11 definiții pentru încordătură


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNCORDĂTÚRĂ, încordături, s. f. (Înv.) Încordare. – Încorda + suf. -ătură.

ÎNCORDĂTÚRĂ, încordături, s. f. (Înv.) Încordare. – Încorda + suf. -ătură.

încordătu sf [At: LM / Pl: ~ri / E: încorda + -(ă)tură] 1-9 (Înv) Încordare (1- 9). 10 (Reg) Cotitură.

ÎNCORDĂTÚRĂ, încordături, s. f. (Învechit) Încordare, întindere. Vînătoarea, lupta cu fiarele, alergările cu caii și încordătura arcului erau visele de aur eu rare se desfătau ei. ODOBESCU, S. III 108.

încordătură f. contracțiune, spasm: încordături dureroase OP.

încordătúră f. Rezultatu încordăriĭ. Contracțiune, spazm.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

încordătúră (înv.) s. f., g.-d. art. încordătúrii; pl. încordătúri

încordătúră s. f., g.-d. art. încordătúrii; pl. încordătúri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNCORDĂTÚRĂ s. v. încordare, înstrunare, întindere, strunire.

încordătu s. v. ÎNCORDARE. ÎNSTRUNARE. ÎNTINDERE. STRUNIRE.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

încordătúră, încordături, s.f. – (reg.; înv.) Cotitură, șerpuire de drum: „Cucule cu pene suri, / Nu cânta la-ncordături” (Papahagi, 1925: 192; Săcel). – Din încorda (< în + coardă) + suf. -ătură (DEX, MDA).

încordătúră, -i, s.f. – Cotitură, șerpuire de drum. – În- + coardă „fir elastic; funie; strună; arc” (< lat. chorda) + -tură.

Intrare: încordătură
încordătură substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • încordătu
  • ‑ncordătu
  • încordătura
  • ‑ncordătura
plural
  • încordături
  • ‑ncordături
  • încordăturile
  • ‑ncordăturile
genitiv-dativ singular
  • încordături
  • ‑ncordături
  • încordăturii
  • ‑ncordăturii
plural
  • încordături
  • ‑ncordături
  • încordăturilor
  • ‑ncordăturilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

încordătură

etimologie:

  • Încorda + sufix -ătură.
    surse: DEX '98 DEX '09