2 intrări

13 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

încăiera [At: PANN, P. V. 12/14 / Pzi: încaier / E: în- + caier] 1 vrr A se lua la bătaie. 2 vr A începe o luptă. 3 vt (Rar) A hărțui. 4 vt A face să se încaiere. 5 vt (Nob) A lua la bătaie. 6 vt A face caier din in sau din cânepă.

încăierat2, ~ă a [At: BELDIMAN, T. 423 / Pl: ~ați, ~e / E: încăiera] 1 Implicat într-o bătaie, într-o luptă. 2 Atacat. 3 Hărțuit.

încăierat1 sn [At: COȘBUC, F. 63 / Pl: ~uri / E: încăiera] (Reg) 1-3 Încăierare (1-3). 4 (Îlav) Pe ~e Gata să se încaiere.

ÎNCĂIERÁ, încáier, vb. I. Refl. recipr. A se lua la bătaie, a începe o luptă; a se încăibăra. ♦ Tranz. (Rar) A ataca, a hărțui. – În + caier.

ÎNCĂIERÁ, încáier, vb. I. Refl. recipr. A se lua la bătaie, a începe o luptă; a se încăibăra. ♦ Tranz. (Rar) A ataca, a hărțui. – În + caier.

ÎNCĂIERÁ, încáier, vb. I. 1. Refl. reciproc. A se lua la bătaie, a începe o luptă. M-am certat cu frate-meu și ne-am încăierat. STANCU, D. 259. S-au încăierat acolo sus, în vîrful catargului, deasupra abisului, în suflarea vîntului. BART, E. 273. ◊ (Urmat de determinări pleonastice) Era cît pe ce să se încaiere la bătaie. CREANGĂ, A. 107. Se-ncaieră la pumni Cu cine se-ntîlnește. NEGRUZZI, S. II 230. ◊ Fig. Dar culmile din dreapta și din stînga se-ncăierară deodată, schimbînd înfățișarea locului și frîngînd linia aproape dreaptă a drumului. GALACTION, O. I 37. 2. Tranz. (Rar) A ataca, a hărțui. Nenorocitul îndrăzneț, perpelindu-se ca un cîine încăierat de viespi... venea de-a rostogolul către iaz. GALACTION, O. I 44.

ÎNCĂIERÁT s. n. (Rar) Încăierare. ◊ Expr. Pe încăierate = gata să se încaiere, pornit pe ceartă. Cei mai mari acum din sfadă, Stau pe-ncăierate puși. COȘBUC, P. I 224. – Formă gramaticală: (în expr.) încăierate.

A ÎNCĂIERÁ încáier tranz. A ataca înconjurând din toate părțile. /în + caier

A SE ÎNCĂIERÁ mă încáier intranz. A se lua la bătaie (unul cu altul); a începe să se bată (unul cu altul). /în + caier

încăierà v. 1. a se lua la bătaie, apucându-se de păr: era cât pe ce să se încaiere la bătaie CR.; 2. a începe lupta: oștile se încăierară. [Lit. a pune în caier (și cu sensul de «smoc de păr»): metaforă luată din tehnica țesutului].


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

încăierá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încáier, 3 încáieră

încăierá vb., ind. prez. 1 sg. încáier, 3 sg. și pl. încáieră; conj. prez. 3 sg. și pl. încáiere


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNCĂIERÁ vb. 1. (pop.) a se încăibăra. (De ce v-ați ~?) 2. a se hărțui. (Se ~ în joacă.) 3. a se încleșta, (reg.) a se încocleți. (S-au ~ la luptă.) 4. a se înfrunta, (fig.) a se ciocni. (Două tabere care se ~.) 5. (înv.) a se sfădi. (Dulăii s-au ~.)

ÎNCĂIERA vb. 1. (pop.) a se încăibăra. (De ce v-ați ~?) 2. a se hărțui. (Se ~ în joacă.) 3. a se încleșta, (reg.) a se încocleți. (S-au ~ la luptă.) 4. a se înfrunta, (fig.) a se ciocni. (Două armate care se ~.) 5. (înv.) a se sfădi. (Dulăii s-au ~.)

Intrare: încăierate
încăierate
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: încăierat (adj.)
încăierat2 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • încăierat
  • ‑ncăierat
  • încăieratul
  • încăieratu‑
  • ‑ncăieratul
  • ‑ncăieratu‑
  • încăiera
  • ‑ncăiera
  • încăierata
  • ‑ncăierata
plural
  • încăierați
  • ‑ncăierați
  • încăierații
  • ‑ncăierații
  • încăierate
  • ‑ncăierate
  • încăieratele
  • ‑ncăieratele
genitiv-dativ singular
  • încăierat
  • ‑ncăierat
  • încăieratului
  • ‑ncăieratului
  • încăierate
  • ‑ncăierate
  • încăieratei
  • ‑ncăieratei
plural
  • încăierați
  • ‑ncăierați
  • încăieraților
  • ‑ncăieraților
  • încăierate
  • ‑ncăierate
  • încăieratelor
  • ‑ncăieratelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)