12 definiții pentru îndurător


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNDURĂTÓR, -OÁRE, îndurători, -oare, adj. (Înv.) 1. Plin de milă; milostiv. 2. Care suportă cu răbdare suferințele; răbdător. – Îndura + suf. -ător.

îndurător, ~oare a [At: CORESI, EV. 363/18 / Pl: ~i, ~oare / E: îndura + -ător] 1 Care se arată milos, bun, binevoitor. 2 (Înv) Duios. 3 (Înv) Răbdător.

ÎNDURĂTÓR, -OÁRE, îndurători, -oare, adj. 1. Plin de milă; milostiv. 2. Care suportă cu răbdare suferințele; răbdător. – Îndura + suf. -ător.

ÎNDURĂTÓR, -OÁRE, îndurători, -oare, adj. 1. Plin de milă; milostiv. Vezi că și el era drept, îndurător și viteaz. ISPIRESCU, L. 111. 2. Care suportă suferințele; răbdător. Romînul, vechi moștean al acestui pămînt, e îndurător și ospătos și darnic. ODOBESCU, S. III 550.

ÎNDURĂTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) Care îndură; care rabdă cu tărie; răbdător. 2) Care se îndură; caracterizat prin milă; sensibil la suferințele și nenorocirile altuia; milos; milostiv; cruțător. /a îndura + suf. ~ător

îndurător a. care (se) îndură, milostiv.

îndurătór, -oáre adj. Care se îndură, milostiv, clement.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

îndurătór (înv.) adj. m., pl. îndurătóri; f. sg. și pl. îndurătoáre

îndurătór adj. m., pl. îndurătóri; f. sg. și pl. îndurătoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNDURĂTÓR adj. 1. v. iertător. 2. v. bun. 3. v. răbdător.

ÎNDURĂTOR adj. 1. iertător, indulgent, îngăduitor, milostiv, (livr.) clement. (Om lesne ~.) 2. (BIS.) bun, îngăduitor, milos, milostiv, (înv. și reg.) milostivnic, (înv.) cruțător, milosîrd, milosîrdnic, mizericordios. (O divinitate ~.) 3. răbdător, (pop.) răbduriu. (E foarte ~ în fața suferinței.)


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Îndurătoareav. Maica Domnului.

Intrare: îndurător
îndurător adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • îndurător
  • ‑ndurător
  • îndurătorul
  • îndurătoru‑
  • ‑ndurătorul
  • ‑ndurătoru‑
  • îndurătoare
  • ‑ndurătoare
  • îndurătoarea
  • ‑ndurătoarea
plural
  • îndurători
  • ‑ndurători
  • îndurătorii
  • ‑ndurătorii
  • îndurătoare
  • ‑ndurătoare
  • îndurătoarele
  • ‑ndurătoarele
genitiv-dativ singular
  • îndurător
  • ‑ndurător
  • îndurătorului
  • ‑ndurătorului
  • îndurătoare
  • ‑ndurătoare
  • îndurătoarei
  • ‑ndurătoarei
plural
  • îndurători
  • ‑ndurători
  • îndurătorilor
  • ‑ndurătorilor
  • îndurătoare
  • ‑ndurătoare
  • îndurătoarelor
  • ‑ndurătoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

îndurător învechit

etimologie:

  • Îndura + sufix -ător.
    surse: DEX '98 DEX '09