2 intrări

12 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

încurat1 sn [At: I. GOLESCU, C.I 156 / Pl: ~uri / E: încura] (Îrg) 1 Încurare (1). 2 Alergare. 3-10 Încurare (3-10).

încurat3, ~ă a [At: DA ms / Pl: ~ați, ~e / E: în- + curat] (Înv) Curat.

încurat2, ~ă a [At: DA ms / Pl: ~ați, ~e / E: încura] (Îrg; d. cai) 1-2 Mânat cu repeziciune (în cadrul unei întreceri) Si: gonit, alergat.

ÎNCURÁ, încúr, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A mâna caii repede; a goni. ♦ Refl. (Despre cai) A porni la fugă, a se întrece alergând; a alerga în voie. – Lat. *incurrare (= currere).

ÎNCURÁ, încúr, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A mâna caii repede; a goni. ♦ Refl. (Despre cai) A porni la fugă, a se întrece alergând; a alerga în voie. – Lat. *incurrare (= currere).

încura [At: I. VĂCĂRESCU, P. 336/17 / V: (înv) ~ră, ~re / Pzi: încur (rar) ~ez / E: ml *incurrare] (Îvr) 1 vt A mâna caii repede Si: a goni, (pop) a încinge (1). 2 vt (Îe) A-și ~ caii A alerga. 3 vt (Fig; îae) A-și face mendrele. 4 vt A parcurge o distanță în fuga cailor Si: (pop) a încinge (2). 5 vr (D. cai; mai rar, d. alte animale) A porni la fugă Si: (pop) a încurge (3). 6 vr (D. cai) A se întrece alergând Si: (pop) a încurge (4). 7 vr (D. cai) A alerga în voie Si: (pop) a încurge (5). 8 vr (D. adulți; îe) A se ~ măgarii A se juca asemenea unor copii. 9 vr (D călăreți, pex d. copii) A se lua la întrecere. 10 vr (Fig; d. persoane) A zburda. 11 vi (Fig: d. oameni) A o rupe la fugă. 12 vt (Înv; d. persoane; îf încure) A alunga.

ÎNCURÁ, încúr, vb. I. Tranz. (Învechit și popular, cu privire la cai) A face să alerge, a mîna repede, a goni. Nuntașii, cu Voinea în frunte, au început să încure... caii nerăbdători. GALACTION, O. I 73. Încălecă calul și-l încură prin grădină. ISPIRESCU, L. 152. Voinicul... încura armasarul înaintea bătăliei. RUSSO, O. 35. ♦ Refl. (Despre cai, mai rar despre alte animale) A porni la fugă (alergînd unul după altul), a se întrece alergînd; a alerga în voie, a zburda.

încurà v. 1. a pune s’alerge: prinse a-și încura caii; 2. a alerga pe întrecute. [Lat INCURRERE].

încúr, a v. tr. (d. cur, curs, a cúre și infl. de cur, a curá). Munt. Olt. Pun să alerge, să se întreacă alergînd: îșĭ încuraŭ caiĭ pe cîmp. (Amintirile Col. Solomon, Vălenĭ, 1910, 44). V. refl. Mă ĭaŭ la întrecere fugind. – Vechĭ a încúre (scris încurărea = alergarea), part. (de sigur) încurs.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

încurá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 încúră

încurá vb., ind. prez. 3 sg. și pl. încúră


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNCURÁ vb. v. alerga, fugi, goni.

Intrare: încurat
încurat participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • încurat
  • ‑ncurat
  • încuratul
  • încuratu‑
  • ‑ncuratul
  • ‑ncuratu‑
  • încura
  • ‑ncura
  • încurata
  • ‑ncurata
plural
  • încurați
  • ‑ncurați
  • încurații
  • ‑ncurații
  • încurate
  • ‑ncurate
  • încuratele
  • ‑ncuratele
genitiv-dativ singular
  • încurat
  • ‑ncurat
  • încuratului
  • ‑ncuratului
  • încurate
  • ‑ncurate
  • încuratei
  • ‑ncuratei
plural
  • încurați
  • ‑ncurați
  • încuraților
  • ‑ncuraților
  • încurate
  • ‑ncurate
  • încuratelor
  • ‑ncuratelor
vocativ singular
plural
Intrare: încura
verb (VT1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • încura
  • ‑ncura
  • încurare
  • ‑ncurare
  • încurat
  • ‑ncurat
  • încuratu‑
  • ‑ncuratu‑
  • încurând
  • ‑ncurând
  • încurându‑
  • ‑ncurându‑
singular plural
  • încu
  • ‑ncu
  • încurați
  • ‑ncurați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • încur
  • ‑ncur
(să)
  • încur
  • ‑ncur
  • încuram
  • ‑ncuram
  • încurai
  • ‑ncurai
  • încurasem
  • ‑ncurasem
a II-a (tu)
  • încuri
  • ‑ncuri
(să)
  • încuri
  • ‑ncuri
  • încurai
  • ‑ncurai
  • încurași
  • ‑ncurași
  • încuraseși
  • ‑ncuraseși
a III-a (el, ea)
  • încu
  • ‑ncu
(să)
  • încure
  • ‑ncure
  • încura
  • ‑ncura
  • încură
  • ‑ncură
  • încurase
  • ‑ncurase
plural I (noi)
  • încurăm
  • ‑ncurăm
(să)
  • încurăm
  • ‑ncurăm
  • încuram
  • ‑ncuram
  • încurarăm
  • ‑ncurarăm
  • încuraserăm
  • ‑ncuraserăm
  • încurasem
  • ‑ncurasem
a II-a (voi)
  • încurați
  • ‑ncurați
(să)
  • încurați
  • ‑ncurați
  • încurați
  • ‑ncurați
  • încurarăți
  • ‑ncurarăți
  • încuraserăți
  • ‑ncuraserăți
  • încuraseți
  • ‑ncuraseți
a III-a (ei, ele)
  • încu
  • ‑ncu
(să)
  • încure
  • ‑ncure
  • încurau
  • ‑ncurau
  • încura
  • ‑ncura
  • încuraseră
  • ‑ncuraseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

încura încurare

  • 1. învechit regional A mâna caii repede.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: goni mâna attach_file 3 exemple
    exemple
    • Nuntașii, cu Voinea în frunte, au început să încure... caii nerăbdători. GALACTION, O. I 73.
      surse: DLRLC
    • Încălecă calul și-l încură prin grădină. ISPIRESCU, L. 152.
      surse: DLRLC
    • Voinicul... încura armasarul înaintea bătăliei. RUSSO, O. 35.
      surse: DLRLC

etimologie: