înaripare sf [At: DA ms / Pl: ~pări / E: înaripa] 1 Înzestrarea unei ființe sau a unui obiect cu aripi. 2 (Fig) Avântare. 3 Însuflețire.

ÎNARIPÁ, înaripez, vb. I. Refl. A prinde aripi; a-și lua avânt; a întraripa. ♦ Tranz. (Poetic) A da avânt, a însufleți. – În + aripă.

aripá [At: BOLINTINEANU, ap. ȘĂINEANU, D. U. / Pzi: ~péz / E: aripă] 1 vt A împușca o pasăre în aripă. 2 vt A înaripa. 3 vr (Rar) A-și lua zborul.

înaripa [At: MARDARIE, L 3042 / V: (înv; cscj) ~pi / S și: înna~ / Pzi: ~pez / E: în- + aripă] 1 vt A înzestra pe cineva sau un obiect cu aripi. 2 vr (Șfg) A-și lua avânt. 3 vt (Fig) A da avânt.

ÎNARIPÁ, înaripez, vb. I. Refl. A prinde aripi; a-și lua avânt; a întraripa. ♦ Tranz. (Poetic) A da avânt, a însufleți. – În + aripi.

ARIPÁ vb. I v. înaripa.

ÎNARIPÁ, înaripez, vb. I. Tranz. (În limbaj poetic) A da avînt, a însufleți. Dar ceea ce merită pe drept cuvînt atențiunea... este, în această poemă, entuziasmul care înaripează inima poetului. MACEDONSKI, O. IV 73. ♦ Refl. A prinde aripi, a-și lua avînt. Atunci se-naripează Neîmpăcatu-mi dor. ALECSANDRI, P. III 100. Încă aristocrația nu se înaripase, și capetele acestei idre... nu începuseră a mușca. NEGRUZZI, S. I 272. – Variantă: aripá vb. I.

A ÎNARIPÁ ~éz tranz. poet. (persoane) A face să se înaripeze. /în + aripă

A SE ÎNARIPÁ mă ~éz intranz. poet. (despre persoane) A fi cuprins de avânt creator; a prinde aripi. /în + aripă

aripà v. a-și lua sborul: p’al lor car de roze s’aripează fragedele zori BOL.

înaripà v. 1. a căpăta aripi: calul se ’naripă BOL.; 2. fig. a se avânta: atunci se ’naripeăzâ neîmpăcatu-mi dor AL.

aripésc (mă) v. refl. Bibl. (Cdr.). Îmĭ întind laturile unindu-mă cu laturile vecine.

aripéz, V. înaripez.

înaripéz și aripéz v. tr. Daŭ aripĭ, pun aripĭ, înzestrez cu aripĭ. – Vechĭ și întraripéz.

!înaripá (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 3 înaripeáză

înaripá vb. (sil. mf. în-), ind. prez. 1 sg. înaripéz, 3 sg. și pl. înaripeáză

ÎNARIPÁ vb. (rar) a întraripa.

ÎNARIPA vb. (rar) a întraripa.