7 definiții pentru îndatorință


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNDATORÍNȚĂ, îndatorințe, s. f. (Rar) Îndatorire. – Îndatori + suf. -ință.

ÎNDATORÍNȚĂ, îndatorințe, s. f. (Rar) Îndatorire. – Îndatori + suf. -ință.

îndatorință sf [At: DEX / Pl: ~țe / E: îndatori + -ință] (Îvr) 1-4 Îndatorare (1-4).

ÎNDATORÍNȚĂ, îndatorințe, s. f. Îndatorire. Tocmai aceste... îndatorințe îl zoreau acum. C. PETRESCU, A. R. 6.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

îndatorínță (rar) s. f., g.-d. art. îndatorínței; pl. îndatorínțe

îndatorínță s. f., g.-d. art. îndatorínței; pl. îndatorínțe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNDATORÍNȚĂ s. v. datorie, îndatorire, însărcinare, obligație, sarcină.

îndatorință s. v. DATORIE. ÎNDATORIRE. ÎNSĂRCINARE. OBLIGAȚIE. SARCINĂ.

Intrare: îndatorință
îndatorință substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • îndatorință
  • ‑ndatorință
  • îndatorința
  • ‑ndatorința
plural
  • îndatorințe
  • ‑ndatorințe
  • îndatorințele
  • ‑ndatorințele
genitiv-dativ singular
  • îndatorințe
  • ‑ndatorințe
  • îndatorinței
  • ‑ndatorinței
plural
  • îndatorințe
  • ‑ndatorințe
  • îndatorințelor
  • ‑ndatorințelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

îndatorință

etimologie:

  • Îndatori + sufix -ință.
    surse: DEX '98 DEX '09