2 intrări

13 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

învinovățit, ~ă smf, a [At: DA ms / Pl: ~iți, ~e / E: învinovăți] 1-4 (Persoană) care (se consideră sau) se declară vinovată Si: învinuit2 (1-4). 5-6 (Persoană) care este considerată vinovată Si: acuzat, învinuit2 (5-6).

ÎNVINOVĂȚÍ, învinovățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera sau a (se) declara vinovat; a (se) învinui, a (se) acuza. – În + vinovat.

ÎNVINOVĂȚÍ, învinovățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera sau a (se) declara vinovat; a (se) învinui, a (se) acuza. – În + vinovat.

învinovăți [At: BELDIMAN, O. 24/11 / Pzi: esc / E: în- + vinovat] 1-2 vtr A (se) considera vinovat Si: a (se) învinui (1-2). 3-4 vtr A (se) declara vinovat Si: a (se) acuza, a (se) învinui (3-4). 5 vr (Înv; nob) A se face vinovat, meritând să fie condamnat.

ÎNVINOVĂȚÍ, învinovățesc, vb. IV. Tranz. A considera sau a declara (pe cineva) vinovat; a învinui, a acuza. Învinovățește în gîndul lui pe părinții băiețelului. SP. POPESCU, M. G. 61. Stăpîna mea, mă învinovățești nedrept. NEGRUZZI, S. I 22. Frații mă-nvinovățesc, Prietinii m-au lăsat. CONACHI, P. 60. ◊ Refl. Țipa, se învinovățea, i se mișcau brațele ca niște labe subțiri de lăcustă. DUMITRIU, N. 219.

A ÎNVINOVĂȚÍ ~ésc tranz. v. A ÎNVINUI. /în + vinovat

învinovățésc v. tr. (d. vinovat). Acuz, învinuĭesc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

învinovățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinovățésc, imperf. 3 sg. învinovățeá; conj. prez. 3 învinovățeáscă

învinovățí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinovățésc, imperf. 3 sg. învinovățeá; conj. prez. 3 sg. și pl. învinovățeáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNVINOVĂȚI vb. a (se) acuza, a (se) învinui, (livr.) a (se) incrimina, (prin Mold.) a (se) bănui, (înv.) a (se) jelui, a (se) prihăni, a (se) vinovăți, a (se) vinui. (Se ~ unul pe celălalt.)

A învinovăți ≠ a dezvinovăți

A (se) învinovăți ≠ a (se) justifica

Intrare: învinovățit
învinovățit participiu
participiu (PT2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • învinovățit
  • ‑nvinovățit
  • învinovățitul
  • învinovățitu‑
  • ‑nvinovățitul
  • ‑nvinovățitu‑
  • învinovăți
  • ‑nvinovăți
  • învinovățita
  • ‑nvinovățita
plural
  • învinovățiți
  • ‑nvinovățiți
  • învinovățiții
  • ‑nvinovățiții
  • învinovățite
  • ‑nvinovățite
  • învinovățitele
  • ‑nvinovățitele
genitiv-dativ singular
  • învinovățit
  • ‑nvinovățit
  • învinovățitului
  • ‑nvinovățitului
  • învinovățite
  • ‑nvinovățite
  • învinovățitei
  • ‑nvinovățitei
plural
  • învinovățiți
  • ‑nvinovățiți
  • învinovățiților
  • ‑nvinovățiților
  • învinovățite
  • ‑nvinovățite
  • învinovățitelor
  • ‑nvinovățitelor
vocativ singular
plural
Intrare: învinovăți
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • învinovăți
  • ‑nvinovăți
  • învinovățire
  • ‑nvinovățire
  • învinovățit
  • ‑nvinovățit
  • învinovățitu‑
  • ‑nvinovățitu‑
  • învinovățind
  • ‑nvinovățind
  • învinovățindu‑
  • ‑nvinovățindu‑
singular plural
  • învinovățește
  • ‑nvinovățește
  • învinovățiți
  • ‑nvinovățiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • învinovățesc
  • ‑nvinovățesc
(să)
  • învinovățesc
  • ‑nvinovățesc
  • învinovățeam
  • ‑nvinovățeam
  • învinovății
  • ‑nvinovății
  • învinovățisem
  • ‑nvinovățisem
a II-a (tu)
  • învinovățești
  • ‑nvinovățești
(să)
  • învinovățești
  • ‑nvinovățești
  • învinovățeai
  • ‑nvinovățeai
  • învinovățiși
  • ‑nvinovățiși
  • învinovățiseși
  • ‑nvinovățiseși
a III-a (el, ea)
  • învinovățește
  • ‑nvinovățește
(să)
  • învinovățească
  • ‑nvinovățească
  • învinovățea
  • ‑nvinovățea
  • învinovăți
  • ‑nvinovăți
  • învinovățise
  • ‑nvinovățise
plural I (noi)
  • învinovățim
  • ‑nvinovățim
(să)
  • învinovățim
  • ‑nvinovățim
  • învinovățeam
  • ‑nvinovățeam
  • învinovățirăm
  • ‑nvinovățirăm
  • învinovățiserăm
  • ‑nvinovățiserăm
  • învinovățisem
  • ‑nvinovățisem
a II-a (voi)
  • învinovățiți
  • ‑nvinovățiți
(să)
  • învinovățiți
  • ‑nvinovățiți
  • învinovățeați
  • ‑nvinovățeați
  • învinovățirăți
  • ‑nvinovățirăți
  • învinovățiserăți
  • ‑nvinovățiserăți
  • învinovățiseți
  • ‑nvinovățiseți
a III-a (ei, ele)
  • învinovățesc
  • ‑nvinovățesc
(să)
  • învinovățească
  • ‑nvinovățească
  • învinovățeau
  • ‑nvinovățeau
  • învinovăți
  • ‑nvinovăți
  • învinovățiseră
  • ‑nvinovățiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

învinovăți învinovățire

  • 1. A (se) considera sau a (se) declara vinovat; a (se) învinui, a (se) acuza.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: acuza învinui antonime: dezvinovăți justifica attach_file 4 exemple
    exemple
    • Învinovățește în gîndul lui pe părinții băiețelului. SP. POPESCU, M. G. 61.
      surse: DLRLC
    • Stăpîna mea, mă învinovățești nedrept. NEGRUZZI, S. I 22.
      surse: DLRLC
    • Frații mă-nvinovățesc, Prietinii m-au lăsat. CONACHI, P. 60.
      surse: DLRLC
    • Țipa, se învinovățea, i se mișcau brațele ca niște labe subțiri de lăcustă. DUMITRIU, N. 219.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • În + vinovat
    surse: DEX '09 DEX '98