înnegurat, ~ă a [At: DOSOFTEI, V. S. 168/2 / S și: (înv) îne~ / Pl: ~ați, ~e / E: înnegura] 1 (D. cer) Acoperit cu negură, ceață etc. 2 (Fig; d. oameni) Posomorât. 3 (D. privire) Împăienjenit.

ÎNNEGURAT, -Ă, înnegurați, -te, adj. 1. Acoperit de negură sau de ceață. În albăstreala înnegurată a cerului se pierdeau culmile păduroase. ODOBESCU, S. III 195. 2. Fig. (Despre persoane, fața sau privirea lor) Întunecat, posomorît. Cîțiva boieri cu privirile înnegurate pătrunseră pînă la Tomșa. SADOVEANU, O. VII 18. Numai singur el Să mi se prefacă Că nu-i supărat, Nu-i înnegurat. COȘBUC, P. II 152. – Variantă: negurat, -ă (NEGRUZZI, S. II 21) adj.

înnegura [At: NEGRUZZI, S. I, 110 / S și: (înv) îne~ / Pzi: ~rez / E: în- + negură] 1-2 vtr (D. cer) A (se) acoperi cu negură, cu ceață. 3-4 vr (Fig; d. oameni) A căpăta o expresie tristă Si: a se întuneca. 5-6 vtr (D. privire) A (se) împăienjeni.

ÎNNEGURA, înnegurez, vb. I. 1. Tranz. A acoperi cu negură, cu ceață. Aburii, înălțîndu-se de pe apă, începeau a înnegura orizontele amurgit. ODOBESCU, S. III 96. ◊ Fig. Singurul nor care înnegură astă viață lină, fu peste doi ani... moartea bunicăi. NEGRUZZI, S. I 110. ◊ Refl. Soarele cade roșu, mărit, printre nori, dincolo de dealul care s-a înnegurat ca o umbră. CAMIL PETRESCU, O. I 296. (Fig.) În înserarea fumurie Se-nnegurează orice amănunte. CAMIL PETRESCU, V. 24. 2. Refl. Fig. (Despre persoane, fața sau privirea lor) A căpăta o expresie tristă, a se întuneca. Ochii căprii ai lui Tudor se înnegurară. SADOVEANU, O. VII 66. ◊ Tranz. Dinspre fluviu se arătă o mașină... ochii se întoarseră într-acolo, urmărind-o, și ca un semn rău înnegură obrazurile. CAMILAR, N. I 258. Taci, măicuța me, Nu mă-nnegura, Că te-oi blăstăma. ȘEZ. II 83. ♦ (Despre ochi sau privire) A se tulbura, a se împăienjeni. I se înnegură privirea, dar pe urmă văzu limpede. SADOVEANU, O. VII 54.

NEGURAT, -Ă adj. v. înnegurat.

A ÎNNEGURA ~ez 1. tranz. A face să se înnegureze. 2. intranz. A apărea negură. /în + negură

A SE ÎNNEGURA mă ~ez intranz. 1) A fi învăluit de negură. 2) A apărea negură. 3) (despre persoane) A deveni trist; a se întrista; a se mâhni; a se înnora; a se posomorî; a se mohorî. 4) fig. (despre vedere, minte) A pierde din proprietatea de a percepe clar obiectele din realitatea înconjurătoare; a se încețoșa; a se tulbura; a se întuneca. /în + negură

înnegurà v. a acoperi cu negură.

îneguréz v. tr. Acoper cu negură. V. refl. Mă acoper cu negură: munțiĭ s’aŭ înegurat. Fig. Mă posomorăsc. – Se zice și se scrie și înnegurez. V. cețat.

înnegura (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înnegurez, 3 înnegurează; conj. prez. 1 sg. să înnegurez, 3 să înnegureze

înnegura (a ~) vb., ind. prez. 3 înnegurează

înnegura vb., ind. prez. 3 sg. înnegurează

înnegura

ÎNNEGURAT adj. 1. v. înnorat. 2. v. cețos. 3. v. împăienjenit.

ÎNNEGURAT adj. v. întristat, mâhnit, posomorât, trist.

înnegurat adj. v. ÎNTRISTAT. MÎHNIT. POSOMORÎT. TRIST.

ÎNNEGURAT adj. 1. închis, înnorat, întunecat, întunecos, mohorît, neguros, noros, pîclos, plumbuit, plumburiu, posomorît, urît, (înv.) ponegrit. (Cer ~.) 2. cețos, încețoșat, nebulos, neguros, pîclos, (rar) neguratic, neguriu. (Vreme ~.) 3. împăienjenit, încețoșat, păienjenit, tulbure. (Ochii îi erau ~; privire ~.)

ÎNNEGURA vb. 1. v. înnora. 2. a se încețoșa. (Vremea s-a ~.) 3. v. împăienjeni.

ÎNNEGURA vb. v. întrista, mâhni, posomorî.

înnegura vb. v. ÎNTRISTA. MÎHNI. POSOMORÎ.

ÎNNEGURA vb. 1. a se închide, a se înnora, a se întuneca, a se mohorî, a se posomorî. (Cerul s-a ~.) 2. a se încețoșa. (Vremea s-a ~.) 3. a (se) împăienjeni, a (se) încețoșa, a (se) păienjeni, a (se) tulbura, a (se) voala, (reg.) a (se) pupăza. (Privirea, vederea i s-a ~.)

A (se) înnegura ≠ a (se) însenina, a (se) înveseli, a se învoioșa, a se lumina