9 definiții pentru îndrumar


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNDRUMÁR, îndrumare, s. n. Îndrumător. – Îndruma + suf. -ar.

îndrumar sn [At: VITNER, CR. 13 / Pl: ~e / E: îndruma + -ar] (Rar) Îndrumător

ÎNDRUMÁR s. n. (Rar) Îndrumător. – Îndruma + suf. -ar.

ÎNDRUMÁR ~e n. Carte ce cuprinde o colecție de norme, reguli și recomandări practice într-un anumit domeniu; călăuză; îndreptar; ghid. /a îndruma + suf. ~ar


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!îndrumár s. n., pl. îndrumáre

îndrumár s. n., pl. îndrumáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNDRUMAR s. călăuză, ghid, îndreptar, îndrumător, (livr.) vademecum, (înv.) praveț. (Un ~ pentru turiști.)

Intrare: îndrumar
îndrumar substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • îndrumar
  • ‑ndrumar
  • îndrumarul
  • îndrumaru‑
  • ‑ndrumarul
  • ‑ndrumaru‑
plural
  • îndrumare
  • ‑ndrumare
  • îndrumarele
  • ‑ndrumarele
genitiv-dativ singular
  • îndrumar
  • ‑ndrumar
  • îndrumarului
  • ‑ndrumarului
plural
  • îndrumare
  • ‑ndrumare
  • îndrumarelor
  • ‑ndrumarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

îndrumar

etimologie:

  • Îndruma + sufix -ar.
    surse: DEX '98 DEX '09