opțiuni
  • info

18 definiții pentru încartirui

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNCARTIRUÍ, încartiruiesc, vb. IV. Tranz. A stabili locuințele trupei și ofițerilor dintr-o unitate militară într-o localitate; a cartirui. – În + cartirui.

ÎNCARTIRUÍ, încartiruiesc, vb. IV. Tranz. A stabili locuințele trupei și ofițerilor dintr-o unitate militară într-o localitate; a cartirui. – În + cartirui.

încartirui vt [At: DA ms / V: (cscj) ~cartiera, ~cvartira / Pzi: ~esc / E: în + cartirui] A stabili locuințele trupelor și ofițerilor dintr-o unitate militară într-o localitate.

ÎNCARTIRUÍ, încartiruiesc, vb. IV. Tranz. A cartirui.

ÎNCARTIRUÍ vb. IV. tr. A pregăti instalarea și a instala o unitate militară într-o localitate; a cartirui. [Pron. -ru-i., p. i. -iesc. / < în- + cartirui, cf. rus. kvartirovati].

ÎNCARTIRUÍ vb. tr. a pregăti instalarea unei unități militare într-un cantonament; a cartirui. (< în- + cartirui)

A ÎNCARTIRUÍ ~iésc tranz. (unități militare sau militari) A instala temporar într-un cantonament; a caza; a cantona. /în + rar a cartirui

încartiera v vz încartirui

încvartira v vz încartirui

CARTIRUÍ vb. IV. v. încartirui.

*în- și incartieréz și *cartieréz v. tr. (d. cartier). Pun la cartier, daŭ la cartier: cînd o trupă n’are unde dormi, poliția o încartierează pin casele particularilor. – Forme maĭ vechĭ: încvartirez, încartiruĭesc, încvartiruĭesc, cvartiruĭesc.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

încartirui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încartiruiesc, 3 sg. încartiruiește, imperf. 1 încartiruiam; conj. prez. 1 sg. să încartiruiesc, 3 să încartiruiască

încartirui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încartiruiesc, imperf. 3 sg. încartiruia; conj. prez. 3 să încartiruiască

încartiruí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încartiruiésc, imperf. 3 sg. încartiruiá; conj. prez. 3 sg. și pl. încartiruiáscă

încartirui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încartiruiesc, conj. încartiruiască)

încartiruesc, -uiască 3 conj.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ÎNCARTIRUÍ vb. (MIL.) a cartirui. (A ~ trupele.)

ÎNCARTIRUI vb. (MIL.) a cartirui. (A ~ trupele.)

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

încartierá, încartieréz, vb. I (înv.) a da o locuință militarilor prin rechiziție; a încartirui.

Intrare: încartirui
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • încartirui
  • ‑ncartirui
  • încartiruire
  • ‑ncartiruire
  • încartiruit
  • ‑ncartiruit
  • încartiruitu‑
  • ‑ncartiruitu‑
  • încartiruind
  • ‑ncartiruind
  • încartiruindu‑
  • ‑ncartiruindu‑
 singular plural
  • încartiruiește
  • ‑ncartiruiește
  • încartiruiți
  • ‑ncartiruiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • încartiruiesc
  • ‑ncartiruiesc
 (să)
  • încartiruiesc
  • ‑ncartiruiesc
  • încartiruiam
  • ‑ncartiruiam
  • încartiruii
  • ‑ncartiruii
  • încartiruisem
  • ‑ncartiruisem
a II-a (tu)
  • încartiruiești
  • ‑ncartiruiești
 (să)
  • încartiruiești
  • ‑ncartiruiești
  • încartiruiai
  • ‑ncartiruiai
  • încartiruiși
  • ‑ncartiruiși
  • încartiruiseși
  • ‑ncartiruiseși
a III-a (el, ea)
  • încartiruiește
  • ‑ncartiruiește
 (să)
  • încartiruiască
  • ‑ncartiruiască
  • încartiruia
  • ‑ncartiruia
  • încartirui
  • ‑ncartirui
  • încartiruise
  • ‑ncartiruise
plural I (noi)
  • încartiruim
  • ‑ncartiruim
 (să)
  • încartiruim
  • ‑ncartiruim
  • încartiruiam
  • ‑ncartiruiam
  • încartiruirăm
  • ‑ncartiruirăm
  • încartiruiserăm
  • ‑ncartiruiserăm
  • încartiruisem
  • ‑ncartiruisem
a II-a (voi)
  • încartiruiți
  • ‑ncartiruiți
 (să)
  • încartiruiți
  • ‑ncartiruiți
  • încartiruiați
  • ‑ncartiruiați
  • încartiruirăți
  • ‑ncartiruirăți
  • încartiruiserăți
  • ‑ncartiruiserăți
  • încartiruiseți
  • ‑ncartiruiseți
a III-a (ei, ele)
  • încartiruiesc
  • ‑ncartiruiesc
 (să)
  • încartiruiască
  • ‑ncartiruiască
  • încartiruiau
  • ‑ncartiruiau
  • încartiruiră
  • ‑ncartiruiră
  • încartiruiseră
  • ‑ncartiruiseră
verb (VT408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • cartirui
  • cartiruire
  • cartiruit
  • cartiruitu‑
  • cartiruind
  • cartiruindu‑
 singular plural
  • cartiruiește
  • cartiruiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • cartiruiesc
 (să)
  • cartiruiesc
  • cartiruiam
  • cartiruii
  • cartiruisem
a II-a (tu)
  • cartiruiești
 (să)
  • cartiruiești
  • cartiruiai
  • cartiruiși
  • cartiruiseși
a III-a (el, ea)
  • cartiruiește
 (să)
  • cartiruiască
  • cartiruia
  • cartirui
  • cartiruise
plural I (noi)
  • cartiruim
 (să)
  • cartiruim
  • cartiruiam
  • cartiruirăm
  • cartiruiserăm
  • cartiruisem
a II-a (voi)
  • cartiruiți
 (să)
  • cartiruiți
  • cartiruiați
  • cartiruirăți
  • cartiruiserăți
  • cartiruiseți
a III-a (ei, ele)
  • cartiruiesc
 (să)
  • cartiruiască
  • cartiruiau
  • cartiruiră
  • cartiruiseră
încartiera
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

încartirui, încartiruiescverb

  • 1. A stabili locuințele trupei și ofițerilor dintr-o unitate militară într-o localitate. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    sinonime: cantona cartirui caza
etimologie:
  • În + cartirui DEX '09 DEX '98 DN

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.