13 definiții pentru încâlci


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNCÂLCÍ, încâlcesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) încurca fire de ață, de păr etc. 2. Refl. Fig. (Despre gânduri, idei, acțiuni) A deveni neclar, confuz. – În + câlți.

ÎNCÂLCÍ, încâlcesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) încurca fire de ață, de păr etc. 2. Refl. Fig. (Despre gânduri, idei, acțiuni) A deveni neclar, confuz. – În + câlți.

încâlci [At: PSALT. (1651) ap. JAHRESBER. III, 175 / V: (rar) ~căl~, (nob) ~călăci / Pzi: ~lcesc / E: în- + călți] 1-2 vtr A (se) încurca (fire de ață, de păr etc.). 3 vr (Fig; d. gânduri, idei, acțiuni) A deveni neclar, confuz. 4 vt (Îe) A ~ ițele cuiva A dejuca planurile cuiva.

A ÎNCÂLCÍ ~ésc tranz. 1) A face să se încâlcească. 2) (urme, drumuri etc.) A amesteca astfel, încât să nu poată fi găsit; a încurca. 3) (persoane) A împiedica sustrăgând atenția; a încurca. /în + câlți

A SE ÎNCÂLCÍ mă ~ésc intranz. 1) (despre fire, ațe, păr etc.) A se amesteca astfel, încât să nu se poată desface ușor; a se încurca. 2) (despre persoane) A pierde firul gândurilor; a se încurca. /în + câlți

încâlcì v. 1. a se încurca (vorbind de firele de cânepă sau de păr): 2. fig. a (se) încurca în genere. [Derivat din câlți: metaforă luată din tehnica torsului și analogă cu a încurca ițele].

ÎNCÎLCÍ, încîlcesc, vb. IV. Tranz. (Cu privire la fire, păr etc.) A încurca. Și-atîta tort mi-am încîlcit Și-n graba mare-am spart un geam. COȘBUC, P. I 93. Și cînepa cea de vară O încîlcesc cînii p-afară. BIBICESCU, P. P. 186. ◊ (Cu inversarea construcției) Pare că-și încîlcea degetele în barba lor albă și asculta la graiul lor înțălept. EMINESCU, N. 47. ◊ Refl. Mătușa nu știu cum se încîlcește prin cînepă, ori se împiedică de ceva și cade jos. CREANGĂ, O. A. 57. ◊ Fig. (Despre probleme, idei, vorbe, afaceri etc.) Problemele se îngrămădeau, se încîlceau. PAS, Z. IV 182. Lumea se face mai sumeață și trebile se încîlcesc mai urît. ALECSANDRI, T. 1088.

încîlcésc v. tr. (vsl. *klŭčiti, ca’n sŭklŭčiti, a încreți, d. klŭkŭ, urzeală; rus. klok, kločók, cĭuf, moț, kločitĭ, a încîlci. V. cîlțĭ. Cp. cu colcovan). Încurc, amestec (ițele, firele, sfoara, păru). Fig. A încîlci lucrurile, afacerile.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

încâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încâlcésc, imperf. 3 sg. încâlceá; conj. prez. 3 încâlceáscă

încâlcí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încâlcésc, imperf. 3 sg. încâlceá; conj. prez. 3 sg. și pl. încâlceáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNCÂLCÍ vb. 1. v. încurca. 2. v. complica.

ÎNCÂLCI vb. 1. a (se) amesteca, a (se) încurca, (reg.) a (se) bălmăji, (înv.) a (se) zăminti. (Ițele s-au ~.) 2. a (se) complica, a (se) încurca. (Lucrurile s-au ~.)

A încâlci ≠ a descâlci, a limpezi

Intrare: încâlci
verb (VT406)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • încâlci
  • ‑ncâlci
  • încâlcire
  • ‑ncâlcire
  • încâlcit
  • ‑ncâlcit
  • încâlcitu‑
  • ‑ncâlcitu‑
  • încâlcind
  • ‑ncâlcind
  • încâlcindu‑
  • ‑ncâlcindu‑
singular plural
  • încâlcește
  • ‑ncâlcește
  • încâlciți
  • ‑ncâlciți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • încâlcesc
  • ‑ncâlcesc
(să)
  • încâlcesc
  • ‑ncâlcesc
  • încâlceam
  • ‑ncâlceam
  • încâlcii
  • ‑ncâlcii
  • încâlcisem
  • ‑ncâlcisem
a II-a (tu)
  • încâlcești
  • ‑ncâlcești
(să)
  • încâlcești
  • ‑ncâlcești
  • încâlceai
  • ‑ncâlceai
  • încâlciși
  • ‑ncâlciși
  • încâlciseși
  • ‑ncâlciseși
a III-a (el, ea)
  • încâlcește
  • ‑ncâlcește
(să)
  • încâlcească
  • ‑ncâlcească
  • încâlcea
  • ‑ncâlcea
  • încâlci
  • ‑ncâlci
  • încâlcise
  • ‑ncâlcise
plural I (noi)
  • încâlcim
  • ‑ncâlcim
(să)
  • încâlcim
  • ‑ncâlcim
  • încâlceam
  • ‑ncâlceam
  • încâlcirăm
  • ‑ncâlcirăm
  • încâlciserăm
  • ‑ncâlciserăm
  • încâlcisem
  • ‑ncâlcisem
a II-a (voi)
  • încâlciți
  • ‑ncâlciți
(să)
  • încâlciți
  • ‑ncâlciți
  • încâlceați
  • ‑ncâlceați
  • încâlcirăți
  • ‑ncâlcirăți
  • încâlciserăți
  • ‑ncâlciserăți
  • încâlciseți
  • ‑ncâlciseți
a III-a (ei, ele)
  • încâlcesc
  • ‑ncâlcesc
(să)
  • încâlcească
  • ‑ncâlcească
  • încâlceau
  • ‑ncâlceau
  • încâlci
  • ‑ncâlci
  • încâlciseră
  • ‑ncâlciseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

încâlci încâlcire încâlcit

  • 1. tranzitiv reflexiv A (se) încurca fire de ață, de păr etc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: încurca antonime: descâlci attach_file 4 exemple
    exemple
    • Și-atîta tort mi-am încîlcit Și-n graba mare-am spart un geam. COȘBUC, P. I 93.
      surse: DLRLC
    • Și cînepa cea de vară O încîlcesc cînii p-afară. BIBICESCU, P. P. 186.
      surse: DLRLC
    • Pare că-și încîlcea degetele în barba lor albă și asculta la graiul lor înțălept. EMINESCU, N. 47.
      surse: DLRLC
    • Mătușa nu știu cum se încîlcește prin cînepă, ori se împiedică de ceva și cade jos. CREANGĂ, O. A. 57.
      surse: DLRLC
  • 2. reflexiv figurat (Despre gânduri, idei, acțiuni) A deveni neclar, confuz.
    surse: DEX '09 DEX '98 sinonime: complica antonime: limpezi attach_file 2 exemple
    exemple
    • Problemele se îngrămădeau, se încîlceau. PAS, Z. IV 182.
      surse: DLRLC
    • Lumea se face mai sumeață și trebile se încîlcesc mai urît. ALECSANDRI, T. 1088.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • În + câlți
    surse: DEX '98 DEX '09