări de flăcări se zăreau mai jos de Ruginoasa. REBREANU, R. II 159.

ÎNVOLBURÁ, învolburez, vb. I. 1. Tranz. și refl. (La pers. 3, despre ape, furtuni etc.) A (se) mișca în vârtejuri; a (se) învârteji. 2. Tranz. Fig. (Rar) A învălui, a cuprinde, a împresura. [Prez. ind. și: învólbur] – În + volbură.

învolbura [At: MARIAN, NU. 345 / Pzi: învolbur, ~rez / E: în- + volbură] 1-2 vtr (La p 3; d. ape, furtuni etc.) A (se) învârteji (2-3). 3 vt A face să se învârtejească. 4 vt (Fig ; rar) A cuprinde din toate părțile Si: a împresura, a învălui. 5-6 vtr (Fig) A (se) tulbura.

ÎNVOLBURÁ, învólbur, vb. I. 1. Tranz. și refl. (La pers. 3, despre ape, furtuni etc.) A (se) mișca în vârtejuri; a (se) învârteji. 2. Tranz. Fig. (Rar) A învălui, a cuprinde, a împresura. [Prez. ind. și: învolburez] – În + volbură.

ÎNVOLBURÁ, învólbur și (mai rar) învolburez, vb. I. 1. Refl. (Numai la pers. 3, despre ape, furtuni etc.) A se mișca în vîrtejuri; a se învîrteji. Înaintea noastră... apa se iuțește și se învolburează. VLAHUȚĂ, O. A. 415. ◊ Fig. Întrebările, răspunsurile, glasurile, strigătele se învolburară în vîrtejuri ca frunzele învîrtite de vînt. DUMITRIU, N. 100. Învolburîndu-se, norodul se urni spre hudiți. SADOVEANU, F. J. 17. Numai în răstimpuri, cînd doina se învolbura ca scăpată dintr-o vijelie de patimi, se simțea că nu-i tinerel feciorul care cînta. AGÎRBICEANU, S. P. 17. ◊ Tranz. Vîsla trăgea învolburînd apa-n pîlnii mici. SANDU-ALDEA, U. P. 102. 2. Tranz. Fig. (Rar) A învălui, a cuprinde, a împresura. Noi cei trimeși, ce stăpînim Cuvîntul... E timp să-nvolburăm cu el pămîntul. TOMA, C. V. 214.

A ÎNVOLBURÁ ~éz tranz. 1) A face să se învolbureze. 2) fig. A cuprinde din toate părțile; a învălui. [Și învolbur] /în + volbură

A SE ÎNVOLBURÁ pers. 3 se ~éază intranz. (despre ape, aer) A se mișca în vârtejuri; a face volburi; a se învârteji. [Și învolbură] /în + volbură

învolburà v. a se ridica în volbure.

învólbur și -éz, a v. tr. (d. volbură). Rostogolesc, fac să facă volburĭ (apa, fumu, colbu, pînza): șivoaĭele învolburaseră vîrtoapele și jăpșile (Chir. Grănicerul). V. refl. Apa începu să se învolbure. (Chir. VR. 1913, 7-8, 5-3). – Și volburez.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

învolburáre s. f., g.-d. art. învolburắrii; pl. învolburắri

învolburáre s. f., g.-d. art. învolburării; pl. învolburări

învolburá (a ~) vb., ind. prez. 3 învolbureáză/învólbură

învolburá vb., ind. prez. 3 sg. și pl. învólbură/învolbureáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNVOLBURÁRE s. 1. învârtejire, zbatere, (reg.) vârtejuire. (~ mării.) 2. v. agitație.

ÎNVOLBURARE s. 1. învîrtejire, zbatere, (reg.) vîrtejuire. (~ mării.) 2. agitație, clocot, frămîntare, freamăt, tălăzuire, tumult, vuiet, zbatere, zbucium, zbuciumare, (rar) zbuciumeală. (~ apelor vijelioase.)

ÎNVOLBURÁ vb. 1. a (se) învârteji, a (se) zbate, (rar) a (se) învâltori, (pop.) a (se) vârteji, (reg.) a (se) învoalbe, a (se) vârtejui. (Marea se ~.) 2. v. agita.

ÎNVOLBURA vb. 1. a (se) învîrteji, a (se) zbate, (rar) a (se) învîltori, (pop.) a (se) vîrteji, (reg.) a (se) învoalbe, a (se) vîrtejui. (Marea se ~.) 2. a (se) agita, a clocoti, a (se) frămînta, a fremăta, a (se) zbate, a (se) zbuciuma, (înv. și reg.) a sălta, (înv.) a (se) sălbătici. (Apele crescute se ~ în matcă.)

Intrare: învolburare
învolburare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • învolburare
  • ‑nvolburare
  • învolburarea
  • ‑nvolburarea
plural
  • învolburări
  • ‑nvolburări
  • învolburările
  • ‑nvolburările
genitiv-dativ singular
  • învolburări
  • ‑nvolburări
  • învolburării
  • ‑nvolburării
plural
  • învolburări
  • ‑nvolburări
  • învolburărilor
  • ‑nvolburărilor
vocativ singular
plural
Intrare: învolbura
învolbura1 (1 -rez) verb grupa I conjugarea a II-a
verb (VT201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • învolbura
  • ‑nvolbura
  • învolburare
  • ‑nvolburare
  • învolburat
  • ‑nvolburat
  • învolburatu‑
  • ‑nvolburatu‑
  • învolburând
  • ‑nvolburând
  • învolburându‑
  • ‑nvolburându‑
singular plural
  • învolburea
  • ‑nvolburea
  • învolburați
  • ‑nvolburați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • învolburez
  • ‑nvolburez
(să)
  • învolburez
  • ‑nvolburez
  • învolburam
  • ‑nvolburam
  • învolburai
  • ‑nvolburai
  • învolburasem
  • ‑nvolburasem
a II-a (tu)
  • învolburezi
  • ‑nvolburezi
(să)
  • învolburezi
  • ‑nvolburezi
  • învolburai
  • ‑nvolburai
  • învolburași
  • ‑nvolburași
  • învolburaseși
  • ‑nvolburaseși
a III-a (el, ea)
  • învolburea
  • ‑nvolburea
(să)
  • învolbureze
  • ‑nvolbureze
  • învolbura
  • ‑nvolbura
  • învolbură
  • ‑nvolbură
  • învolburase
  • ‑nvolburase
plural I (noi)
  • învolburăm
  • ‑nvolburăm
(să)
  • învolburăm
  • ‑nvolburăm
  • învolburam
  • ‑nvolburam
  • învolburarăm
  • ‑nvolburarăm
  • învolburaserăm
  • ‑nvolburaserăm
  • învolburasem
  • ‑nvolburasem
a II-a (voi)
  • învolburați
  • ‑nvolburați
(să)
  • învolburați
  • ‑nvolburați
  • învolburați
  • ‑nvolburați
  • învolburarăți
  • ‑nvolburarăți
  • învolburaserăți
  • ‑nvolburaserăți
  • învolburaseți
  • ‑nvolburaseți
a III-a (ei, ele)
  • învolburea
  • ‑nvolburea
(să)
  • învolbureze
  • ‑nvolbureze
  • învolburau
  • ‑nvolburau
  • învolbura
  • ‑nvolbura
  • învolburaseră
  • ‑nvolburaseră
învolbura2 (1 -r) verb grupa I conjugarea I
verb (VT2)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • învolbura
  • ‑nvolbura
  • învolburare
  • ‑nvolburare
  • învolburat
  • ‑nvolburat
  • învolburatu‑
  • ‑nvolburatu‑
  • învolburând
  • ‑nvolburând
  • învolburându‑
  • ‑nvolburându‑
singular plural
  • învolbură
  • ‑nvolbură
  • învolburați
  • ‑nvolburați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • învolbur
  • ‑nvolbur
(să)
  • învolbur
  • ‑nvolbur
  • învolburam
  • ‑nvolburam
  • învolburai
  • ‑nvolburai
  • învolburasem
  • ‑nvolburasem
a II-a (tu)
  • învolburi
  • ‑nvolburi
(să)
  • învolburi
  • ‑nvolburi
  • învolburai
  • ‑nvolburai
  • învolburași
  • ‑nvolburași
  • învolburaseși
  • ‑nvolburaseși
a III-a (el, ea)
  • învolbură
  • ‑nvolbură
(să)
  • învolbure
  • ‑nvolbure
  • învolbura
  • ‑nvolbura
  • învolbură
  • ‑nvolbură
  • învolburase
  • ‑nvolburase
plural I (noi)
  • învolburăm
  • ‑nvolburăm
(să)
  • învolburăm
  • ‑nvolburăm
  • învolburam
  • ‑nvolburam
  • învolburarăm
  • ‑nvolburarăm
  • învolburaserăm
  • ‑nvolburaserăm
  • învolburasem
  • ‑nvolburasem
a II-a (voi)
  • învolburați
  • ‑nvolburați
(să)
  • învolburați
  • ‑nvolburați
  • învolburați
  • ‑nvolburați
  • învolburarăți
  • ‑nvolburarăți
  • învolburaserăți
  • ‑nvolburaserăți
  • învolburaseți
  • ‑nvolburaseți
a III-a (ei, ele)
  • învolbură
  • ‑nvolbură
(să)
  • învolbure
  • ‑nvolbure
  • învolburau
  • ‑nvolburau
  • învolbura
  • ‑nvolbura
  • învolburaseră
  • ‑nvolburaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

învolburare

  • 1. Acțiunea de a (se) învolbura; mișcare în vârtej.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: rotire attach_file un exemplu
    exemple
    • Alte învolburări de flăcări se zăreau mai jos de Ruginoasa. REBREANU, R. II 159.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi învolbura
    surse: DEX '09 DEX '98

învolbura învolburare învolburat

  • 1. tranzitiv reflexiv unipersonal (Despre ape, furtuni etc.) A (se) mișca în vârtejuri; a (se) învârteji.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: învârteji attach_file 5 exemple
    exemple
    • Înaintea noastră... apa se iuțește și se învolburează. VLAHUȚĂ, O. A. 415.
      surse: DLRLC
    • figurat Întrebările, răspunsurile, glasurile, strigătele se învolburară în vîrtejuri ca frunzele învîrtite de vînt. DUMITRIU, N. 100.
      surse: DLRLC
    • figurat Învolburîndu-se, norodul se urni spre hudiți. SADOVEANU, F. J. 17.
      surse: DLRLC
    • figurat Numai în răstimpuri, cînd doina se învolbura ca scăpată dintr-o vijelie de patimi, se simțea că nu-i tinerel feciorul care cînta. AGÎRBICEANU, S. P. 17.
      surse: DLRLC
    • Vîsla trăgea învolburînd apa-n pîlnii mici. SANDU-ALDEA, U. P. 102.
      surse: DLRLC
  • exemple
    • Noi cei trimeși, ce stăpînim Cuvîntul... E timp să-nvolburăm cu el pămîntul. TOMA, C. V. 214.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • În + volbură
    surse: DEX '09 DEX '98