11 definiții pentru înciuda


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNCIUDÁ, înciudez, vb. I. Refl. și (rar) tranz. A fi sau a face să fie cuprins de ciudă; a ciudi. – În + ciudă.

ÎNCIUDÁ, înciudez, vb. I. Refl. și (rar) tranz. A fi sau a face să fie cuprins de ciudă; a ciudi. – În + ciudă.

înciuda vtr [At: NEGRUZZI, II, 182 / V: (cscj) ~di / Pzi: ~dez / E: în- + ciudă] 1-2 (A fi sau) a face să fie cuprins de ciudă.

ÎNCIUDÁ, înciudez, vb. I. Refl. A fi plin de ciudă; a se supăra, a se necăji. V. mînia, înfuria. Unul rămîne stingher, se înciudează, zvîrle pe altul de la locul lui, se așază el. SADOVEANU, O. VI 194. Boierul se-nciudează că nu-i în slujbă pus. NEGRUZZI, S. II 182. ◊ Tranz. Oftau amîndoi după întîmplarea prin care trecuseși, însă mîhnirea lor te înciuda. PAS, Z. I 277.

A SE ÎNCIUDÁ mă ~éz intranz. A fi cuprins de ciudă. /în + ciudă

A ÎNCIUDÁ ~éz tranz. rar A face să se înciudeze. /în + ciudă

înciudà v. a se supăra, a se necăji: boierul înciudat CR. [V. ciudă].

încĭudéz v. tr. Mold. Umplu de cĭudă, supăr, necăjesc, înfuriĭ. V. refl. Mă umplu de cĭudă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

înciudá (a ~) vb., ind. prez. 3 înciudeáză

înciudá vb., ind. prez. 1 sg. înciudéz, 3 sg. și pl. înciudeáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNCIUDÁ vb. a (se) necăji, a (se) supăra, (pop.) a (se) ciudi.

ÎNCIUDA vb. a (se) necăji, a (se) supăra, (pop.) a (se) ciudi.

Intrare: înciuda
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înciuda
  • ‑nciuda
  • înciudare
  • ‑nciudare
  • înciudat
  • ‑nciudat
  • înciudatu‑
  • ‑nciudatu‑
  • înciudând
  • ‑nciudând
  • înciudându‑
  • ‑nciudându‑
singular plural
  • înciudea
  • ‑nciudea
  • înciudați
  • ‑nciudați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înciudez
  • ‑nciudez
(să)
  • înciudez
  • ‑nciudez
  • înciudam
  • ‑nciudam
  • înciudai
  • ‑nciudai
  • înciudasem
  • ‑nciudasem
a II-a (tu)
  • înciudezi
  • ‑nciudezi
(să)
  • înciudezi
  • ‑nciudezi
  • înciudai
  • ‑nciudai
  • înciudași
  • ‑nciudași
  • înciudaseși
  • ‑nciudaseși
a III-a (el, ea)
  • înciudea
  • ‑nciudea
(să)
  • înciudeze
  • ‑nciudeze
  • înciuda
  • ‑nciuda
  • înciudă
  • ‑nciudă
  • înciudase
  • ‑nciudase
plural I (noi)
  • înciudăm
  • ‑nciudăm
(să)
  • înciudăm
  • ‑nciudăm
  • înciudam
  • ‑nciudam
  • înciudarăm
  • ‑nciudarăm
  • înciudaserăm
  • ‑nciudaserăm
  • înciudasem
  • ‑nciudasem
a II-a (voi)
  • înciudați
  • ‑nciudați
(să)
  • înciudați
  • ‑nciudați
  • înciudați
  • ‑nciudați
  • înciudarăți
  • ‑nciudarăți
  • înciudaserăți
  • ‑nciudaserăți
  • înciudaseți
  • ‑nciudaseți
a III-a (ei, ele)
  • înciudea
  • ‑nciudea
(să)
  • înciudeze
  • ‑nciudeze
  • înciudau
  • ‑nciudau
  • înciuda
  • ‑nciuda
  • înciudaseră
  • ‑nciudaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

înciuda înciudare înciudat

  • 1. și (rar) tranzitiv A fi sau a face să fie cuprins de ciudă.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: ciudi necăji supăra 3 exemple
    exemple
    • Unul rămîne stingher, se înciudează, zvîrle pe altul de la locul lui, se așază el. SADOVEANU, O. VI 194.
      surse: DLRLC
    • Boierul se-nciudează că nu-i în slujbă pus. NEGRUZZI, S. II 182.
      surse: DLRLC
    • Oftau amîndoi după întîmplarea prin care trecuseși, însă mîhnirea lor te înciuda. PAS, Z. I 277.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • În + ciudă
    surse: DEX '98 DEX '09