2 intrări

19 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNRUDÍT, -Ă, înrudiți, -te, adj. 1. Care este sau a devenit rudă cu cineva. 2. Fig. Care prezintă caractere (esențiale) comune cu cineva sau cu ceva; care are afinitate cu cineva sau cu ceva. – V. înrudi.

ÎNRUDÍT, -Ă, înrudiți, -te, adj. 1. Care este sau a devenit rudă cu cineva. 2. Fig. Care prezintă caractere (esențiale) comune cu cineva sau cu ceva; care are afinitate cu cineva sau cu ceva. – V. înrudi.

înrudit, ~ă a [At: MAIORESCU, CR. II, 123 / Pl: ~iți, ~e / E: înrudi] 1-2 Care (este sau) a devenit rudă cu cineva Si: înnemurit2 (1-2). 3 (Fig) Care prezintă caractere esențiale comune cu cineva sau cu ceva.

ÎNRUDÍT, -Ă, înrudiți, -te, adj. 1. Care este rudă sau a devenit rudă (prin alianță) cu cineva. Familii înrudite. ◊ (Substantivat) În capul satului s-au strîns: Părinți și frați și înrudiți Cu cei de cale pregătiți. NECULUȚĂ, D. 99. 2. Fig. Care prezintă caractere esențiale comune cu..., care este apropiat de..., care are afinitate cu... Lectura este un proces de creație: citind un roman, cititorul face o muncă înrudită cu aceea a scriitorului: el completează prin imaginația sa ceea ce există în text. V. ROM. decembrie 1953, 270.

ÎNRUDÍ, înrudesc, vb. IV. Refl. recipr. 1. A fi sau a deveni rudă cu cineva; a se înnemuri2. 2. Fig. A avea caractere (esențiale) comune cu cineva sau cu ceva. – În + rudă.

ÎNRUDÍ, înrudesc, vb. IV. Refl. recipr. 1. A fi sau a deveni rudă cu cineva; a se înnemuri2. 2. Fig. A avea caractere (esențiale) comune cu cineva sau cu ceva. – În + rudă.

înrudi vrr [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 288/29 / Pzi: ~desc / E: în- + rudă] 1-2 (A fi sau) a deveni rudă cu cineva Si: a se înnemuri (1-2). 3 (Fig) A avea caractere esențiale comune cu cineva sau ceva.

ÎNRUDÍ, înrudesc, vb. IV. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu») 1. A fi rudă cu cineva. 2. Fig. A avea caractere esențiale comune cu cineva. – Variantă: (învechit) rudí (GHICA, S. 267, ȘEZ. I 150, PANN, P. V. I 80) vb. IV.

A SE ÎNRUDÍ mă ~ésc intranz. 1) A deveni rudă (unul cu altul); a se înnemuri. 2) A fi rudă (unul cu altul). 3) fig. A căpăta trăsături comune. /în + rudă

înrudì v. a fi rudă: un țigan ce se înrudea cu un boier. V. rudă.

înrudésc și rudésc v. tr. (d. rudă 1). Fac rudă. V. refl. Mă fac rudă, mă încuscresc. Îs rudă: familiile noastre se înrudesc. Fig. Aceste cuvinte se înrudesc. V. cumetresc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!înrudí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înrudéște, imperf. 3 sg. se înrudeá; conj. prez. 3 să se înrudeáscă

înrudí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrudésc, imperf. 3 sg. înrudeá; conj. prez. 3 sg. și pl. înrudeáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNRUDÍT adj. 1. (rar) înrubedenit. (Persoane ~.) 2. v. asemănător. 3. (livr.) adiacent. (Probleme ~.)

ÎNRUDIT adj. 1. (rar) înrubedenit. (Persoane ~.) 2. analog, apropiat, asemănător, asemenea, corespondent, similar, (înv.) asemănat, podobnic, semănător. (Două elemente ~.) 3. (livr.) adiacent. (Probleme ~.)

ÎNRUDÍ vb. (Mold. și Bucov.) a se înnemuri, (înv.) a se rudi. (Cei doi se ~ direct.)

ÎNRUDI vb. (Mold. și Bucov.) a se înnemuri, (înv.) a se rudi. (Cei doi se ~ direct.)


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

VERWANDTE SIND SICH ALLE STARKEN SEELEN (germ.) sufletele puternice sunt înrudite între ele – Schiller, „Piccolomini”, act IV, scena 4. V. și Les beaux esprits se rencontrent.

Intrare: înrudit
înrudit adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înrudit
  • ‑nrudit
  • înruditul
  • înruditu‑
  • ‑nruditul
  • ‑nruditu‑
  • înrudi
  • ‑nrudi
  • înrudita
  • ‑nrudita
plural
  • înrudiți
  • ‑nrudiți
  • înrudiții
  • ‑nrudiții
  • înrudite
  • ‑nrudite
  • înruditele
  • ‑nruditele
genitiv-dativ singular
  • înrudit
  • ‑nrudit
  • înruditului
  • ‑nruditului
  • înrudite
  • ‑nrudite
  • înruditei
  • ‑nruditei
plural
  • înrudiți
  • ‑nrudiți
  • înrudiților
  • ‑nrudiților
  • înrudite
  • ‑nrudite
  • înruditelor
  • ‑nruditelor
vocativ singular
plural
Intrare: înrudi
verb (V401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înrudi
  • ‑nrudi
  • înrudire
  • ‑nrudire
  • înrudit
  • ‑nrudit
  • înruditu‑
  • ‑nruditu‑
  • înrudind
  • ‑nrudind
  • înrudindu‑
  • ‑nrudindu‑
singular plural
  • înrudește
  • ‑nrudește
  • înrudiți
  • ‑nrudiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înrudesc
  • ‑nrudesc
(să)
  • înrudesc
  • ‑nrudesc
  • înrudeam
  • ‑nrudeam
  • înrudii
  • ‑nrudii
  • înrudisem
  • ‑nrudisem
a II-a (tu)
  • înrudești
  • ‑nrudești
(să)
  • înrudești
  • ‑nrudești
  • înrudeai
  • ‑nrudeai
  • înrudiși
  • ‑nrudiși
  • înrudiseși
  • ‑nrudiseși
a III-a (el, ea)
  • înrudește
  • ‑nrudește
(să)
  • înrudească
  • ‑nrudească
  • înrudea
  • ‑nrudea
  • înrudi
  • ‑nrudi
  • înrudise
  • ‑nrudise
plural I (noi)
  • înrudim
  • ‑nrudim
(să)
  • înrudim
  • ‑nrudim
  • înrudeam
  • ‑nrudeam
  • înrudirăm
  • ‑nrudirăm
  • înrudiserăm
  • ‑nrudiserăm
  • înrudisem
  • ‑nrudisem
a II-a (voi)
  • înrudiți
  • ‑nrudiți
(să)
  • înrudiți
  • ‑nrudiți
  • înrudeați
  • ‑nrudeați
  • înrudirăți
  • ‑nrudirăți
  • înrudiserăți
  • ‑nrudiserăți
  • înrudiseți
  • ‑nrudiseți
a III-a (ei, ele)
  • înrudesc
  • ‑nrudesc
(să)
  • înrudească
  • ‑nrudească
  • înrudeau
  • ‑nrudeau
  • înrudi
  • ‑nrudi
  • înrudiseră
  • ‑nrudiseră
verb (V401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • rudi
  • rudire
  • rudit
  • ruditu‑
  • rudind
  • rudindu‑
singular plural
  • rudește
  • rudiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • rudesc
(să)
  • rudesc
  • rudeam
  • rudii
  • rudisem
a II-a (tu)
  • rudești
(să)
  • rudești
  • rudeai
  • rudiși
  • rudiseși
a III-a (el, ea)
  • rudește
(să)
  • rudească
  • rudea
  • rudi
  • rudise
plural I (noi)
  • rudim
(să)
  • rudim
  • rudeam
  • rudirăm
  • rudiserăm
  • rudisem
a II-a (voi)
  • rudiți
(să)
  • rudiți
  • rudeați
  • rudirăți
  • rudiserăți
  • rudiseți
a III-a (ei, ele)
  • rudesc
(să)
  • rudească
  • rudeau
  • rudi
  • rudiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

înrudit

  • 1. Care este sau a devenit rudă cu cineva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 2 exemple
    exemple
    • Familii înrudite.
      surse: DLRLC
    • (și) substantivat În capul satului s-au strîns: Părinți și frați și înrudiți Cu cei de cale pregătiți. NECULUȚĂ, D. 99.
      surse: DLRLC
  • 2. figurat Care prezintă caractere (esențiale) comune cu cineva sau cu ceva; care are afinitate cu cineva sau cu ceva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
    exemple
    • Lectura este un proces de creație: citind un roman, cititorul face o muncă înrudită cu aceea a scriitorului: el completează prin imaginația sa ceea ce există în text. V. ROM. decembrie 1953, 270.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi înrudi
    surse: DEX '09 DEX '98

înrudi înrudire rudi rudire

  • 1. A fi sau a deveni rudă cu cineva; a se înnemuri.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: rudi înnemuri (înrudi)
  • 2. figurat A avea caractere (esențiale) comune cu cineva sau cu ceva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC

etimologie:

  • În + rudă
    surse: DEX '09 DEX '98