10 definiții pentru întemeietoare


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNTEMEIETÓR, -OÁRE, întemeietori, -oare, s. m. și f. Persoană care a întemeiat ceva; fondator, ctitor. [Pr.: -me-ie-] – Întemeia + suf. -ător.

ÎNTEMEIETÓR, -OÁRE, întemeietori, -oare, s. m. și f. Persoană care a întemeiat ceva; fondator, ctitor. [Pr.: -me-ie-] – Întemeia + suf. -ător.

întemeietor, ~oare smf, a [At: E. VĂCĂRESCU, IST. 147 / V: ~itor / Pl: ~i, ~oare / E: întemeia + -itor] 1-2 (Persoană) care a întemeiat (1) ceva Si: ctitor, fondator, (înv) întemeliitor (1-2).

întemeitor, ~oare smf, a vz întemeietor

ÎNTEMEIETÓR, -OÁRE, întemeietori, -oare, s. m. și f. Persoană care a întemeiat ceva; fondator. Chilia ieșise cam după măsura măruntă a harnicului ei întemeietor. HOGAȘ, M. N. 136. Lui Mircea dar se dă mai cu seamă cinstea de întemeietorul armatei romînești. BĂLCESCU, O. I l2.

întemeĭetór, -oáre adj. și s. Care întemeĭază.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

întemeietoáre s. f., g.-d. art. întemeietoárei; pl. întemeietoáre

întemeietoáre s. f. (sil. -me-ie-), g.-d. art. întemeietoárei; pl. întemeietoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNTEMEIETÓR s. 1. v. fondator. 2. creator, făuritor, fondator, (înv.) tocmitor. (~ de școală.)

ÎNTEMEIETOR s. 1. ctitor, fondator, (înv.) așezător, (înv. fig.) urzitor. (~ al unui așezămînt.) 2. creator, făuritor, fondator, (înv.) tocmitor. (~ de școală.)

Intrare: întemeietoare
substantiv feminin (F103)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • întemeietoare
  • ‑ntemeietoare
  • întemeietoarea
  • ‑ntemeietoarea
plural
  • întemeietoare
  • ‑ntemeietoare
  • întemeietoarele
  • ‑ntemeietoarele
genitiv-dativ singular
  • întemeietoare
  • ‑ntemeietoare
  • întemeietoarei
  • ‑ntemeietoarei
plural
  • întemeietoare
  • ‑ntemeietoare
  • întemeietoarelor
  • ‑ntemeietoarelor
vocativ singular
  • întemeietoare
  • ‑ntemeietoare
  • întemeietoareo
  • ‑ntemeietoareo
plural
  • întemeietoarelor
  • ‑ntemeietoarelor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

întemeietor, -oare întemeietoare

  • 1. Persoană care a întemeiat ceva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: ctitor, -ă fondator, -oare attach_file 2 exemple
    exemple
    • Chilia ieșise cam după măsura măruntă a harnicului ei întemeietor. HOGAȘ, M. N. 136.
      surse: DLRLC
    • Lui Mircea dar se dă mai cu seamă cinstea de întemeietorul armatei romînești. BĂLCESCU, O. I l2.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Întemeia + sufix -ător.
    surse: DEX '09 DEX '98