10 definiții pentru înconjurător


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

înconjurător, ~oare [At: NEGRUZZI, S. I, 99 / V: (reg) ~cun~ / Pl: ~i, ~oare / E: înconjura + -(ă)tor] 1 a Care se află de jur-împrejur. 2 a (Îrg) Care ocolește. 3 a (Îrg) Care împrejmuiește. 4 smf (Îrg) Persoană care se află în apropierea cuiva. 5 sm (Înv) Dușman care asediază o cetate.

ÎNCONJURĂTÓR, -OÁRE, înconjurători, -oare, adj. Care se află de jur-împrejur, care înconjoară. – Înconjura + suf. -ător.

ÎNCONJURĂTÓR, -OÁRE, înconjurători, -oare, adj. Care se află de jur împrejur, care înconjură. – Înconjura + suf. -ător.

ÎNCONJURĂTÓR, -OÁRE, înconjurători, -oare, adj. Care se află de jur împrejur, care înconjoară. Mediu înconjurător.

ÎNCONJURĂTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) Care înconjoară; dispus de jur împrejur; împrejmuitor. /a înconjura + suf. ~ător


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

înconjurătór adj. m., pl. înconjurătóri; f. sg. și pl. înconjurătoáre

înconjurătór adj. m., pl. înconjurătóri; f. sg. și pl. înconjurătoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNCONJURĂTÓR adj. 1. v. ocolit. 2. v. împrejmuitor. 3. v. ambiant.

ÎNCONJURĂTOR adj. 1. ocolit, ocolitor. (Un drum ~.) 2. împrejmuitor, (rar) țărmuitor. (Un gard ~.) 3. ambiant. (Mediul ~.)


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

OCROTIREA NATURII ȘI A MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR, revistă științifică editată de Academia Română începând cu 1955 (până în 1974 cu titlul „Ocrotirea naturii”). Are un rol important în impulsionarea activității protecționiste din România și în promovarea conceptelor și normelor organismelor internaționale implicate în ocrotirea naturii și a mediului.

Intrare: înconjurător
înconjurător adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înconjurător
  • ‑nconjurător
  • înconjurătorul
  • înconjurătoru‑
  • ‑nconjurătorul
  • ‑nconjurătoru‑
  • înconjurătoare
  • ‑nconjurătoare
  • înconjurătoarea
  • ‑nconjurătoarea
plural
  • înconjurători
  • ‑nconjurători
  • înconjurătorii
  • ‑nconjurătorii
  • înconjurătoare
  • ‑nconjurătoare
  • înconjurătoarele
  • ‑nconjurătoarele
genitiv-dativ singular
  • înconjurător
  • ‑nconjurător
  • înconjurătorului
  • ‑nconjurătorului
  • înconjurătoare
  • ‑nconjurătoare
  • înconjurătoarei
  • ‑nconjurătoarei
plural
  • înconjurători
  • ‑nconjurători
  • înconjurătorilor
  • ‑nconjurătorilor
  • înconjurătoare
  • ‑nconjurătoare
  • înconjurătoarelor
  • ‑nconjurătoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

înconjurător

  • 1. Care se află de jur-împrejur, care înconjoară.
    surse: DEX '09 DLRLC sinonime: împrejmuitor un exemplu
    exemple
    • Mediu înconjurător
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Înconjura + sufix -ător.
    surse: DEX '98 DEX '09