11 definiții pentru închinăciune


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNCHINĂCIÚNE, închinăciuni, s. f. 1. Faptul de a se închina în fața divinității; (concr.) rugăciune. 2. Aplecare în fața cuiva; plecăciune; salut. – Lat. inclinatio, -onis.

închinăciune sf [At: DOSOFTEI, V. S. 11/2 / Pl: ~ni / E: închina + -ăciune] (Înv) 1-2 Închinare (2-3). 3 Rugare. 4 (Ccr) Rugăciune. 5 Adorare. 6 Devotament. 7 Consacrare. 8-11 Închinare (11-14). 12 (Ccr) Supunere. 13 Capitulare. 14 Subjugare. 15-22 Închinare (18-19, 23-26, 33, 39). 23 (Înv; îlav) Cu ~ Cu respect. 24 Ofrandă. 25 Toast.

ÎNCHINĂCIÚNE, închinăciuni, s. f. (Înv.) 1. Faptul de a se închina în fața divinității; (concr.) rugăciune. 2. Aplecare în fața cuiva; plecăciune; salut. – Lat. inclinatio, -onis.

ÎNCHINĂCIÚNE, închinăciuni, s. f. (Învechit și arhaizant) 1. Aplecare (în fața cuiva), plecăciune; salut. Sărutare, umbră veche! primește-nchinăciune De la fii ai Romîniei, care tu o ai cinstit. ALEXANDRESCU, M. 15. Cînd să întîlnesc cu altul, sau de treaptă mare, sau deopotrivă, numaidecît îi dau închinăciune cu pălăriile în mînă. GOLESCU, Î. 145. 2. Faptul de a se închina în fața divinității; (concretizat) rugăciune. Adesea ea privise din cartea de închinăciune la fața adîncită și palidă a călugărului. EMINESCU, N. 59. Niciodată lipsea de a-și aduce aminte întru închinăciunea ce făcea și de părinții săi. DRĂGHICI, R. 89.

ÎNCHINĂCIÚNE ~i f. 1) v. A ÎNCHINA și A SE ÎNCHINA. 2) Aplecare a capului sau a corpului în fața cuiva în semn de adânc respect; plecăciune. 3) rel. Adresare a credincioșilor către o divinitate cu un text canonic; rugăciune. /<lat. inclinatio, ~onis

închinăciune f. 1. plecăciune din respect și iubire; 2. adorațiune, rugăciune. [Lat. INCLINATIONEM].

închinăcĭúne f. (lat. in-clinátio, -ónis, inclinațiune). Salutare cu plecăcĭune. Rugăcĭune către Dumnezeŭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

închinăciúne s. f., g.-d. art. închinăciúnii; pl. închinăciúni

închinăciúne s. f., g.-d. art. închinăciúnii; pl. închinăciúni


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNCHINĂCIÚNE s. 1. v. rugăciune. 2. v. reverență.

ÎNCHINĂCIUNE s. 1. (BIS.) închinare, rugă, rugăciune, (înv. și reg.) ocinaș, (înv.) molitvă, rugare, rugăminte. (Mergea la ~.) 2. compliment, mătanie, plecăciune, ploconeală, reverență, temenea, (reg.) plocon, (înv.) plecare, (turcism înv.) talîm, (fam. rar) selamlîc. (I-a făcut o ~ adîncă.)

Intrare: închinăciune
închinăciune substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • închinăciune
  • ‑nchinăciune
  • închinăciunea
  • ‑nchinăciunea
plural
  • închinăciuni
  • ‑nchinăciuni
  • închinăciunile
  • ‑nchinăciunile
genitiv-dativ singular
  • închinăciuni
  • ‑nchinăciuni
  • închinăciunii
  • ‑nchinăciunii
plural
  • închinăciuni
  • ‑nchinăciuni
  • închinăciunilor
  • ‑nchinăciunilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

închinăciune

  • 1. Faptul de a se închina în fața divinității.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • exemple
      • Adesea ea privise din cartea de închinăciune la fața adîncită și palidă a călugărului. EMINESCU, N. 59.
        surse: DLRLC
      • Niciodată lipsea de a-și aduce aminte întru închinăciunea ce făcea și de părinții săi. DRĂGHICI, R. 89.
        surse: DLRLC
  • 2. Aplecare în fața cuiva.
    exemple
    • Sărutare, umbră veche! primește-nchinăciune De la fii ai Romîniei, care tu o ai cinstit. ALEXANDRESCU, M. 15.
      surse: DLRLC
    • Cînd să întîlnesc cu altul, sau de treaptă mare, sau deopotrivă, numaidecît îi dau închinăciune cu pălăriile în mînă. GOLESCU, Î. 145.
      surse: DLRLC

etimologie: