11 definiții pentru îndestulător


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNDESTULĂTÓR, -OÁRE, îndestulători, -oare, adj. Care este în cantitate suficientă; care îndestulează, satisface. ♦ (Adverbial) Îndeajuns. – Îndestula + suf. -ător.

ÎNDESTULĂTÓR, -OÁRE, îndestulători, -oare, adj. Care este în cantitate suficientă; care îndestulează, satisface. ♦ (Adverbial) Îndeajuns. – Îndestula + suf. -ător.

îndestulător, ~oare a [At: MAIORESCU, L. 127 / Pl: ~i, ~oare / E: îndestula + -tor] 1 a Care este în cantitate suficientă. 2 a Care satisface Si: mulțumitor, satisfăcător. 3 av Îndeajuns.

ÎNDESTULĂTÓR, -OÁRE, îndestulători, -oare, adj. Care e din belșug, care satisface nevoile, îndestulează, mulțumește. Pe unde le ducea el, pășunea era mai cu gust și mai îndestulătoare. ISPIRESCU, L. 230. Ieși deodată din pămînt o masă încărcată cu fel de fel de bucate îndestulătoare. POPESCU, B. II 94. ♦ (Adverbial) Îndeajuns. Cînd țăranul adoptă pe «onoare», are intuiția că «cinste» nu lămurește îndestulător ce vrea el să spuie. SADOVEANU, E. 34.

ÎNDESTULĂTÓR1 adv. Cu îndestulare; în mod satisfăcător. /a îndestula + suf. ~ător

ÎNDESTULĂTÓR2 ~oáre (~óri, ~oáre) Care îndestulează; mulțumitor; satisfăcător. /a îndestula + suf. ~ător

îndestulătór, -oáre adj. Destul, suficient: proviziunĭ îndestulătoare. Satisfăcător: răspuns îndestulător.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

îndestulătór adj. m., pl. îndestulătóri; f. sg. și pl. îndestulătoáre

îndestulătór adj. m., pl. îndestulătóri; f. sg. și pl. îndestulătoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNDESTULĂTÓR adj. 1. v. suficient. 2. mulțumitor, satisfăcător, suficient. (O cantitate ~oare.)

ÎNDESTULĂTOR adj. 1. destul, suficient, (reg.) bugăt. (Provizii ~.) 2. mulțumitor, satisfăcător, suficient. (O cantitate ~.)

Intrare: îndestulător
îndestulător adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • îndestulător
  • ‑ndestulător
  • îndestulătorul
  • îndestulătoru‑
  • ‑ndestulătorul
  • ‑ndestulătoru‑
  • îndestulătoare
  • ‑ndestulătoare
  • îndestulătoarea
  • ‑ndestulătoarea
plural
  • îndestulători
  • ‑ndestulători
  • îndestulătorii
  • ‑ndestulătorii
  • îndestulătoare
  • ‑ndestulătoare
  • îndestulătoarele
  • ‑ndestulătoarele
genitiv-dativ singular
  • îndestulător
  • ‑ndestulător
  • îndestulătorului
  • ‑ndestulătorului
  • îndestulătoare
  • ‑ndestulătoare
  • îndestulătoarei
  • ‑ndestulătoarei
plural
  • îndestulători
  • ‑ndestulători
  • îndestulătorilor
  • ‑ndestulătorilor
  • îndestulătoare
  • ‑ndestulătoare
  • îndestulătoarelor
  • ‑ndestulătoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

îndestulător

  • 1. Care este în cantitate suficientă; care îndestulează, satisface.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: mulțumitor satisfăcător suficient 2 exemple
    exemple
    • Pe unde le ducea el, pășunea era mai cu gust și mai îndestulătoare. ISPIRESCU, L. 230.
      surse: DLRLC
    • Ieși deodată din pămînt o masă încărcată cu fel de fel de bucate îndestulătoare. POPESCU, B. II 94.
      surse: DLRLC
    • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
      exemple
      • Cînd țăranul adoptă pe «onoare», are intuiția că «cinste» nu lămurește îndestulător ce vrea el să spuie. SADOVEANU, E. 34.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • Îndestula + sufix -ător.
    surse: DEX '98 DEX '09