2 intrări

16 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNDOBITOCÍT, -Ă, îndobitociți, -te, adj. Care și-a pierdut facultățile intelectuale și morale; prostit. – V. îndobitoci.

ÎNDOBITOCÍT, -Ă, îndobitociți, -te, adj. Care și-a pierdut facultățile intelectuale și morale; prostit. – V. îndobitoci.

îndobitocit, ~ă a [At: DA ms / Pl: ~iți, ~e / E: îndobitoci] 1 Care și-a pierdut facultățile intelectuale Si: prostit, tâmpit, (rar) abrutizat, decăzut. 2 Care nu mai respectă nici un principiu moral. 3 Care nu mai are nici o deprindere civilizată.

ÎNDOBITOCÍT, -Ă, îndobitociți, -te, adj. Care se află în stare de îndobitocire, cu puterile morale scăzute; prostit.

ÎNDOBITOCÍ, îndobitocesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă facultățile intelectuale și morale; a (se) prosti1,[1] a (se) tâmpi, a (se) abrutiza. – În + dobitoc. modificată

  1. În original a (se) prosti2, dar acest sens este sinonim cu a cerși. — gall

ÎNDOBITOCÍ, îndobitocesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă facultățile intelectuale și morale; a (se) prosti1,[1] a (se) tâmpi, a (se) abrutiza. – În + dobitoc. modificată

îndobitoci vrt [At: CADE / Pzi: ~cesc / E: în- + dobitoc] 1-2 (A-și pierde sau) a face să-și piardă facultățile intelectuale Si: a (se) prosti, a (se) tâmpi, (rar) a (se) abrutiza. 3-4 (A-și pierde sau) a face să-și piardă orice principii morale. 5-6 (A deveni sau) a face să devină total necivilizat.

ÎNDOBITOCÍ, îndobitocesc, vb. IV. Tranz. A face să-și piardă facultățile intelectuale; a degrada moralicește; a prosti, a tîmpi.

A ÎNDOBITOCÍ ~ésc tranz. A face să se îndobitocească; a imbeciliza; a cretiniza; a idiotiza. /în + dobitoc

A SE ÎNDOBITOCÍ mă ~ésc intranz. (despre persoane) A deveni ca un dobitoc; a pierde însușirile intelectuale și morale; a se imbeciliza; a se cretiniza; a se idiotiza. /în + dobitoc

îndobitocì v. a abrutiza. [V. dobitoc].

îndobitocésc v. tr. Prefac în dobitoc, abrutizez: beția te îndobitocește.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

îndobitocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndobitocésc, imperf. 3 sg. îndobitoceá; conj. prez. 3 îndobitoceáscă

îndobitocí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndobitocésc, imperf. 3 sg. îndobitoceá; conj. prez. 3 sg. și pl. îndobitoceáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNDOBITOCÍT adj. 1. prostit, tâmpit. (Om ~.) 2. v. abrutizat.

ÎNDOBITOCIT adj. prostit, tîmpit. (Om ~.)

ÎNDOBITOCÍ vb. 1. v. idiotiza. 2. v. abrutiza.

ÎNDOBITOCI vb. a (se) prosti, a (se) tîmpi, (pop.) a (se) năuci, (reg.) a (se) hăbăuci, (Transilv. și Olt.) a (se) tonti.

Intrare: îndobitocit
îndobitocit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • îndobitocit
  • ‑ndobitocit
  • îndobitocitul
  • îndobitocitu‑
  • ‑ndobitocitul
  • ‑ndobitocitu‑
  • îndobitoci
  • ‑ndobitoci
  • îndobitocita
  • ‑ndobitocita
plural
  • îndobitociți
  • ‑ndobitociți
  • îndobitociții
  • ‑ndobitociții
  • îndobitocite
  • ‑ndobitocite
  • îndobitocitele
  • ‑ndobitocitele
genitiv-dativ singular
  • îndobitocit
  • ‑ndobitocit
  • îndobitocitului
  • ‑ndobitocitului
  • îndobitocite
  • ‑ndobitocite
  • îndobitocitei
  • ‑ndobitocitei
plural
  • îndobitociți
  • ‑ndobitociți
  • îndobitociților
  • ‑ndobitociților
  • îndobitocite
  • ‑ndobitocite
  • îndobitocitelor
  • ‑ndobitocitelor
vocativ singular
plural
Intrare: îndobitoci
verb (VT406)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • îndobitoci
  • ‑ndobitoci
  • îndobitocire
  • ‑ndobitocire
  • îndobitocit
  • ‑ndobitocit
  • îndobitocitu‑
  • ‑ndobitocitu‑
  • îndobitocind
  • ‑ndobitocind
  • îndobitocindu‑
  • ‑ndobitocindu‑
singular plural
  • îndobitocește
  • ‑ndobitocește
  • îndobitociți
  • ‑ndobitociți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • îndobitocesc
  • ‑ndobitocesc
(să)
  • îndobitocesc
  • ‑ndobitocesc
  • îndobitoceam
  • ‑ndobitoceam
  • îndobitocii
  • ‑ndobitocii
  • îndobitocisem
  • ‑ndobitocisem
a II-a (tu)
  • îndobitocești
  • ‑ndobitocești
(să)
  • îndobitocești
  • ‑ndobitocești
  • îndobitoceai
  • ‑ndobitoceai
  • îndobitociși
  • ‑ndobitociși
  • îndobitociseși
  • ‑ndobitociseși
a III-a (el, ea)
  • îndobitocește
  • ‑ndobitocește
(să)
  • îndobitocească
  • ‑ndobitocească
  • îndobitocea
  • ‑ndobitocea
  • îndobitoci
  • ‑ndobitoci
  • îndobitocise
  • ‑ndobitocise
plural I (noi)
  • îndobitocim
  • ‑ndobitocim
(să)
  • îndobitocim
  • ‑ndobitocim
  • îndobitoceam
  • ‑ndobitoceam
  • îndobitocirăm
  • ‑ndobitocirăm
  • îndobitociserăm
  • ‑ndobitociserăm
  • îndobitocisem
  • ‑ndobitocisem
a II-a (voi)
  • îndobitociți
  • ‑ndobitociți
(să)
  • îndobitociți
  • ‑ndobitociți
  • îndobitoceați
  • ‑ndobitoceați
  • îndobitocirăți
  • ‑ndobitocirăți
  • îndobitociserăți
  • ‑ndobitociserăți
  • îndobitociseți
  • ‑ndobitociseți
a III-a (ei, ele)
  • îndobitocesc
  • ‑ndobitocesc
(să)
  • îndobitocească
  • ‑ndobitocească
  • îndobitoceau
  • ‑ndobitoceau
  • îndobitoci
  • ‑ndobitoci
  • îndobitociseră
  • ‑ndobitociseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

îndobitocit

etimologie:

  • vezi îndobitoci
    surse: DEX '98 DEX '09

îndobitoci îndobitocire îndobitocit

  • 1. tranzitiv A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă facultățile intelectuale și morale; a (se) prosti (1.), a (se) tâmpi, a (se) abrutiza.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: abrutiza prosti tâmpi

etimologie:

  • În + dobitoc
    surse: DEX '98 DEX '09