încălare sf [At: DA ms / Pl: ~lări / E: încăla] Îngrășare.

încala v vz încăla

încăla vr [At: I. IONESCU, C. 93 / V: ~cala / Pzi: ~lez / E: ns cf lat incallare] A se îngrășa.

îngăla² v vz încăla

ÎNCĂLA, încălez, vb. I. Refl. (Rar) A deveni gras, a se îngrășa, a se împlini la trup. Atîta de tare se încălase la trup și atîta carne spînzura pe dînsul, încît era mai gros decît toți mandarinii. SADOVEANU, D. P. 72.

ÎNCĂLA, încălez, vb. I. Refl. (Reg.) A se împlini la trup, a se îngrășa. – Lat. *incallare (<callum „umflătură”).

A SE ÎNCĂLA mă ~ez intranz. pop. (persoane) A deveni gras; a se îngrășa; a se rotunji; a se împlini. /<lat. incallare

încál (mă) și (maĭ des) încăléz, a -ălá v. refl. (d. cal, adică „zdravăn ca un cal”, cum se zice). Mă îngraș și prind putere, vorbind de vite și de copiĭ cînd s’aŭ făcut maĭ marĭ și încep a se forma.

încăléz (mă), V. încal.

încăla (-lez, -at), vb. – A se îngrășa, a face burtă. – Var. ingăla. Origine obscură. Pare să fie un der. de la lat. callēre „a face bătături, a se înăspri pielea”, dacă se admite trecerea semantică de la „a se îngroșa pielea” la „a se îngrășa” în general, cf. Tiktin; DAR; iar pentru părerea contrară, cf. Philippide, II, 718. Celelalte explicații sînt insuficiente: din alb. galë „gras”, ngal „a se îngrășa” (Cihac, II, 718); de la cal (Philippide, Principii, 148; Scriban); de la călău „om gras”, der. de la cal (Iordan, ZRPh., LVI, 230 și BL, IX, 67). Var. se datorează unei confuzii cu îngăla „a murdări”.

ÎNCĂLA vb. v. împlini, îngrășa, rotunji.

încăla vb. v. ÎMPLINI. ÎNGRĂȘA. ROTUNJI.

încălá, v.r. A se îngrășa. – Lat. incallare (DLRM, MDA).

încăla, vb. refl. – A se îngrășa. – Lat. incallare (< callum „umflătură”) (DLRM, MDA).