înadins av [At: DA ms / S și: înna~ / E: în- + adins] Intenționat.

ÎNADÍNS adv. Cu un anumit scop, anume, intenționat; dinadins. I se părea că învățătorul exagerează înadins ca să-i arate lui cît se interesează de soarta tuturor. REBREANU, R. I 102. Se oprește îndată, de teamă să nu-și aprindă paie în cap din partea bătrînului, și schimbă vorba înadins. SP. POPESCU, M. G. 25. ◊ (Adjectival, neobișnuit) A fost din parte-i și o înadinsă cercare de a constrînge. ODOBESCU, S. I 250. – Formă gramaticală: (adjectival, f.) înadinsă. - Variantă: într-adíns (SBIERA, P. 212) adv.

ÎNADÍNS adv. Cu un anumit scop, anume, intenționat. ◊ (Adjectival, neobișnuit) A fost din parte-i și o înadinsă cercare de a constrânge (ODOBESCU). [Formă gramaticală: (adjectival, f.) înadinsă. – Var.: într-adins adv.] – Din în + adins.

ÎNADÍNS adv. În mod intenționat; special; dinadins. A exagera ~. [Sil. în-a-] /<lat. în + adins

înadins adv. 1. cu intențiune sau precugetare; 2. cu un scop anume. [V. adins].

înadíns, V. adins.

ÎNTR-ADÍNS adv. v. înadins.

într’adins, V. adins.

!înadíns (î-na-/în-a-) adv.

înadíns adv. (sil. mf. în-)

înadins

înadins.

într-adins

ÎNADÍNS adv. v. anume.

ÎNADINS adv. anume, dinadins, expres, intenționat, special. (A procedat ~ astfel.)