12 definiții pentru înhăța

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNHĂȚA, înhaț, vb. I. Tranz. A apuca (pe cineva sau ceva) cu violență, repede și pe neașteptate; a înșfăca. – În + haț.

ÎNHĂȚA, înhaț, vb. I. Tranz. A apuca (pe cineva sau ceva) cu violență, repede și pe neașteptate; a înșfăca. – În + haț.

înhăța [At: PANN, P. V. III, 23 / Pzi: înhaț, (reg) înhăț / E: în- + haț] 1 vt A apuca pe cineva sau ceva cu violență, repede și pe neașteptate. 2 vt A înșfăca pe cineva în special pentru a-l duce, împotriva voinței lui, într-un anumit loc. 3 vr A se lua la ceartă sau la bătaie. 4-5 vtr (Imp; d. lupte) A (se) începe, a (se) angaja prin surprindere. 6 vt (Fig) A obține prin violență ori viclenie ceva râvnit sau avantajos. 7 vt (Arg) A examina elevii neatenți. 8 vr (Nob) A se lega de cineva.

ÎNHĂȚA, înhaț, vb. I. Tranz. A apuca (pe cineva sau ceva) cu violență, repede și pe neașteptate; a înșfăca. Mă înhăță de mînecă și mă scoase pe ușă afară. DELAVRANCEA, H. T. 98. După intîiul moment de surpriză, înhăță de piept pe agresor. CARAGIALE, O. II 94. Chipul zbîrlit al unui lup, apărîndu-se crîncen în contra unei întrege droaie de cîni cari îl înhață de gît, de urechi, de coamă. ODOBESCU, S. III 138. ◊ (Refl. reciproc; rar, în expr.) A se înhăța la bătaie = a se lua la bătaie. Cu cît pusese mai multă grabă spre a cîștiga această pradă, cu atîta pierdură din vreme spre a o împărți, certîndu-se, înjurîndu-se între dînșii încît p-aci erau să se înhațe la bătaie cu armele. BĂLCESCU, O. II 258. ♦ Refl. (Rar, despre lupte) A se porni, a avea loc, a se încinge. Lupte mărunte se înhățau între unii și alții. BĂLCESCU, O. II 106.

A ÎNHĂȚA înhaț tranz. A apuca brusc și cu putere; a înșfăca. ◊ A se ~ la bătaie a se lua la bătaie. /în + haț

înhățà v. 1. a apuca repede și cu violență; 2. a se face cu surprindere: lupte mărunte se înhățau între unii și alții BĂLC. [V. haț!].

înháț, a v. tr. (d. interj. haț, hîț și înrudit cu înșfac și împrohitesc, precum și cu vsl. -hytitĭ și hyštatĭ, a înhăța [Bern. 1, 144]. Cp. înhap, apuc și hoț). Fam. Înșfac, unflu, apuc răpede: hoțu înhăță punga și fugi, dar și gardistu-l înhăță pe el.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

înhăța (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înhaț, 2 sg. înhați, 3 înhață; conj. prez. 1 sg. să înhaț, 3 să înhațe; imper. 2 sg. afirm. înhață

înhăța (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înhaț, 2 sg. înhați, 3 înhață; conj. prez. 3 înhațe

înhăța vb., ind. prez. 1 sg. înhaț, 2 sg. înhați, 3 sg. și pl. înhață; conj. prez. 3 sg. și pl. înhațe

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ÎNHĂȚA vb. a apuca, a înșfăca, a lua, a prinde, (pop. și fam.) a căpui, (pop.) a încăibăra, (prin Transilv.) a agâmba, (Mold. și Transilv.) a găbji, a găbui, (grecism înv.) a proftaxi, (fam. fig.) a căptuși, a umfla. (A ~ o bâtă în mână.)

ÎNHĂȚA vb. a apuca, a înșfăca, a lua, a prinde, (pop. și fam.) a căpui, (pop.) a încăibăra, (prin Transilv.) a agîmba, (Mold. și Transilv.) a găbji, a găbui, (grecism înv.) a proftaxi, (fam. fig.) a căptuși, a umfla. (A ~ o bîtă în mînă.)

Intrare: înhăța
verb (VT18)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înhăța
  • ‑nhăța
  • înhățare
  • ‑nhățare
  • înhățat
  • ‑nhățat
  • înhățatu‑
  • ‑nhățatu‑
  • înhățând
  • ‑nhățând
  • înhățându‑
  • ‑nhățându‑
singular plural
  • înhață
  • ‑nhață
  • înhățați
  • ‑nhățați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înhaț
  • ‑nhaț
(să)
  • înhaț
  • ‑nhaț
  • înhățam
  • ‑nhățam
  • înhățai
  • ‑nhățai
  • înhățasem
  • ‑nhățasem
a II-a (tu)
  • înhați
  • ‑nhați
(să)
  • înhați
  • ‑nhați
  • înhățai
  • ‑nhățai
  • înhățași
  • ‑nhățași
  • înhățaseși
  • ‑nhățaseși
a III-a (el, ea)
  • înhață
  • ‑nhață
(să)
  • înhațe
  • ‑nhațe
  • înhăța
  • ‑nhăța
  • înhăță
  • ‑nhăță
  • înhățase
  • ‑nhățase
plural I (noi)
  • înhățăm
  • ‑nhățăm
(să)
  • înhățăm
  • ‑nhățăm
  • înhățam
  • ‑nhățam
  • înhățarăm
  • ‑nhățarăm
  • înhățaserăm
  • ‑nhățaserăm
  • înhățasem
  • ‑nhățasem
a II-a (voi)
  • înhățați
  • ‑nhățați
(să)
  • înhățați
  • ‑nhățați
  • înhățați
  • ‑nhățați
  • înhățarăți
  • ‑nhățarăți
  • înhățaserăți
  • ‑nhățaserăți
  • înhățaseți
  • ‑nhățaseți
a III-a (ei, ele)
  • înhață
  • ‑nhață
(să)
  • înhațe
  • ‑nhațe
  • înhățau
  • ‑nhățau
  • înhăța
  • ‑nhăța
  • înhățaseră
  • ‑nhățaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

înhăța, înhațverb

  • 1. A apuca (pe cineva sau ceva) cu violență, repede și pe neașteptate. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: înșfăca
    • format_quote Mă înhăță de mînecă și mă scoase pe ușă afară. DELAVRANCEA, H. T. 98. DLRLC
    • format_quote După întîiul moment de surpriză, înhăță de piept pe agresor. CARAGIALE, O. II 94. DLRLC
    • format_quote Chipul zbîrlit al unui lup, apărîndu-se crîncen în contra unei întrege droaie de cîni cari îl înhață de gît, de urechi, de coamă. ODOBESCU, S. III 138. DLRLC
    • 1.1. reflexiv rar (Despre lupte) A se porni, a avea loc, a se încinge. DLRLC
      • format_quote Lupte mărunte se înhățau între unii și alții. BĂLCESCU, O. II 106. DLRLC
    • chat_bubble reflexiv reciproc rar A se înhăța la bătaie = a se lua la bătaie. DLRLC
      • format_quote Cu cît pusese mai multă grabă spre a cîștiga această pradă, cu atîta pierdură din vreme spre a o împărți, certîndu-se, înjurîndu-se între dînșii încît p-aci erau să se înhațe la bătaie cu armele. BĂLCESCU, O. II 258. DLRLC
etimologie:
  • În + haț DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.