opțiuni
  • info
2 intrări
21 de definiții

Explicative DEX

ÎNRUDIT, -Ă, înrudiți, -te, adj. 1. Care este sau a devenit rudă cu cineva. 2. Fig. Care prezintă caractere (esențiale) comune cu cineva sau cu ceva; care are afinitate cu cineva sau cu ceva. – V. înrudi.

ÎNRUDIT, -Ă, înrudiți, -te, adj. 1. Care este sau a devenit rudă cu cineva. 2. Fig. Care prezintă caractere (esențiale) comune cu cineva sau cu ceva; care are afinitate cu cineva sau cu ceva. – V. înrudi.

înrudit, ~ă a [At: MAIORESCU, CR. II, 123 / Pl: ~iți, ~e / E: înrudi] 1-2 Care (este sau) a devenit rudă cu cineva Si: înnemurit2 (1-2). 3 (Fig) Care prezintă caractere esențiale comune cu cineva sau cu ceva.

ÎNRUDIT, -Ă, înrudiți, -te, adj. 1. Care este rudă sau a devenit rudă (prin alianță) cu cineva. Familii înrudite. ◊ (Substantivat) În capul satului s-au strîns: Părinți și frați și înrudiți Cu cei de cale pregătiți. NECULUȚĂ, Ț. D. 99. 2. Fig. Care prezintă caractere esențiale comune cu..., care este apropiat de..., care are afinitate cu... Lectura este un proces de creație: citind un roman, cititorul face o muncă înrudită cu aceea a scriitorului: el completează prin imaginația sa ceea ce există în text. V. ROM. decembrie 1953, 270.

ÎNRUDI, înrudesc, vb. IV. Refl. recipr. 1. A fi sau a deveni rudă cu cineva; a se înnemuri2. 2. Fig. A avea caractere (esențiale) comune cu cineva sau cu ceva. – În + rudă.

ÎNRUDI, înrudesc, vb. IV. Refl. recipr. 1. A fi sau a deveni rudă cu cineva; a se înnemuri2. 2. Fig. A avea caractere (esențiale) comune cu cineva sau cu ceva. – În + rudă.

înrudi vrr [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 288/29 / Pzi: ~desc / E: în- + rudă] 1-2 (A fi sau) a deveni rudă cu cineva Si: a se înnemuri (1-2). 3 (Fig) A avea caractere esențiale comune cu cineva sau ceva.

ÎNRUDI, înrudesc, vb. IV. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu») 1. A fi rudă cu cineva. 2. Fig. A avea caractere esențiale comune cu cineva. – Variantă: (învechit) rudi (GHICA, S. 267, ȘEZ. I 150, PANN, P. V. I 80) vb. IV.

RUDI vb. IV v. înrudi.

A SE ÎNRUDI mă ~esc intranz. 1) A deveni rudă (unul cu altul); a se înnemuri. 2) A fi rudă (unul cu altul). 3) fig. A căpăta trăsături comune. /în + rudă

înrudì v. a fi rudă: un țigan ce se înrudea cu un boier. V. rudă.

înrudésc și rudésc v. tr. (d. rudă 1). Fac rudă. V. refl. Mă fac rudă, mă încuscresc. Îs rudă: familiile noastre se înrudesc. Fig. Aceste cuvinte se înrudesc. V. cumetresc.

rudésc, V. înrudesc.

Ortografice DOOM

înrudi (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă înrudesc, 3 sg. se înrudește, imperf. 1 sg. mă înrudeam; conj. prez. 1 sg. să mă înrudesc, 3 să se înrudească; imper. 2 sg. afirm. înrudește-te; ger. înrudindu-mă

rudi (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă rudesc, 3 sg. se rudește, imperf. 1 sg. mă rudeam; conj. prez. 1 sg. să mă rudesc, 3 să se rudească; imper. 2 sg. afirm. rudește-te; ger. rudindu-mă

!înrudi (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înrudește, imperf. 3 sg. se înrudea; conj. prez. 3 să se înrudească

înrudi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrudesc, imperf. 3 sg. înrudea; conj. prez. 3 sg. și pl. înrudească

Enciclopedice

VERWANDTE SIND SICH ALLE STARKEN SEELEN (germ.) sufletele puternice sunt înrudite între ele – Schiller, „Piccolomini”, act IV, scena 4. V. și Les beaux esprits se rencontrent.

Sinonime

ÎNRUDIT adj. 1. (rar) înrubedenit. (Persoane ~.) 2. v. asemănător. 3. (livr.) adiacent. (Probleme ~.)

ÎNRUDIT adj. 1. (rar) înrubedenit. (Persoane ~.) 2. analog, apropiat, asemănător, asemenea, corespondent, similar, (înv.) asemănat, podobnic, semănător. (Două elemente ~.) 3. (livr.) adiacent. (Probleme ~.)

ÎNRUDI vb. (Mold. și Bucov.) a se înnemuri, (înv.) a se rudi. (Cei doi se ~ direct.)

ÎNRUDI vb. (Mold. și Bucov.) a se înnemuri, (înv.) a se rudi. (Cei doi se ~ direct.)

Antonime

Înrudit ≠ neînrudit

Intrare: înrudit
înrudit adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înrudit
  • ‑nrudit
  • înruditul
  • înruditu‑
  • ‑nruditul
  • ‑nruditu‑
  • înrudită
  • ‑nrudită
  • înrudita
  • ‑nrudita
plural
  • înrudiți
  • ‑nrudiți
  • înrudiții
  • ‑nrudiții
  • înrudite
  • ‑nrudite
  • înruditele
  • ‑nruditele
genitiv-dativ singular
  • înrudit
  • ‑nrudit
  • înruditului
  • ‑nruditului
  • înrudite
  • ‑nrudite
  • înruditei
  • ‑nruditei
plural
  • înrudiți
  • ‑nrudiți
  • înrudiților
  • ‑nrudiților
  • înrudite
  • ‑nrudite
  • înruditelor
  • ‑nruditelor
vocativ singular — —
plural — —
Intrare: înrudi
verb (V401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înrudi
  • ‑nrudi
  • înrudire
  • ‑nrudire
  • înrudit
  • ‑nrudit
  • înruditu‑
  • ‑nruditu‑
  • înrudind
  • ‑nrudind
  • înrudindu‑
  • ‑nrudindu‑
 singular plural
  • înrudește
  • ‑nrudește
  • înrudiți
  • ‑nrudiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înrudesc
  • ‑nrudesc
 (să)
  • înrudesc
  • ‑nrudesc
  • înrudeam
  • ‑nrudeam
  • înrudii
  • ‑nrudii
  • înrudisem
  • ‑nrudisem
a II-a (tu)
  • înrudești
  • ‑nrudești
 (să)
  • înrudești
  • ‑nrudești
  • înrudeai
  • ‑nrudeai
  • înrudiși
  • ‑nrudiși
  • înrudiseși
  • ‑nrudiseși
a III-a (el, ea)
  • înrudește
  • ‑nrudește
 (să)
  • înrudească
  • ‑nrudească
  • înrudea
  • ‑nrudea
  • înrudi
  • ‑nrudi
  • înrudise
  • ‑nrudise
plural I (noi)
  • înrudim
  • ‑nrudim
 (să)
  • înrudim
  • ‑nrudim
  • înrudeam
  • ‑nrudeam
  • înrudirăm
  • ‑nrudirăm
  • înrudiserăm
  • ‑nrudiserăm
  • înrudisem
  • ‑nrudisem
a II-a (voi)
  • înrudiți
  • ‑nrudiți
 (să)
  • înrudiți
  • ‑nrudiți
  • înrudeați
  • ‑nrudeați
  • înrudirăți
  • ‑nrudirăți
  • înrudiserăți
  • ‑nrudiserăți
  • înrudiseți
  • ‑nrudiseți
a III-a (ei, ele)
  • înrudesc
  • ‑nrudesc
 (să)
  • înrudească
  • ‑nrudească
  • înrudeau
  • ‑nrudeau
  • înrudiră
  • ‑nrudiră
  • înrudiseră
  • ‑nrudiseră
verb (V401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • rudi
  • rudire
  • rudit
  • ruditu‑
  • rudind
  • rudindu‑
 singular plural
  • rudește
  • rudiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • rudesc
 (să)
  • rudesc
  • rudeam
  • rudii
  • rudisem
a II-a (tu)
  • rudești
 (să)
  • rudești
  • rudeai
  • rudiși
  • rudiseși
a III-a (el, ea)
  • rudește
 (să)
  • rudească
  • rudea
  • rudi
  • rudise
plural I (noi)
  • rudim
 (să)
  • rudim
  • rudeam
  • rudirăm
  • rudiserăm
  • rudisem
a II-a (voi)
  • rudiți
 (să)
  • rudiți
  • rudeați
  • rudirăți
  • rudiserăți
  • rudiseți
a III-a (ei, ele)
  • rudesc
 (să)
  • rudească
  • rudeau
  • rudiră
  • rudiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

înrudit, înrudităadjectiv

  • 1. Care este sau a devenit rudă cu cineva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Familii înrudite. DLRLC
    • format_quote (și) substantivat În capul satului s-au strîns: Părinți și frați și înrudiți Cu cei de cale pregătiți. NECULUȚĂ, Ț. D. 99. DLRLC
  • 2. figurat Care prezintă caractere (esențiale) comune cu cineva sau cu ceva; care are afinitate cu cineva sau cu ceva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Lectura este un proces de creație: citind un roman, cititorul face o muncă înrudită cu aceea a scriitorului: el completează prin imaginația sa ceea ce există în text. V. ROM. decembrie 1953, 270. DLRLC
etimologie:
  • vezi înrudi DEX '09 DEX '98

înrudi, înrudescverb

  • 1. A fi sau a deveni rudă cu cineva; a se înnemuri. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: rudi înnemuri
  • 2. figurat A avea caractere (esențiale) comune cu cineva sau cu ceva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
etimologie:
  • În + rudă DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.

Exemple de pronunție a termenului „înrudit” (3 clipuri)
Clipul 1 / 3