13 definiții pentru învineți


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNVINEȚÍ, învinețesc, vb. IV. Refl. și intranz. A deveni, a se face vânăt (de frig, de mânie etc.) ♦ Tranz. A acoperi cu vânătăi prin lovire. – În + vânăt.

învineți [At: CORESI, EV. 158/36 / V: (nob) ~vânătăți, ~vânăți, (rar; cscj) ~vânăta, ~ța / Pzi: esc / E: în- + vânăt] 1-2 vtr A (se) face vânăt Si: (reg) a (se) învineteți (1-2). 3 vt A face cuiva vânătăi Si: (reg) a învineteți (3). 4 vt (Pex) A snopi în bătaie Si: (reg) a învineteți (4). 5 vi A se face vânăt la față de frig, de durere etc. Si: (reg) a se învineteți (5).

ÎNVINEȚÍ, învinețesc, vb. IV. Refl. și intranz. A deveni, a se face vânăt (de frig, de mânie etc.) ♦ Tranz. A face cuiva vânătăi, lovindu-l. – În + vânăt.

ÎNVINEȚÍ, învinețesc, vb. IV. 1. Refl. A deveni, a se face vînăt la față sau la corp, ca efect al circulației anormale a sîngelui (provocată de frig, de lovituri, de mînie, de boală). M-am învinețit și era gata să-l lovesc. CAMIL PETRESCU, U. N. 116. Copilul... începu să zbiere la sînul femeii... învinețindu-se instantaneu. C. PETRESCU, C. V. 31. De multe ori găinele mor cu droaea; numai ce vezi că li se învinețesc bărbiele și creasta. ȘEZ. III 203. ◊ Intranz. Le-a spus că acuma e prea tîrziu, că femeia a început să învinețească. REBREANU, I. 56. ♦ Tranz. A acoperi (pe cineva) cu vînătăi, bătîndu-l. Baba luă pe fată la trei parale și-o bătu, și-o bătu, pînă toată o învineți. RETEGANUL, P. I 52. 2. Tranz. Fig. A umple de ură, de mînie; a învenina. Nicolaie Dragoș, alături, strîngînd o furcă de fier în mînă, mormăi cu o ură care-i învinețea vorbele. REBREANU, R. II 248.

A ÎNVINEȚÍ ~ésc 1. intranz. v. A SE ÎNVINEȚI. 2. tranz. A face să se învinețească. /în + vânăt

A SE ÎNVINEȚÍ mă ~ésc intranz. A căpăta culoare vânătă; a deveni vânăt. /în + vânăt

învinețésc v. tr. (d. vînăt). Fac vînăt. V. refl. Mă fac vînăt: corpu se învinețise de loviturĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

învinețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinețésc, imperf. 3 sg. învinețeá; conj. prez. 3 învinețeáscă

învinețí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinețésc, imperf. 3 sg. învinețeá; conj. prez. 3 sg. și pl. învinețeáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNVINEȚÍ vb. 1. (reg.) a murseca, a vâlcezi. (L-a ~ în bătaie.) 2. a se albăstri. (S-a ~ la față.)

ÎNVINEȚI vb. 1. (reg.) a murseca, a vîlcezi. (L-a ~ în bătaie.) 2. a se albăstri. (S-a ~ la față.)


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a învineți mutra / spinarea cuiva expr. a bate pe cineva foarte tare.

Intrare: învineți
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • învineți
  • ‑nvineți
  • învinețire
  • ‑nvinețire
  • învinețit
  • ‑nvinețit
  • învinețitu‑
  • ‑nvinețitu‑
  • învinețind
  • ‑nvinețind
  • învinețindu‑
  • ‑nvinețindu‑
singular plural
  • învinețește
  • ‑nvinețește
  • învinețiți
  • ‑nvinețiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • învinețesc
  • ‑nvinețesc
(să)
  • învinețesc
  • ‑nvinețesc
  • învinețeam
  • ‑nvinețeam
  • învineții
  • ‑nvineții
  • învinețisem
  • ‑nvinețisem
a II-a (tu)
  • învinețești
  • ‑nvinețești
(să)
  • învinețești
  • ‑nvinețești
  • învinețeai
  • ‑nvinețeai
  • învinețiși
  • ‑nvinețiși
  • învinețiseși
  • ‑nvinețiseși
a III-a (el, ea)
  • învinețește
  • ‑nvinețește
(să)
  • învinețească
  • ‑nvinețească
  • învinețea
  • ‑nvinețea
  • învineți
  • ‑nvineți
  • învinețise
  • ‑nvinețise
plural I (noi)
  • învinețim
  • ‑nvinețim
(să)
  • învinețim
  • ‑nvinețim
  • învinețeam
  • ‑nvinețeam
  • învinețirăm
  • ‑nvinețirăm
  • învinețiserăm
  • ‑nvinețiserăm
  • învinețisem
  • ‑nvinețisem
a II-a (voi)
  • învinețiți
  • ‑nvinețiți
(să)
  • învinețiți
  • ‑nvinețiți
  • învinețeați
  • ‑nvinețeați
  • învinețirăți
  • ‑nvinețirăți
  • învinețiserăți
  • ‑nvinețiserăți
  • învinețiseți
  • ‑nvinețiseți
a III-a (ei, ele)
  • învinețesc
  • ‑nvinețesc
(să)
  • învinețească
  • ‑nvinețească
  • învinețeau
  • ‑nvinețeau
  • învineți
  • ‑nvineți
  • învinețiseră
  • ‑nvinețiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

învineți învinețire învinețit

  • 1. A deveni, a se face vânăt (de frig, de mânie etc.).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 4 exemple
    exemple
    • M-am învinețit și era gata să-l lovesc. CAMIL PETRESCU, U. N. 116.
      surse: DLRLC
    • Copilul... începu să zbiere la sînul femeii... învinețindu-se instantaneu. C. PETRESCU, C. V. 31.
      surse: DLRLC
    • De multe ori găinele mor cu droaea; numai ce vezi că li se învinețesc bărbiele și creasta. ȘEZ. III 203.
      surse: DLRLC
    • Le-a spus că acuma e prea tîrziu, că femeia a început să învinețească. REBREANU, I. 56.
      surse: DLRLC
    • 1.1. tranzitiv A acoperi cu vânătăi prin lovire.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
      exemple
      • Baba luă pe fată la trei parale și-o bătu, și-o bătu, pînă toată o învineți. RETEGANUL, P. I 52.
        surse: DLRLC
  • 2. tranzitiv figurat A umple de ură, de mânie.
    exemple
    • Nicolaie Dragoș, alături, strîngînd o furcă de fier în mînă, mormăi cu o ură care-i învinețea vorbele. REBREANU, R. II 248.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • În + vânăt
    surse: DEX '09 DEX '98